În spatele fiecărei povești pe care o citiți, există o poveste sau mai multe, rupte din realitate.
Fiecare carte reprezintă o bucățică desprinsă din autorul său. De fapt, din sufletul autorului său. Sunt cărți care ne apropie incredibil de autentic de oamenii care le-au scris, chiar dacă nu-i vedem niciodată, sau trăiesc la mii de kilometri distanță. Este o magie care se petrece, pentru că ceea ce curge din suflet sparge barierele planului real și ajunge tot la suflet.
Uneori, avem șansa să-i cunoaștem în persoană, să descoperim conexiuni profunde și multe alte povești incredibile de viață, așa cum mi s-a întâmplat mie, cu doamna Camelia Stănescu Ursuleanu.
Dar, pentru că lumea este într-o dinamică a lucrurilor cu un ritm amețitor, aceste povești de viață din spatele celor scrise, ies rareori la iveală. Toată atenția se concentrează pe a promova cartea, autorul rămânând în plan secund, mai ales în aceste vremuri grele pentru tot ceea ce înseamnă industria editorială, din cauza unui interes pentru lectură care a scăzut incredibil de mult.
Veți găsi în multe librării titlul ,,Iluzia autoexilului", cartea cu care Camelia Stănescu a debutat anul trecut ca scriitoare, la vârsta la care majoritatea oamenilor se retrag pentru a se bucura în tihnă de cariera înfloritoare. Sau uluitoare. Așa cum este și cariera din radio și teatru radiofonic a scriitoarei debutante despre care vă povestesc. Și pe care mulți o cunoașteți, după voce.
Este VOCEA Programului 3, care zeci de ani (din anii '70, până în anii '90) a realizat multe emisiuni pentru copii și tineret. Printre ele ,,Clubul Curioșilor", ,,Radio în Blue Jeans", ,,Studioul T", ,,Jurnale și memorii", ,,Teatru radiofonic" și multe altele, cum ar fi dramatizări radiofonice din opera lui Panait Istrati, Alexei Tolstoi, Dino Buzzati etc. Sau seriale dramatizate SF în emisiunea „Exploratorii lumii de mâîne". Dar și vocea care până în anul 2006 a realizat emisiunea „Declaraţii de iubire”, la Radio România Cultural.
Și dacă tot nu ați reperat-o, Camelia Stănescu este cea care spunea duios ,,Noapte bună, copii!" și care încheia ziua cu povești audio liniștitoare pentru cei mici, precum ,,Neghiniță".
Sub semnul acestei cariere respectabile am perceput-o pe Camelia Stănescu. Dar după ce am întâlnit-o în persoană, tot palmaresul său impozant a fost eclipsat de imaginea femeii frumoase, puternice, bune, carismatice, optimiste, strălucitoare la orice vârstă, pe care mi-a impregnat-o. Am înțeles că nu a fost întâmplător faptul că în anii '90 a fost aleasă să promoveze brandul Christian Dior. Fără să epateze cu nimic material, emană o eleganță naturală debordantă.
Eleganța este întregită de bunătate și empatie. Camelia Stănescu știe să ofere zâmbete cu generozitate oricui, are răbdare să asculte și să înțeleagă oamenii pe care îi întâlnește și are grijă cu multă iubire de soacra sa, Florica Ursuleanu, care anul acesta împlinește 104 ani.
Ce inspirație extraordinară poate fi Camelia Stănescu pentru toate femeile!
Eu am mers să explorez ,,după cortină", în culisele scenei. Și mi-am propus, cu ajutorul acestor interviuri, să împart cu voi oportunitatea de a o descoperi pe fascinanta Camelia Stănescu din prezent. O femeie cu personalitate, din pixul căreia a ieșit cartea ,,Iluzia autoexilului". Iar după ce am întrebat trei prietene ce le inspiră titlul, iar răspunsurile au fost departe de conținutul cărții, am fost convinsă că demersul meu va ajuta publicul să descopere nu doar autoarea ci și cartea!
Așadar, fără alte detalii, trec direct la întrebări:
Roxana Andreea Rusu: Cine este ,,Domnișoara în bleu"?
Camelia Stănescu: Acum mai bine de 50 de ani, alerga de la Universitate unde studia franceza, la Radio, unde o aşteptau nu doar zânele, multe la număr, cărora le-a dat viaţă, dar şi poveşti vrăjite pe care le dăruia celor mici, care nu adormeau până ce ea nu le şoptea tandru Noapte bună copii!. A interpretat fel de fel de roluri la Teatru la microfon pentru copii. De la năstruşnicul Neghiniţă, la fetiţa lui tătuţu -Tudor Arghezi, din minunata CARTE CU JUCĂRII. Aflaţi că dumneaei, Domnişoara în bleu e cea care m-a provocat să scriu ILUZIA AUTOEXILULUI.
