Pentru acest articol m-a inspirat o scenă la care am asistat fără a putea interveni.
Nu întotdeauna poți să schimbi ceva atât de repede pe cât ți-ai dori, sunt și situații în care este așa de nepotrivită conjunctura ca să te bagi, încât ești nevoit să observi în tăcere.
Eram fără un scop profesional alături de o amică, care lucrează la un centru de exerciții fizice pentru recuperare sportivă. Apare un adolescent de 15 ani, însoțit de mama lui. Se confrunta cu ceva efecte negative pentru că mersese pe ascuns vreo trei luni la sala de forță și acum avea nevoie de câteva ședințe de exerciții speciale.
Fac o mică paranteză. Mi s-a părut interesant să o ascult pe amica mea vorbind despre cât de important este dacă aveți copii adolescenți și sunt atrași de sala de forță, să vă asigurați că obțineți sprijinul unui profesionist în domeniu, măcar la început, cu care adolescentul poate colabora pentru a face alegeri corecte de programe de antrenament, care să nu-i afecteze sănătatea (dacă nu poate fi convins să aștepte până procesul de creștere se încheie).
Revenind la situația despre care povestesc, mama ascultă informațiile menționate mai sus, apoi de față cu fiul său adolescent, căruia i-a prins bretonul sub forma unui moț de tip ,,palmier" cu pufuletele ei roz din geantă (la care se holbau ceilalți copii prezenți în sală, toți mai mici decât el) ca să nu mai stea cu părul în ochi, începe următorul discurs:
,,Dacă nu ascultă ce-i spun, ce să-i fac... e, Bebeluș. Așa trebuie să-i spunem de acum înainte - Bebelușul. Dacă-mi zicea ce are de gând să facă, eu nu-l lăsam în veci. Când am aflat, l-am luat personal de-acolo. El vrea să fie ca fratele lui de 20 de ani. Dar i-am zis deja că niciodată nu o să poată fi așa. Frate-său e bine făcut, așa a fost de mic, mai frumos, mai bine clădit, aveai pe ce să pui mâna. Nu ca ăsta, degeaba e înalt, că e un pricăjit. Îl suflă vântul de firav ce e. Ai auzit Bebelușule?! Nu mai forța că niciodată nu o să fii ca fratele tău! Ce să vă spun, când era mai mic și mergeam la mare îmi era și rușine cu el așa slăbănog (râde)... dar trebuie să înțeleagă că ăsta e felul lui."
În realitate, Bebelușul se încadra perfect în parametri obișnuiți pentru un tânăr la pubertate. Nu exista niciun semn categoric care să demonstreze fără dubii că nu s-ar fi transformat și el peste 5 ani sau mai mult, ca fratele său, într-un bărbat bine făcut. Foarte mulți bărbați și chiar sportivi de performanță au fost slabi în adolescență.
Făcea față tirului de critici din partea mamei sale, făcând exercițiile cu moțul prins cu pufulete roz și în sinea mea mă gândeam cât de mult îl dor de fapt aceste cuvinte umilitoare, spuse de persoana cea mai apropiată din punct de vedere emoțional, într-o sală plină de copii care ascultă.
Pentru că mulți părinți nu-și dau seama cât de important este respectul pentru propriul copil (care indiferent de vârstă este o ființă umană și merită să-l primească) nu doar pentru dezvoltarea sa emoțională și stima de sine care nu trebuie pierdută, dar și pentru modul în care se formează și se consolidează relația părinte-copil, fac o listă cu o parte dintre expresiile și modurile de abordare care sunt de evitat.
Ce nu ar trebui să-i spunem copilului:
* Mi-e rușine cu tine
Dacă părintele îi transmite copilului constant că îi este rușine cu el, curând copilului va începe să îi fie rușine cu el însuși. Rușinea poate deveni toxică într-o astfel de situație și este nejustificată. Ea va risipi entuziasmul natural, bucuria și veselia unui copil și-l va face să se concentreze tot mai des la fiecare detaliu al apariției sale. Percepția asupra propriului corp sau propriei personalități începe să fie distorsionată. Stima de sine scade. Crește teama de a nu fi criticat de cei din jur, de a nu face sau de a nu fi suficient. Rușinea în acest context provoacă blocaje de dezvoltare. Copilul se va îndoi în permanență de ceea ce poate să facă, va avea foarte puțină încredere în propriile forțe. Dacă părintele insistă pe o asemenea abordare, copilul va deveni un adult cu probleme la acest capitol, cu o timiditate excesivă în anumite situații care va putea fi depășită doar cu terapie.
