Din când în când, public mărturii directe despre educație, mai ales atunci când ele vin din experiențe trăite în sisteme diferite de învățământ.
Textul de mai jos, semnat de Cody Barbu, reprezintă o reflecție personală asupra diferențelor dintre sistemul educațional din România și cel din Statele Unite, precum și asupra modului în care educația, meritocrația și cultura instituțională influențează parcursul unui elev sau student. Chiar dacă unele opinii pot genera dezbatere, ele invită la o discuție necesară despre direcția în care dorim să evolueze educația românească.
Cody Barbu: ,,Am absolvit facultatea în SUA. În România nu mă putusem adapta la acel sistem educațional în care trebuia să învăț pe de rost la absolut toate materiile. De exemplu, la limba română, contau numai părerile criticilor literari, iar părerea proprie a elevului conta mai puțin. Noțiunea dezbaterii ideilor proprii și a formării gândirii critice erau privite cu superficialitate și scepticism, ba chiar considerate uneori un atac la adresa criticului sau chiar la adresa profesorului, dacă exista o abatere de la textul literar predat. Ce, știi tu mai bine decât criticul literar? Știi tu mai bine decât profesorul? Cine te crezi?
La examenul de admitere la facultate în SUA mi s-a dat un eseu despre cartea favorită citită. Era anul 2004. Examenul se dădea din fața unui calculator. Eseul făcea diferența în a fi plasat la "English 101", astfel să poți urma orice curs universitar, sau a fi plasat la un curs inferior de English 98, 100, ceea ce însemna că era necesar să urmezi doar cursuri de engleză până la trecerea cursului de English 101.
În toți anii ulteriori de studiu nu am mai scris de mână la vreun examen. Rămăsesem uimit de cursurile bazate numai și numai pe gândire critică, de zâmbetul profesorilor, de dreptul de a mânca la curs dacă chiar ești leșinat de foame (în clasa a V-a, profa' de mate mi-a dat un dos de palmă peste nas încât îmi izbucnise sângele pe nări instantaneu doar pentru că îndrăznisem să mușc pe ascuns dintr-un corn) de dreptul la un consilier academic personal care să te îndrume în cariera academică și care îți stătea la dispoziție în fiecare săptămână, sau dreptul la un consilier al unui curs anume la "writing center" care îți oferea consultanță literară de câte ori aveai nevoie pentru a scrie un eseu consistent, și în special orele de consultații gratuite dedicate studenților din partea profesorilor în fiecare săptămână.
Ceea ce mi-a plăcut în mod deosebit a fost flexibilitatea de a alege cursurile dorite, cu profesorul pe care îl dorești, același curs fiind predat simultan de profesorii diferiți. Am avut de ales din zece cursuri de istorie diferite: îți place istoria Americii? Istoria Africii? Istoria Europei? Aveai din ce istorii să alegi. La cursuri nu se făcea dictare, ci dezbateri și metode interactive. Puteai alege dintre 20 de cursuri diferite de literatură. Dacă nu iei plăcea un curs anume, aveai la dispoziție o săptămână să renunti la el și eventual sa te înscrii la altul dacă nu s-au ocupat locurile. În 2004, totul procesul de înscriere era digital.
Trebuie să menționez neapărat sistemul de notare. Un curs începe cu posibilitatea din partea studentului de a acumula un anumit punctaj, de obicei 1000 de puncte pentru nota maximă. Fiecare lucrare de control, eseu, examen, exercițiu, interacțiune în clasă, chiar și absenteismul, toate contează către baremul final. De exemplu, dacă la un eseu de 15-20 de pagini se acordă un maxim de 100 de puncte, nu înseamnă că vei obține 100. La fiecare virgulă pusă greșit ți se sustrage din punctaj. Ca să obții B, adică 80-89, trebuie să fie un eseu bun, conform cerințelor riguroase ale cursului. Îl poți primi înapoi cu doar 30 de puncte, tu având iluzia că ai scris bine.
Foto: Cody Barbu, în anul 2008, la Wright College, înainte de Universitate
Pentru a trece cursul, e nevoie să acumulezi minim 700 de puncte, adică minimul punctaj pentru nota C. Dacă ai acumulat doar 699, profesorul nu îți va acorda acel punct necesar, ci vei lua D, adică "fail". Vei mai plăti alte câteva mii de dolari pentru a relua cursul.
De exemplu, la începutul cursului, în primele 10 minute se dă de obicei o lucrare de control, fiecare are 10 întrebări, un punct pentru fiecare întrebare răspunsă corect. Ai întârziat la curs? Ți se trece 0 la punctajul lucrării de control; nicio problemă, mai poți pierde 290 de puncte și tot vei trece cursul cu C. (eu am absolvit facultatea cu 3.0 GPA (B, echivalentul notei 8, nu am fost bursier).
Primele două cursuri le-am reluat deoarece am avut 5 absențe la fiecare. Profesorul m-a chemat deoparte și m-a anunțat dezinvolt că am picat cursul. Desigur, munceam, iar job-ul era de o asemenea natură încât nu puteam pleca în orice moment. Trebuiau finalizate anumite procese. Nu există cursuri fără frecvență, dar sistemul îți permite să urmezi doar un singur curs, astfel încât să poți să îți canalizezi resursele proprii și pe alte priorități, cum ar fi munca.