Roxana Andreea Rusu: Tabloul de pe copertă înfățișează această muză?
Carmen Stănescu: Cel ce a venit cu ideea coperții acestei cărți a fost vechiul meu coleg de Radio, prietenul Cornel Sorescu: „Cu jumătate de secol în urmă, pictorul Zlotescu a surprins candoarea, delicatețea, înclinația spre visare a neasemuit de frumoasei Domnișoare în bleu. De ce să nu fie reprodusă pe copertă această cu totul remarcabilă realizare artistică?”
Roxana Andreea Rusu: Cum v-a venit ideea de a scrie această carte?
Camelia Stănescu: La început au fost câteva pagini despre Domnișoara în bleu. Le‑am tradus în franceză și, într‑o cafenea din Montmartre, i le‑am citit prietenei mele Simone Few. ,,Textul tău are potențial”, mi‑a spus Simone. O asemenea încurajare din partea unei rafinate cititoare de Marguerite Duras trebuia luată în considerare.„Dacă aș scrie o carte, ar fi în stilul scenariului și comperajului de radio”, i‑am spus și ea a vrut să știe ce e un comperaj. Nu mi‑a fost greu să‑i explic: „Este textul prin care se face trecerea de la un subiect la altul, asigurându‑se astfel nu doar legătura între Vocile unei emisiuni radiofonice, dar și comunicarea cu ascultătorii ei.”
Roxana Andreea Rusu: Au fost și voci care v-au descurajat?
Camelia Stănescu: Au fost destui. Mi-au reproșat că scriu ca mama-mare, că dinamismul acțiunii și numărul mare de personaje sunt năucitare pentru un cititor fără exercițiul lecturii. Opinia care a contat pentru mine a fost cea a Sofiei Șincan. Revenind în țară, am dat fuga la Sofia Șincan, cea care vreme de 25 de ani, cât mi‑a fost șefă, mi‑a susținut isprăvile radiofonice. Ideea nu i s‑a părut rea. M‑a încurajat să încerc. De ce nu? Dar nemulțumită de ce mi‑a ieșit, după ceva timp, m‑a sfătuit să renunț la mai bine de jumătate din ce scrisesem... I‑am dat ascultare. M‑am reapucat de lucru. Ce am scris seamănă mai mult cu un scenariu de radio decât cu un roman, mă plângeam eu Sofiei. Ea m‑a încurajat: „Nu văd nimic rău, dacă folosești tehnici proprii Radioului, într‑o carte”. Eram din nou ca‑n tinerețe, nerăbdătoare să primesc semnătura ei prețioasă, care consfințea difuzarea emisiunilor mele pe post.
Roxana Andreea Rusu: Cât a durat?
Camelia Stănescu: Șapte ani, întocmai ca‑n povești, am tot scris și rescris această carte. Când am terminat‑o, am decis s‑o încredințez spre publicare unei edituri. Mi‑am făcut curaj și l‑am sunat pe domnul Costel Postolache, de la editura Integral. Îl știam din auzite de pe când făurea cu inteligență și har, faima editurii Nemira. I‑am turuit că, în loc să scriu o carte, mi‑ar fi fost mai ușor s‑o povestesc în fața microfonului. Cred că vocea mea l‑a convins. Doar o știa de la radio ! Mi‑a spus: „Asta‑i ideea! Va fi o carte inteligentă. Un smartbook. În paralel cu lectura cărții, folosind smartphone‑ul și o aplicație gratuită de scanare a codurilor QR, cititorul poate vedea – pe telefon sau pe un smartTV – materiale audio/video inedite, care amplifică exponențial conținutul lucrării. ”
Nu‑mi venea să cred că e adevărat ce mi se întâmplă. Prea era totul ca‑n poveștile mele. Vocea unui editor mă îmbia să imaginez o carte specială, în care cuvântul scris să se însoțească cu cel rostit. O carte vie, care prin ingenioase coduri QR să însuflețească chipuri și voci. „Cine crede în poveste are parte de ea, ”. mi-am repetat și m-am pus pe treabă.
Roxana Andreea Rusu: Care este cel mai puternic personaj al cărții?