* Nu ești bun, nu o să se aleagă nimic de tine, nu poți face nimic cum trebuie
Este important ca atunci când un copil greșește sau nu reușește să atingă un obiectiv, părintele să pună accent pe un comportament anume, pe un gest punctual, nu pe copil, ca persoană. Este greșit că-i spui un copil, pentru că a greșit, că EL nu e bun de nimic. Dar îi poți spune ,,nu mi-a plăcut cum ai procedat în ziua x în locul y, iată cum poți face mai bine, iată ce poți îndrepta, am încredere că vei reuși".
* De ce nu poți să fii la fel de bun, frumos, deștept ca fratele/prietenul/colegul tău
În funcție de particularitățile personale apar: invidia, dezgustul, frustrarea, stresul, scăderea stimei de sine și toate sunt mult mai apăsătoare când sunt generate de persoanele pe care le iubești și de părerea cărora îți pasă cel mai mult în viață. Astfel de comparații între copii încă mai pot fi auzite la tot pasul din partea multor adulți. Cu referire la cumințenie, inteligență, mâncare, rezultatele școlare, aspectul fizic, personalitate, talent și multe altele. Deși intenția este bună - aceea de a motiva copilul, efectul este pe dos. Copilul se simte inferior și incapabil. Poate fi chiar rănit emoțional, iar trauma se poate întinde pe parcursul unor ani de zile. Unui copil traumatizat astfel îi va fi greu să recapete încredere în propiile forțe, se va tranforma într-o persoană timidă și introvertită. În plus, trebuie avut în vedere faptul că în prezent astfel de comparații generează conflicte între copii. Singurele comparații sănătoase sunt cele cu propria persoană -,,Azi sunt mai bun decât ieri, mă străduiesc ca mâine să fiu mai bun decât azi. Orice progres e bun, indiferent cât este de mic."
* Ești exact ca maică-ta, ca taică-tău, într-o conotație negativă
Copilului i se spune că a luat toate defectele unui părinte, tot ce a fost rău. Expresiile sunt folosite inclusiv când este vorba despre defecte genetice sau boli. Aceste vorbe împovărează copilul cu reproșuri ce țin de aspecte asupra cărora el nu are niciun control. Cum ar fi putut el alege moștenirea genetică?
* Fac totul pentru tine, mă sacrific pentru tine, am renunțat eu ca să ai tu și tu atât poți să faci?
Un fel de șantaj emoțional, folosit mai ales când este vorba despre note. Copilul înțelege în primul rând că părinților le pare rău pentru tot ceea ce au făcut pentru el. Că sacrificiile aduse în discuție le provoacă multă suferință, din cauza lui. Mai înțelege că dragostea părinților depinde de notele sale și în general, depinde de ceva. Dacă el nu se ridică la nivelul așteptărilor riscă să piardă iubirea părinților. Se va strădui mereu să-și mulțumească părintele cu orice preț și va ajunge să stea umil, drept, cuminte, tăcut, retras ca să nu fie certat sau să nu se facă de râs. Nu se va exprima și manifesta liber. Niciun copil nu ar trebui să simtă că primește din partea familiei decât iubire necondiționată.
* Nu mai plânge, nu mai întreba, taci, nu mai comenta, nu te mai văicări
Este vorba despre un îndemn către reprimarea unor emoții și sentimente. Copilul va ajunge să se autocenzureze. Dacă îi băgăm pumnul în gură copilului nu înseamnă că toate acele stări vor dispărea. Putem profita de astfel de situații pentru a le explica copiilor bunele maniere sau pentru a-i învăța să-și gestioneze reacțiile, emoțiile și să ne vorbească deschis despre ceea ce simt. Părinții foarte autoritari sunt mai predispuși să crească adolescenți care ajung să nu-i respecte, să-i mintă sau să manifeste un comportament foarte rebel.
* Nu voi ierta niciodată, nu te mai iubesc
Cuvinte foarte dureroase pentru un copil. Reacțiile părinților care ajung să le spună sunt de obicei la furie, dar ele au o greutate nebănuit de mare pentru copii. Copilul simte totul cu mare intensitate și înțelege că orice ar face părintele nu va uita niciodată greșeala lui. Niciodată nu o va putea îndrepta și nici nu va recupera dragostea părintelui. Când adulții închid toate portițele este foarte periculos pentru un copil predispus la depresie și gesturi dramatice.
Poate recunoaștem unele fraze din propria copilărie. Este important să ne gândim la propriile noastre emoții de atunci și să nu repetăm greșelile părinților noștri în comportamentul pe care îl avem în prezent, față de copii.
