Mămicile știu că, în clipa în care sarcina este anunțată sau vizibilă, încep să apară și ,,experții" în creșterea copilului, cu arsenalul lor de sfaturi și soluții pentru orice.
Vecina, mătușa, mama, soacra, colegii de la muncă, toți au câte o părere de împărtășit, despre cum e mai bine. Unii o exprimă cu plăcere și afecțiune, alții încearcă să o impună.
Este o provocare pentru graviduță să le facă față tuturor și ulterior provocarea continuă pentru proaspăta mămică. Dar cu mult calm, stăpânire de sine și puțină diplomație, toate aceste sfaturi și sugestii pot fi ascultate, analizate, triate și păstrate doar acele informații prețioase, de care este într-adevăr nevoie sau cele care pot fi de ajutor în anumite situații.
Din fericire, trăim vremuri în care accesul la cărți în format clasic, audio sau electronic, la specialiști adevărați, la materiale informative din nenumărate surse, este nemijlocit. Așa că trierea tuturor sfaturilor băbești cu care mămicile de copii mici sunt asaltate se poate face cu mai mare ușurință, pentru a nu repeta greșelile generațiilor trecute.
Iată 3 dintre miturile despre creșterea copilului, care îl pot afecta emoțional
Mitul nr.1 - Dacă tundem copilul la chelie când este mic, îi va crește părul mai des
Mulți părinți din generațiile actuale au trăit pe pielea lor o astfel de situație. În jurul vârstei de 1-3 ani, copiii, indiferent dacă erau fetițe sau băieți, erau rași în cap, cu scopul de a îmbunătăți textura părului.
Mitul este de fapt fals. Părul se schimbă oricum, datorită unui proces natural. Copilul traversează o perioadă în care părul fin de bebeluș se tranformă de la sine. Apar fire mai groase și cu altă textură. Încet, încet, părul de bebeluș este înlocuit în mod fiziologic cu păr de copil, mai des și cu o structură mai puternică. Suntem programați genetic să trecem prin aceste schimbări, cu sau fără tunsul la chelie. În concluzie, este eronat să asociem părul mai viguros cu acțiunea de a tunde copilul la zero. Aceste transformări au loc în mod natural până la vârsta de 3 anișori, de aceea este posibil ca un copil care s-a născut cu părul ondulat să dobândească un păr drept și invers la finalul acestei etape, indiferent dacă este tuns sau nu. Ivan Puiu, doctor în științe medicale, expert în dezvoltarea timpurie a copilului a relatat că nu există dovezi științifice care ar demonstra că tunsul la chelie în copilărie are vreo influență asupra calității și constituției părului, acestea fiind dictate de factorii genetici și cei de mediu.
Ce efect are din punct de vedere emoțional: în jurul vârstei de aproximativ 12 luni copiii capătă conșțiință de sine iar o astfel de acțiune va fi resimțită ca o lipsă de respect față de persoana lor. Ei se privesc în oglindă și se recunosc, iar noul aspect poate fi șocant, mai ales dacă nu sunt pregătiți deloc psihic înainte. Înfățișarea fără păr îi poate speria sau supăra, le poate provoca plânsete sau o tristețe profundă. De asemenea, apare senzația de neîncredere în adulții cei mai apropiați din jurul său. O astfel de schimbare poate fi resimțită de copil ca un abuz, ca o agresiune. Mai ales atunci când își dă seama ce se întâmplă în timpul procesului, nu este de acord și este ținut cu forța. Toate aceste detalii îi pot produce schimbări de personalitate.
Mitul nr. 2 - E ,,mai bine" ca bebele să fie învățat să folosească olița de la vârsta de 6-7 luni
Un obicei răspândit mai ales în rândul bunicelor, de a încerca să-l învețe pe bebe să-și facă nevoile la oliță de la o vârstă cât mai fragedă, 6-7 luni.