Camelia Stănescu: Cea mai importantă Voce din această carte îi aparține lui Dan Ursuleanu (n.r. Dan Ursuleanu - marele realizator de radio, soțul doamnei Camelia Stănescu). Personajul meu Bogdan respiră ca și Dan frumusețe spirituală, inventivitate, sensibilitate artistică, putere de creație, candoare de copil. Complexitatea personalității lui Dan Ursuleanu nu putea fi însă cuprinsă într-un singur personaj. Tânărul Florian este Dan tânăr realizator de radio, îndrăgostit nebunește de profesia lui, cu o scăpărătoare inteligență, cu un umor de calitate, și o remarcabilă autoironie. Florian însuflețește savuroasele replici ale lui Dan, calambururile, jocurile de cuvinte. Până și capodopera sa de ingeniozitate lingvistică Trenul. Florian reînvie deinvolt poeziile de dragoste pe care Dan mi le-a dedicat în tinerețea noastră. Ele devin ca prin farmec, argumente puternice cu care Florian încearcă s-o cucerească mereu și mereu pe Roxana.
VIDEO - Camelia Stănescu și Dan Ursuleanu, la aniversarea a 8 ani de la căsătorie (anul 1985)
Roxana Andreea Rusu: Este cartea un ecou al dragostei dintre dumneavoastră și domnul Dan Ursuleanu?
Camelia Stănescu: Așa este, Roxana. Când în 13 aprilie 2024 această carte a intrat în tipografie, s-a întâmplat să descopăr în sertarul biroului lui Dan o frumoasă carte poștală cu două minunate declarații de dragoste ale soțului meu pentru mine. Cu elegantă discreție nu mi le-a arătat vreodată. Prima era datată 6 decembrie 1973. Pe atunci încă nu eram căsătoriți.
Iubitei mele fără de sfârșit, pentru toate începuturile noastre.- îmi scria.
A doua era din aprilie 1983: Iubitei mele dintotdeauna și pentru totdeauna, mereu ascunsă în sufletul meu. Urma prețioasa lui semnătură: Dan.
Atunci am avut sentimentul ciudat că ecoul iubirii lui promisă veșniciei, îmi vine de departe, de dincolo de viață și de moarte.
Roxana Andreea Rusu: Cine v-a inspirat personajul feminin - Roxana?
Camelia Stănescu: Modelul real al personajului Roxana este prietena mea Ana Carmen Pahomi. Am întâlnit-o în anii ʹ80. Era cu cei doi copilași ai ei în Valea Zânelor. Așa se numește locul unde Carmen m-a vrăjit cu harul ei de a inventa povești. Am știut imediat că e o zână. Cum încă de când eram mică am interpretat la radio tot felul de zâne, nu m-am pierdut cu firea. I-am promis că poveștile ei vor ajunge acolo unde le e locul. La emisiunea Noapte bună, copii!. Așa a debutat ca scriitoare Ana Carmen Pahomi. După fiecare carte de‑a ei, pe care o citeam cu nesaț, îi spuneam „Ești o minune, Carmen!”. Și ea îmi răspundea mereu la fel: „Sunt o minunare, nu o minune. O minunare rătăcită în neant.”
Un nemilos sfârșit de august i‑a ucis dorul de mare, de soare, de viață trăită, nu doar visată. Carmen a plecat și eu am rămas într‑o lume sărăcită de incomparabila bucurie a dialogurilor noastre. Ce bine ne era în preajma unor personaje plăsmuite de imaginația noastră! Despre Domnișoara în bleu, mi‑a mărturisit că o găsește adorabilă. În ce‑l privește pe Elf Petru, m‑a îndemnat să fiu mai puțin severă cu el: „Nu i‑a fost ușor să trăiască printre străini!” Când am intenționat s‑o întineresc pe Ama cu 10 ani, Carmen a protestat: „De ce? Nici să nu‑ți treacă prin cap!”
Roxana Andreea Rusu: În carte se împletesc ca într-un soi de magie experiențe de viață cu vise, dorințe și scenarii de ficțiune. Care a fost cel mai năstrușnic personaj?
Camelia Stănescu: Miracolul s‑a petrecut aievea, abia când i‑am trimis câteva rânduri (n.r lui Carmen Pahomi), în numele celui mai năstrușnic dintre personajele mele, Copilul Virtual. A doua zi, m‑am trezit cu răspunsul ei. Fabulos! Se intitula Scrisoare către Copilul Virtual. N‑am stat pe gânduri. Am introdus‑o în paginile acestui volum.
Roxana Andreea Rusu: Au prins viață și alte voci în cartea dumneavoastră?