Foto: Unul din cele două campusuri de la NEIU, universitatea pe care Cody Barbu a urmat-o
Dacă urmezi doar un curs pe semestru, vei absolvi facultatea în aproximativ 16 ani. Ești considerat "full time student" dacă te-ai înscris la patru cursuri. Un curs poate avea 3-4 puncte.
Când finalizezi 40 de cursuri, cel puțin în cazul meu, fiecare de aproximativ 16 săptămâni, ai acumulat 132 de puncte, astfel obții diploma universitară. Nu există “luna de sesiune”, cele 16 săptămâni ale cursului sunt o sesiune permanentă. Pentru fiecare oră predată de curs, e nevoie de cel puțin 10 ore de studiu.
Studenții, la fiecare curs, lăsau recenzii oficiale despre performanța profesorului într-un plic sigilat, acesta fiind înmânat de către un student aleatoriu direct resurselor umane ale instituției. Scopul acestor recenzii era de a putea stabili performanța profesorului și putea duce la ruperea contractului de muncă dacă recenziile mai multor cursuri reflectau o performanță inferioară standardului existent.
Dacă profesorul ieșea din clasă în timpul unui examen, în sala de curs era liniște totală. Nu copia nimeni. Nu îți sufla nimeni. De ce ți-ar sufla? Tu ai fost la biliard iar altul a stat la studiu, unde ar fi echitabilitatea? Echitabilitatea și responsabilitatea academică sunt întipărite adânc în structurile academice. Sistemul de învățământ era conceput pentru reușită, nu eșec. Era și încă este un sistem meritocratic unde se trece cu nota 7, la 6.99 repeți cursul.
Mecanismele eșecului unui elev sunt complexe și nenumărate, dar vina principală este a unui sistem de învățământ învechit, neperformant, nepregătit, descurajator și neprietenos cu elevii.
În ce sistem de învățământ al lumii elevii au mai luat burse de merit începând cu nota 3? Absolut în niciunul. Acordarea burselor unor elevi de nota 3-4 este apogeul dezastrului sistemului de învățământ. Practic, cel ce lasa coala goală, lua bursa de merit.
Fiica unui programator din Chicago a făcut un schimb de experiență de un an la un liceu dintr-un anumit municipiu din România, în urmă cu doar câțiva ani. La ora de informatică se preda dintr-un manual din 1999. Crezusem că era o glumă când mi-a spus tatăl ei, dar era de fapt o realitate tristă. Windows 98 în 2020+. Doar când studiezi într-un sistem performant observi cât de degradat este sistemul de învățământ din care ai provenit sau la care ai venit pentru schimb de experiență, ca și-n cazul acestei eleve.
Mai există niște aspecte. Când un elev observă că întreaga societate funcționează pe nepotism, corupție, când posturile încă se vând, când primează alte aspecte non-meritocratice, când există senatori cu 11 clase, miniștri fără bacalaureat, parlamentari cu diplome obținute ilicit, desi nu au stat vreodată la pupitrul vreunui curs universitar, oare mai prețuiește elevul educația? Ce exact îl încurajează să meargă mai departe?
Sistemul educațional românesc, precum societatea întreagă, nu este unul meritocratic. De exemplu, este lipsit de etică să primești la ore în particular elevi din clasele la care predai, deoarece automat cei ce plătesc au un avantaj academic.
Lipsa de integritate umană este prezentă pretutindeni, în toate straturile sociale. Cine poate nega acest lucru?
Și atunci, de ce ar mai învăța elevul când cel de 6 îi ia postul? Mai degrabă, trebuie să privim la țesăturile întregii societăți și să privim unde există rupturile care duc la asemenea performanțe drastice, la nivel național și sistemic, luând în calcul toate instituțiile academice, nu doar vreun liceu de top izolat.
Oare mai poate fi reformat sistemul educațional, el fiind în zdrențe, semănând cu națiunea care e îmbrăcată similar? Putem da vina pe elevi sau pe părinți sau există și alte mecanisme care deteriorează sistemul? Oricum, sistemul de învățământ are nevoie de o reformă serioasă care nu poate fi concepută, derulată și finalizată cu succes atât timp cât în funcții importante de stat există plagiatori, senatori și miniștri fără bacalaureat, precum Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu, Paul-Ciprian Pintea, și multi alții.
Pentru o reformă serioasă, trebuie să începem cu revocarea lucrărilor de doctorat și a diplomelor universitare obținute ilicit și înlăturarea din funcții având în vedere ca nu se calificā academic. Poate atunci, elevul va respecta sistemul de învățământ, își va da silința de a acumula cunoștințe încât să nu lase coala examenului goală.
Declinul sistemului de învățământ a avut loc într-un timp îndelung, pe o pantă înclinată atât de ușor încât cel ce ținea bolobocul învățământului credea că acesta indică a perfect level. Rezultatul declinului capătă în sfârșit conturul unei coli goale.”
Indiferent dacă împărtășiți în totalitate sau doar parțial perspectivele prezentate, astfel de experiențe pot constitui un punct de plecare pentru o dezbatere onestă despre educație și meritocrație. Schimbarea unui sistem nu începe doar prin reforme legislative, ci și prin curajul de a compara, de a pune întrebări și de a învăța din modelele care funcționează.
Dialogul argumentat este unul dintre cele mai importante instrumente prin care putem contribui la îmbunătățirea educației.
