Unele cadre didatice cer părinților să cumpere anumite produse pentru copii, la începutul anului școlar.
Sunt voci care critică foarte dur acest lucru, catalogând chiar obiceiul ca fiind ,,o bătaie de joc".
Am întâlnit această situație din ambele perspective. Ca părinte, atunci când copilul meu a mers la școala de stat, am primit o listă la începutul anului și am cumpărat pentru el mai multe produse necesare pe care tot anul le-a avut la dispoziție în clasă, într-o cutie etichetată cu numele lui și pe care le-a folosit la diverse ore. La fel și ceilalți copii, fiecare avea propria cutie.
S-a întâmplat acest lucru pentru că statul nu le-a pus la dispoziție. Copiii aveau nevoie de ele însă. Fără ele, calitatea lecțiilor ar fi scăzut. Atunci cadrul didactic a prezentat situația și de comun acord cu părinții s-a ajuns la această soluție. Alternativele care erau? Să le cumpere din salariul propriu sau să lucreze copiii fără tot ce au nevoie. Nici una nu ar fi fost corectă. Atunci s-a ales ,,răul" cel mai mic, astfel încât elevii să nu fie afectați, fiecare părinte a cumpărat ce era nevoie, pentru copilul său și nimeni nu s-a gândit că astfel îi face vreun favor învățătoarei.
Altă situație: am lucrat o perioadă ca învățătoare la o școală privată. Clasa avea un dulap imens plin cu absolut tot ce aveau copiii nevoie: de la hârtie colorată până, la pastă modelatoare. Absolut TOT și în plus. Ba chiar elevii își puteau lua lucrările (desene, colaje, tot felul de proiecte care necesitau materiale din dulapul respectiv) acasă. Nu a existat nicio cerere suplimentară de plată adresată părinților, aceștia plăteau taxa școlii, iar școala se ocupa de absolut tot.
Întrebările pe care mi le adresez retoric: dacă școala publică asigură acest drept copiilor iar învățământul este gratuit, statul român de ce nu se ocupă de tot ce este necesar pentru activitatea din școală, astfel încât părinții să nu mai fie nevoiți să scoată bani din buzunar (așa cum ar fi corect și normal), decât pentru rechizitele de care copilul are nevoie să lucreze acasă?
Este corect oare să fie încurajată percepția greșită că e de vină cadrul didactic care expune situația lipsurilor din școala/grădinița de stat la ședința cu părinții? Cumva ar fi mai bine pentru cineva să tacă? Pentru elevi cu siguranță ar fi mai rău, așa că nu loviți în ,,mesager". Sau aceea și mai greșită, că profesorul ar cere pentru el?
Scopul principal al acestui articol este de a explica situația, în speranța că mulți vor înțelege faptul că profesorii nu încearcă să obțină foloase în interese personale.
Se încurajează în dezavantajul tuturor această ,,controversă" între părinți și profesori, când de fapt sunt în aceeași echipă, iar forțele ar trebui să se unească pentru a trage la răspundere adevărații responsabili.
Cât despre pretențiile de la statul român, ei bine, da, eu am.
Atât timp cât țara noastră este fruntașă la corupție, atât timp cât ,,dispar" milioane de euro pe te miri ce, atât timp cât există bine merci pensii speciale, atât timp cât plătești taxe imense și cotizații statului din salariul lunar dar pentru nevoi de bază cum ar fi sănătatea sau educația copiilor ,,nu sunt fonduri" ca să depășim un nivel acceptabil, am foarte multe pretenții.
Nu mi se pare că educația ar reprezenta o prioritate, i s-a alocat un procent foarte mic din PIB, ultimii ani au fost sub semnul deciziilor haotice și chiar amuzante, iar programe anunțate cu surle și trâmbițe cum ar fi cele despre mesele oferite elevilor, sau cele referitoare la transportul lor, sunt defectuoase.
Mi-ar plăcea să-mi scrieți într-un comentariu la postare aici opiniile dumneavoastră despre acest lucru.