Camelia Stănescu: Sigur că da, Roxana. Alte Personaje‑Voci ale acestei cărți sunt cea a bunicului Ioan, a mamei Maria, a tatei Ionel, a sorei Ileana Lucia, a soțului ei, Gelu, a nepoatei Teodora. Marele boier, conu’ Alecu Paleologu, iubitoarea de cultură și frumos Ligia Minovici, împătimita ascultătoare de radio Lucreția Gherghel, profesoara Alexandra Seceleanu, sunt cu toții încredințați, cu nostalgie capitolului Strategie Woody pe WhatsApp.
Se mai regăsesc în această carte realizatorul de Radio și Televiziune Liviu Tudor Samuilă, ingeniosul ilustrator muzical Mihai Roman, poetul, scriitor și profesor universitar Titus Vîjeu, șefa noastră, Sofia Șincan. I‑am atribuit Amei amintiri de‑ale mele de la Programul 3, dar și mărturii din zilele și nopțile dramatice, trăite sub camuflaj la Radio, în controversatul sfârșit de decembrie al anului 1989. În capitolul Pecetea vremii insurgente povestesc ce am trăit atunci.
Roxana Andreea Rusu: Dar care este cea mai specială dintre aceste voci?
Camelia Stănescu: În două din capitolele acestei cărți se remarcă o Voce cu totul specială. Îi aparține lui Constantin Dumitru Dulcan. Medic neurolog psihiatru, deschizător de noi orizonturi în psihologie și spiritualitate, pasionat al ipostazelor cuantice ale psihicului uman, autor de cărți cu imens succes de public, profesorul Dulcan a fost prezent în emisiunile mele încă din 1981, când a publicat best seller ul său Inteligența materiei. Am avut nevoie de Vocea iluminată a acestui gânditor înțelept și acum, când, cu aleasă generozitate, a acceptat să și joace propriul rol în cartea mea.
Roxana Andreea Rusu: Florian Pittiș a fost colegul dumneavoastră la Radio. Există vreo legătură cu personajul Florian din carte?
Camelia Stănescu: Florian are prea puține asemănări cu colegul meu de emisiuni radiofonice Florian Pittiș. Nu am dat întâmplător acest nume personajului meu. Am făcut-o de dragul unui anumit dialog de la Cafeneaua Florian dar, desigur, și ca un omagiu postum pentru cel cu care am exersat la microfon, vreme de peste trei decenii, ceea ce el obișnuia să numească, tandru, arta conversației. Am atribuit pasiunea pentru muzica americană,pentru cărți în limba engleză despre democrațiile occidentale și iubirea nestăvilită pentru libertate a lui Florian Pittiș personajului Elf Petru, neobositul hoinar printre luminile și umbrele vieții, care este de fapt prietenul meu de o viață Radu Petru Dumitriu.
Roxana Andreea Rusu: Ați cerut părerea despre manuscris multor cunoștințe și prieteni, primind tot felul de reacții. Care dintre ele v-a impresionat cel mai tare?
Camelia Stănescu: Vreme de 7 ani, de la Viena, prietena mea de-o viață Luminița Nielsen, cu răbdare îngerească mi-a citit toate variantele Iluziei autoexilului și au fost nenumărate. La capătul acestei plicticoase îndeletniciri, în loc să-mi comunice că s-a săturat de mine și de personajele mele, Luminița le-a făcut o neașteptată declarație de dragoste. Foarte bine scrisă. Luminița are un remarcabil talent literar. Tocmai de aceea am reprodus-o în Anexele acestei cărți.
Dialogul meu neîntrerupt cu prieteni români, cu prieteni francezi, m-a însoţit constant în toţi aceşti ani, în labirintul complicat al unei scrieri în care, atât de familiarizată cu audio-vizualul, m-am rătăcit nu o dată. M-au descumpănit opinii severe, care mă îndemnau să renunţ, să rămân doar o autoare de emisiuni de radio şi de televiziune, nicidecum de literatură.
A trebuit, să mă dau de trei ori peste cap, ca-n basmele pe care le spuneam seară de seară copiilor la emisiunea radiofonică Noapte bună copii!, şi să inventez reinventându-mă, o nouă tinereţe a bucurie mele de a spune povești.
Le sunt recunoscătoare dragilor mei Zenaida și Eugen Hac pentru îndemnul optimist Vei învinge!
Adevărați aristocrați ai spiritului, Zenaida și Eugen Hac au vegheat protector, de la bun început, asupra poveștii mele. Oricât vi s-ar părea de ciudat, am să vă spun că nu l am întâlnit niciodată pe Eugen. Ne cunoaștem și ne recunoaștem doar vocile, ceea ce nu e puțin lucru.
