O mamă își ia băiețelul de 6 ani de la școală (începuse de 2 luni clasa pregătitoare) și merge într-o vizită, apoi se oprește într-un magazin mare pentru câteva cumpărături.
Pe un culoar dintre raioane, din sensul opus se apropie o doamnă ținând o fetiță de mână, care pare de aceeași vârstă cu copilul ei. Fetița poartă un tutu mov, strânge în brațe o păpușă și privește serioasă și puțin încruntată atunci când se intersectează.
După câțiva pași, băiețelul îi spune mamei: ,,Era Ștefania de la mine din clasă, cred că a fost răpită!". Pe mamă o bufnește râsul. Dar continuă conversația:
- Sigur era colega ta? De ce spui că era răpită?
- Sigur era ea! Pentru că doamna aceea era o străină, nu a venit niciodată să o ia de la școală, de obicei vin părinții ei sau bunicul.
- Poate era bunica sau o mătușă. Exagerezi, cum să fie răpită? Mama se amuză:
- Ce imaginație ai și tu!, îi spune băiatului.
- Mami, dar era de mână cu o străină și se vedea că plânsese și că e supărată.
- O să vezi mâine la școală că nu este așa, când o vei întreba pe Ștefania., îl asigură mama pe cel mic.
Dar, câteva minute mai târziu, se aude un anunț din partea reprezentanților magazinului: ,,Părinții unei fetițe în vârstă de 6 ani, pe nume Ștefania, sunt rugați să se prezinte la Relații Clienți".
Povestea este cât se poate de reală și s-a terminat cu bine. Fetița se rătăcise, era într-adevăr cu o străină de mână și până la urmă și-a reîntâlnit cu bine părinții.
Dar lucrurile puteau sta complet diferit, iar spiritul de observație al băiețelului putea face diferența pentru un final fericit, în alte circumstanțe.
Întâmplarea exemplifică perfect de ce este important să acordăm atenție copiilor și să analizăm ceea ce ne spun.
Comunicarea cu cei mici este deosebit de importantă.
Discuțiile libere dintre părinți și copii pun bazele educației în cei șapte ani de acasă și completează educația primită la școală ulterior, dar mai ales consolideaza relația și încrederea pe termen lung, evitând apariția sau rezolvând anumite probleme.
Din cauza nivelului ridicat de stres din vremurile actuale, locurilor de muncă solicitante și grijilor zilnice, părinții își fac cu greu timp să poarte zilnic discuții cu copiii, tocmai de aceea acest aspect a devenit și mai valoros și poate face diferența în modul în care evoluează un copil.
Există și cazuri în care adulții consideră că ceea ce copilul are de spus sunt fleacuri plictisitoare. Nimic mai înșelător.
Nu trebuie să ne concentrăm doar pe ceea ce avem noi să le spunem copiilor, ci și pe procesul de ascultare activă, care este la fel de important ca informațiile pe care le oferim.
Noi, adulții, trebuie să fim conștienți de acest aspect și să ne adaptăm comportamental, astfel încât copilul să simtă că este ascultat activ atunci când are ceva pe suflet și dorește să povestească.
Copiii simt nevoia să spună lucruri când detectează că ceva nou, dubios sau care merită să fie menționat se întâmplă. De asemenea, când au un disconfort, când au sentimente noi pe care doresc să le împărtășească, când sunt tulburați de ceva sau se confruntă cu o problemă. Pe scurt, ei resimt un dezechilibru pe care simt nevoia să-l ,,rezolve".
Este important atât pentru copil cât și pentru adultul interesat de binele copilului, să-i arate acestuia că este un ascultător activ și că primește cu atenție și interes informația pe care copilul încearcă să o transmită.
Ascultarea activă și empatică îi încurajează pe copii să se ,,descarce", să povestească emoțiile și situațiile prin care trec, iar aceste informații pot fi foarte prețioase pentru părinți.
Căci nu poți rezolva decât problemele pe care le cunoști și nu poți ajuta pe cineva cu adevărat, decât dacă știi cum are nevoie să fie ajutat.
Pentru a asculta activ copilul, părintele nu trebuie să se lase distras de telefon, laptop sau TV. Ci trebuie să fie pregătit să-i arate copilului că este atent la el și relaxat.
Copiii simt dacă părinții nu au chef de discuții sau nu au timp să-i asculte cu adevărat și de multe ori semnele apar sub forma unui limbaj non-verbal. De aceea părinții trebuie să evite să se uite la ceas sau telefon, să ofteze a plictiseală sau să roage copilul să se grăbească folosind anumite gesturi. Acestea pot duce la înhibare din partea copilului sau îi pot crea impresia că persoana lui sau lucrurile care au legătură cu el nu prezintă nici cel mai mic interes pentru adult.
Este bine să confirmi, ca părinte, că ceea ce copilul vrea să transmită este înțeles corect. Prin anumite fraze reformulate, prin aprobări cu capul sau privind copilul în ochi.
Ascultarea activă și buna comunicare dintre părinți și copii duc la relații consolidate sănătos, care pot preveni zidul tăcerii, care apare uneori la adolescență. Multe probleme pot fi prevenite sau rezolvate printr-o bună comunicare, empatie și încredere.