Mitul este fals. Nu e deloc mai bine, iar explicația este științifică și medicală. Bebelușul va fi in stare să se controleze și să folosească olița numai atunci când va fi suficient de dezvoltat din punct de vedere fizic, pentru a avea control sfincterian. Acest nivel de dezvoltare se atinge în jurul vârstei de 1 an și 8 luni – 2 ani. Până atunci, degeaba îl forțăm să stea pe oliță și îl certăm când face pe el, insistând să ceară olița când are nevoie. Nu o va face, pentru că nu poate. Totul se transformă într-o forțare fizică pentru copil. În plus, pentru o vezică urinară dezvoltată sănătos, este important ca un copil de până la 1 an să poată elimina spontan, în scutece.
Ce efect are din punct de vedere emoțional: Una dintre cele mai cunoscute și apreciate psihanaliste și medic pediatru - Francoise Dolto, a afirmat că un copil este pregătit fizic și emoțional pentru oliță atunci când este în stare să se urce singur și să coboare pe o scară de zidar. Când este forțat să facă la oliță prea devreme, totul se transformă într-o traumă, care mai târziu se manifestă sub diverse forme care îi afectează sănătatea: constipație, enurezis nocturn (un fenomen care debutează pe la vârsta de 4-6 ani, când copilul începe să facă noaptea pe el). Constipația apare pentru că involuntar copilul e tentat să evite trauma emoțională cauzată de stresul și cearta părinților sau bunicilor, așa că se abține să meargă la oliță atunci când are control sfincterian, pe care o asociază cu o stare neplăcută.
Cum se procedează corect, pentru o bună dezvoltare fizică și emoțională: nu se începe antrenamentul la oliță mai devreme de vârsta de 20-22 de luni. Ulterior, copilului i se poate așeza olița la îndemână, i se poate explica pentru ce folosește, dar nu trebuie presat niciodată să o folosească. Cu siguranță acest proces va avea loc natural, la inițiativa copilului, iar trecerea de la scutece la oliță va avea loc într-un mod firesc.
Mitul nr. 3 - Premergătorul ajută copilul să învețe să meargă mai repede
Premergătoarele s-au transformat într-o afacere în utimii ani. Simple sau foarte complexe, în culori diferite, cu niveluri diverse de confort, cu sau fără pupitru de joacă, există la prețuri pentru toate buzunarele și oferă multe promisiuni părinților.
Mitul este fals. Știința a dovedit că lucrurile stau exact pe dos. Premergătorul va face copiii care îl foloseasc să pășească singuri mai târziu decât ceilalți. Tocmai de aceea specialiștii spun că este ,,de evitat". Folosind premergătorul riscul de accidente (căderi, arsuri, răsturnări) crește. Copilul poate prinde viteză cât ar face câțiva pași mari într-o secundă. Statistic, s-a dovedit că accidentele se întâmplă mai des, chiar dacă adulții supraveghează copilul în premergător, pentru că viteza cu care el poate acționa o depășește pe cea de reacție. Medicul pediatru Irina Costache scrie pe blogul său că premergătorul întârzie din punct de vedere motor un copil, dar și că îi poate provoca diverse afecțiuni ortopedice. Inclusiv mersul ,,pe vârfuri".
Ce efect are din punct de vedere emoțional: copiii care au folosit premergătorul sunt mai puțin independenți. Folosirea premergătorului și privarea, chiar și pe perioade scurte de timp, de activitățile normale vârstei după 6-7 luni, ale bebelușului, cum sunt târârea, rostogolirea, ridicatul prin cățărare la marginea patului, mobilei, dorința asociată de a ajunge la jucării, duc, chiar și la 10 luni după folosirea premergătorului la întârzieri în dezvoltarea cognitivă. În plus, studiile clinice efectuate au arătat faptul că folosind premergătorul copii pierd din noțiunea temporo-spațială a propriului corp. Ei învață să se deplaseze fără să își mențină greutatea și ulterior încercarea de a merge independent este mult întârziată pentru că de fapt sistemul lor nervos este deprivat de informațiile senzoriale de care ar avea nevoie pentru a putea merge independent la vârstă potrivită. Canada a interzis comercializarea lui din anul 2004, iar în anul 2015 Academia Americană de Pediatrie recomandă evitarea folosirii premergătorului și a interzis producerea acestor dispozitive cu roți, preferând transformarea lor în centre de activități.
Îmi puteți povesti dacă ați ținut cont sau nu de aceste mituri, AICI.