Cu Zenaida însă e altceva. Ea nu încetează să mă considere Vocea de la Radio ce i-a însoțit copilăria și adolescența. Pe când era studentă, a devenit colaboratoarea emisiunilor mele. Dacă atunci eu eram cea care îi citea la microfon comentariile mereu bine scrise, a fost rândul meu să o rog, cu timiditate, să-mi spună sincer ce crede despre prea târzia mea încercare literară. După câteva zile, mi-a trimis un email surprinzător: „Mărturisesc, Camelia, că n am avut încă timp să citesc povestea dumneavoastră. A citit o însă soțul meu. Mi-a spus că i se pare o carte magică, care pare vie…, fermecată…".
Au urmat alte și alte emailuri de la Zenaida. Esențiale pentru mine. Aleg la întâmplare unul dintre ele: „Soțul meu citește. Îi place. Consideră că ce ați scris este un fel de roman experimental inedit în literatura română. Ideea i se pare remarcabilă, doar că ar avea nevoie de unele retușuri”.
În calitate de coordonator al Secției de Limbă Spaniolă a Redacției de Limbi Străine de la Radioul România, distinsul realizator Eugen Hac a cunoscut îndeaproape diaspora noastră risipită peste tot în lume. Din mărturiile interlocutorilor lui, Eugen a înțeles dureroasa complexitate a existenței unui exilat. Mi-a împărtășit cu aleasă generozitate concluziile sale. L-am înnobilat pe Elf Petru cu aceste trăiri, dar și cu cele ale unor prieteni de-ai mei care au ales libertatea. Verișoara mea de la New York Georgeta Deitel și fiica ei, mereu tânăra Diana Deitel Moldovan m-au ajutat să-mi imaginez fabuloasa Americă pe care nu am vizitat-o vreodată.
Roxana Andreea Rusu: Vă rog să descrieți cartea într-o singură frază.
Camelia Stănescu: Cei ce mă cunosc vor putea spune pe drept cuvânt că toate iubirile vieții mele sunt în această carte.
Roxana Andreea Rusu: Care este cea mai mare dorință pe care o aveți legată de cartea dumneavoastră?
Camelia Stănescu: Să ajungă la cât mai mulți români din diaspora!
Roxana Andreea Rusu: De unde poate fi procurată cartea?
Camelia Stănescu: Tirajul a fost epuizat. E în curs de apariție la editura INTEGRAL ediția a II-a adăugită și revizuită a cărții.
Cartea ILUZIA AUTOEXILULUI poate fi comandată online de la Libris, EMAG, Librăria Delfin, Librărie net, sau din București, de la Librăria Mihai Eminescu (zona Universitate).
Cartea ILUZIA AUTOEXILULUI s-a bucurat de un succes neașteptat. În prezent, alături de ediția a II-a a cărții, revizuită și adăugită, se pregătesc edițiile în limba franceză și în limba italiană. Nu este de mirare că a avut succes în rândul cititorilor, fiind foarte apreciată de numeroase personalități.
RAISA RADU, prof.univ.dr în Psihologie, specialistă în Sociologia Schimbării și Științe Politice: În locul unei cărți de memorii dedicate Radioului, a apărut acest minunat roman. ,,Iluzia autoexilului” este un titlu percutant. Exprimă, direct, ceea ce vrea să ne transmită autoarea. Pentru frumusețea textului, eu aș fi numit cartea ”Domnișoara în bleu”. Mult romantism, multă poezie sunt întruchipate în scriitură și în imaginea Domnișoarei în bleu. Autoarea, doamna Camelia Stănescu este o intelectuală cu valoroase lecturi, cu multe vizite în muzee, expoziții, cafenele din Franţa, Italia, Austria. Toate acestea sunt descrise cu o asemenea naturalețe, încât îți dau impresia că le vezi aievea. Mulți dintre scriitorii și artiștii invocați în această carte, îmi sunt cunoscuți. Îi apreciez. Autoarea îi amintește la locul potrivit. Este deosebită construcția romanului. Poveștile de dragoste a două cupluri - aflate unul, la tinerețe, celălalt, la vârsta a treia, dar și când erau tineri - se împletesc armonios. Nimic vulgar în scenele erotice. Ama are un jurnal pe care-l expediază Roxanei. Este povestea. Când este realitate, ea comunică ”direct”, nu mai apare specificarea ”Ama’s vintage story.doc”. Multe pagini din roman îți dau impresia că doamna Camelia Stănescu a urmat Facultatea de Psihologie. Este o bună cunoscătoare a psihologiei femeilor, aflate la tinerețe sau la bătrânețe. Descrie, corect, psihologia bărbaților. Nici psihologia copilului nu este uitată. În ce priveşte psihologia exilatului, devenit autoexilat, este demnă de un studiu de caz la un cerc de specialitate. Grija pentru frumusețea cuvintelor, a expresiilor rostite este permanentă. Se manifestă și în alegerea titlurilor capitolelor. Iluzia autoexilului este un remarcabil roman în care se observă capacitatea unei specialiste, realizatoare a unor emisiuni excepționale la Radio, de a împărtăși evenimentele trăite care, pentru noi ceilalți, sunt istorie.
LUMINIŢA NIELSEN, scriitoare din Austria: Este un roman pentru acei cititori binevoitori și sensibili, avizi să regăsească poezia și parfumul trecutului în spațiul virtual de astăzi. Mi se pare ingenioasă construcția cărții, chiar dacă ă o găsesc ușor riscantă pentru cei ce nu au antrenamentul lecturii. Este jocul între vis și realitate a patru personaje în căutarea unui deznodământ ascuns între ieri, astăzi și un posibil mâine. Puntea de legătură între tinerețea imaginar contemplativă din amintirile Amei și cea foarte concretă a dialogului real între Roxana și Florian, cititori în stele și prezent, este Domnișoara în bleu, coborâtă dintr-un tablou parcă special ca să ne amintească în ce măsură suntem asemănători și efemeri în același timp. Incitante sunt observațiile impetuoase despre tinerețe ale Domnișoarei în bleu, viața singuraticului Elf-Petru, echilibrul dintre pace și război din povestea de dragoste Roxana și Florian! Să sperăm că cititorul grăbit al zilelor noastre o să se lase prins în jocul unor iubiri posibile și imposibile în același timp. Drama lui Elf Petru e că el nu mai are o destinație, sau, din nefericire, i-a pierdut adresa. În timp ce Ama continuă să creadă în puterea amintirii, ea însăși e angajată într-o călătorie, în căutarea timpului… trăit. Îmi amintește de spectacolul spectacolul Orchestra Titanic de la Teatrul Național din București, cu personaje care așteaptă de o viață un tren care să se oprească în gara viselor spulberate și să-i salveze… Un magician le îndeplinește iluzia plecării, dar, odată ajunși în trenul numit dorință, ei conștientizează că nu e suficient să fii călător. Important e să știi unde vrei să ajungi. Întrebarea pe care nu poți să nu ți-o pui, dacă povestea te-a prins în mrejele ei, este dacă drumurile paralele ale personajelor vor ajunge, sau nu, să învingă matematica realității. Răspunsurile vin abia la finalul poveștii. Foarte puternic. În sfârșit, cad vălurile tuturor. Cad, când delicat, precum șoaptele îndrăgostiților temători și fermecați de iubirea ce îi învăluie, dând năvală de niciunde peste poduri și suspine, când tumultuos, ademenindu-ne să ne adâncim într-o altă poveste, în zgomot de arme, menite să apere dar și să atace, dureri și disperări nerostite vreodată până atunci. Descrierea iubirii celor doi tineri, Roxana și Florian, o iubire exaltată de o exaltată de infinită așteptare, jocul gingaș al surprizelor, cafeneaua Florian, gondolierul complice, îmbrățișarea și sărutul dintr-o anumită clipă predestinată, sunt puse față în față cu duelul așteptărilor inutile, al frustrărilor, al iluziilor, avute și pierdute, cu înfruntarea aprigă a orgoliilor rănite, dar și a adevărurilor răstălmăcite, cu dorința de a răni, doar pentru a te apăra, din înfruntarea finală Elf și Ama, care are puterea trăirii adevărate.
ANDY ALEXANDRU ANTEMIA, actor: Iluzia autoexilului. O carte răscolitoare. Minunată. Complexă. Telurică şi Eterică.. Un filigran în care mi-am regăsit afinităţi şi nostalgii. Timpul acţiunii? Armăsar când în galop, când în trap domol, terapie ecvestră între trecut şi prezent. Verbul? Râu de munte coborând abrupt de pe înălţimi, domolindu-şi avântul odată ajuns în deplina împăcare cu peisajul, de la şes. Naraţiunea? Pasionant duel a două peniţe. Cea masculină care scrijeleşte, cea feminină care caligrafiază. Două feţe ale aceleaşi monede. Poveştile de dragoste? Una dureroasă, trăită aproape visceral în disperata căutare a timpului… trăit. Cealaltă plină de vitalitatea tinereţii. Ca un dans voluptuos. Cu tachinări inteligente, în cheia rafinată a jocului. Naftalină şi parfum. Retrăiesc cu fiecare nouă pagină pe care o citesc, vremea când totul curgea lin, sublim, în pofida neajunsurilor, care ne dădeau insidios târcoale. Pentru că eram tânăr. Atât de tânăr într-o lume scăpătată material, dar înălţată spiritual. Dar nu rămân acolo. Mă plimb în voie în prezent. Aproape mă identific cu Florian. Despre Copilul Virtual, cel mai năstruşnic din personajele sale, autoarea ne spune că se dă de trei ori este cap şi jur împrejurul său, apar miraculos cuvinte. Le atinge şi ele capătă înţelesuri nebănuite. Ca şi cuvintele autoarei, pe care le adună într-o carte. Înşiruiri de amintiri. Dureroase. Copleşitoare. Scrisu’plânsul. Această uluitoare carte este şi despre mine. Cu tot ce am năzuit. Cu tot ce am repudiat. Nu lipseşte nimic. O carte despre tot şi toate în care lumea ţi se dezvăluie magic. Lacrimă şi surâs. Surâs şi lacrimă. Nimic prozaic. Nimic livresc. Doar emoţie. Un live story născut dintr-un alt love story. Povestea ca să fie poveste e menită să încânte, să împlinească, dar să şi vindece. Povestea ca să fie poveste trebuie neapărat să îmbogăţească sufletul cu un stop de măreţie ne spune personajul principal al cărţii. Ama. Pereţii timpului se dau la o parte. Sunt într-o cabină a Radioului de demult. Înregistrez Vocea. Fonotecăm împreună banda magnetică. Sunt cu Domnişoara în Bleu. Pentru că, da, dragii mei, în tinereţe, eu am avut privilegiul s-o admir aievea, nu într-un tablou, pe ea, pe incomparabila Domnişoară în Bleu.
VICTORIA DIMITRIU, UNIUNEA ZIARIŞTILOR PROFESIONIŞTI DIN ROMÂNIA: Iluzia autoexilului e o carte interesantă, ca și incursiunile prin vieți și timpuri diferite. Ama și Roxana nu sunt cum am crezut la început , unul și același personaj la vârste diferite, ci două personaje deosebite, hrănite de aceeași putere sufletească. A Cameliei Stănescu. Pentru ne-radiofoniști, cred că e binevenită dezvăluirea unor detalii mai puțin cunoscute din viața Radioului. Scrisă cu alertețe și eleganță a stilului, cartea e generoasă, e lucidă, încununatoare de experiențe de viață, plină de o energie blândă, învăluitoare.Plină de adevăr foarte frumos rostit.
PAUL STERESCU, INGINER, CANADA: Iluzia autoexilului. O poveste despre voci. Voci din trecut, dintr-o lume care nu mai există sau e pe ducă. Voci printre care autoarea şi-a petrecut viața. Voci care au marcat-o. Pe unele le recunosc, vocea mamei Maria, și a sorei, Ileana Lucia. Sunt descrise cu multă duioșie. Cât despre Domnișoara în bleu ea apare ca un arbitru. Încurajând sau admonestând în dreapta și-n stânga, aduce lucrurile pe drumul drept.
CAMELIA TEODOSIU, UNIUNEA ZIARIŞTILOR PROFESIONIŞTI DIN ROMÂNIA: Citind cartea Cameliei Stănescu mi‑am imaginat că sunt într‑o sală de cinema, unde se proiectează o ecranizare a romanului său. L‑am văzut aievea pe bătrânul Elf Petru împăcându‑se cu trecutul său tumultuos și prefăcându‑și deșertul vieții într‑un drum inițiatic spre misterioasa Agartha. M‑am împrietenit cu Domnișoara în bleu. M-au sedus meandrele iubirii dintre Roxana și Florian. I-am însoțit în romantica Veneție. Nu am avut nici o clipă senzația că și-ar fi inventat personajele.
OANA SOTUHA, FORMATOARE ÎN COAFURĂ, CONSILIERĂ ÎN DEZVOLTARE PERSONALĂ: În epoca noastră tehnologică, sufletul meu caută trăire autentică, intensitate a emoției, umanism, seninătate, armonie. Cartea Cameliei Stănescu Iluzia autoexilului pe care am citit-o pe nerăsuflate, mi-a dăruit ceva din toate aceste valori. Fascinante cele două povești de dragoste. Una trăită dureros la asfințitul vieții de un cuplu în vârstă, cealaltă tânără, entuziastă, joc dar și suspans, purtându-te prin romantica Veneție și cafenelele imperialei Viene. E o carte care pledează pentru realitatea ideală a visului. Îți activează potențialul creativ. Reușește să-ți trezească sufletul „Impossible is not possible!” ar spune bătrânul Elf Petru, alt personaj din Iluzia autoexilului. Și eu am să-l cred pe cuvânt. Imposibilul nu-și va găsi vreodată culcuș în călătoria gândurilor mele.De curând am împlinit 32 de ani. Am vârsta tinerei Roxana, în care mă recunosc ca-ntr-o oglindă. Cum de am descoperit tocmai acum această carte? Nimic nu e întâmplător în viață!, mi-ar spune Ama, alter ego al autoarei care m-a cucerit. De la ea am învățat că trebuie să perseverez, să nu mă las învinsă. De la ea, de la Ama, m-am molipsit cu optimism. Sunt încredințată că de mine depinde să-mi împlinesc pe deplin potențialul creativ! Parc-o aud șoptindu-mi: „Cine crede în poveste ajunge să o trăiască aievea.” Am trăit-o și eu accesând codurile QR din finalul cărții. Datorită lor, m-am conectat cu vocea autoarei, voce de radio și voce de teatru radiofonic.
ELISABETA MONDANOS,UNIUNEA NAȚIONALĂ A CINEAȘTILOR DIN ROMĂNIA: M-a uluit călătoria Cameliei Stănescu, prin meandrele atâtor vieți! Autoarea pare că ajunge să se regăsească în înflorirea intempestivă a mărului în zăpada mieilor! O tușă în roz, pentru speranță! O promisiune de viață colorată, după mult zbucium, între alb și negru! În ce privește Codurile QR, ele sunt sunt călătorii dătătoare de vis!
VICTORELA ELENA NEAGOE fostă cercetătoare științifică la Institutul de Lingvistică din București, interventie difuzată duminică, 17 noiembrie 2024, ora 11.45, în emisiunea ,,Cu minte de week-end pe lungimile de undă", la România Cultural. Realizatoare: Andreea Ionescu.
VIRTUOZITATE LINGVISTICĂ ÎN ILUZIA AUTOXILULUI: Roman de maturitate, insolit, noncanonic, a cărui arhitectură stilistică a fost gândită şi regândită, scrisă şi rescrisă vreme de 7 ani, Iluzia autoexilului a fost publicat de prestigioasa Editura INTEGRAL, în aprilie 2024. Structura narativă a cărţii familiarizează cititorul cu întâmplări adevărate, dar şi imaginare, povestite în maniera comperajului şi a scenariului de Radio. Este modalitatea prin care autoarea, Camelia Stănescu, se regăseşte în casa ei de suflet - Societatea Română de Radiodifuziune. Romanul traversează cu dezinvoltură o epocă, reunind realitatea cu ficţiunea, trecutul cu prezentul, în perspectiva viitorului. De la bun început, ne întâmpină două poveşti de dragoste, una dăinuind în amintirile contemplative, nostalgice, ale Amei, la asfinţit de viaţă, cealaltă între Roxana şi Florian, tineri colegi de Radio erudiţi, inteligenţi, fermecători înfiripându-se şi împlinindu-se sub ochii cititorului. O iubire modernă. O iubire enigmatică din care nu lipseşte suspansul. Ca în basme, liantul dintre cele două poveşti de iubire este un martor raisonneur - Domnişoara în bleu, cea coborâtă din tabloul pictat ca în vechea artă egiptană, în culoarea de azur a cerului. Toate personajele sunt reale. Au numele schimbate doar cele pe care autoarea le-a îmbogăţit considerabil cu fantezia ei. Fiecare personaj în parte îşi are propriul registru stilistic. De la stilul elevat, intelectual, bine şlefuit, la cel colocvial, simplu şi atât de natural al dialogurilor cotidiene, cartea e ţesută pe canavaua atmosferei speciale de camaraderie spirituală dintre protagoniştii legendarului Program 3 al Radiodifuziunii Române, cu întâmplări de altădată, cu farsele, cu vorbele de duh, cu qui-pro-quo- urile mereu la ordinea zilei, între colegi, printre amintiri amorţite de trecerea timpului.
Îmi puteți scrie un gând despre acest material sub formă de comentariu la postarea de pe pagina mea, aici.
