Îmi fac timp să discut zilnic cu copilul meu, despre școală, profesori, provocările cu care se confruntă și mă implic activ atunci când are nevoie de ajutorul meu pentru teme.
Îl provoc să-mi povestească despre prietenii lui, sau despre chestiuni personale care îl frământă. Dar, ca orice adult responsabil, trec uneori prin perioade extrem de aglomerate.
Și când se întâmplă asta, limitez fără să vreau timpul zilnic petrecut împreună. Cred că dacă nu ar fi atât de important pentru mine acest aspect și dacă nu l-aș trata ca pe o prioritate, ar trece zile întregi în care nu aș interacționa activ cu copilul. Și o spun pentru că este un lucru care ne poate scăpa nouă, celor mari, foarte ușor și asupra căruia vreau să atrag atenția, inclusiv a ta, cea/cel care acum când citești aceste rânduri! :)
Bun! Într-o astfel de nebunie eram săptămânile trecute, cu 1000 de lucruri de făcut, când al meu zice:
- Trebuie să cumpărăm câteva chestii de la magazin. Am făcut o listă. Pentru experimentul de la Științe.
- Perfect, cumpărăm, să nu uiți lista.
Numai că am tot amânat, am uitat și într-o zi îmi zice puștiul: mâine trebuie să predau concluziile și trebuie neapărat să-l facem împreună, așa sunt indicațiile!
Întreb ce presupune acest experiment și-mi explică faptul că e nevoie de o bilă pe care am putea să o facem din plastilină, de un metru pentru a face măsurători, de nisip și de un vas mare în care să punem nisipul. Bila va fi pe post de meteorit și noi trebuie să măsurăm ,,craterul" pe care îl formează în nisip, în funcție de înalțimea de la care pică bila. Avea și un tabel, pentru mai multe măsurători, de la cel puțin 5 înălțimi diferite. Treabă serioasă, nu glumă, de cel puțin o oră!
Recunosc, mi-au trecut prin cap tot felul de gânduri. Dar chiar trebuie să-l facem împreună?! E simplu, te poți descurca singur fără probleme. Dar profesorul tău de ce insistă pe acest detaliu, i-a cășunat pe timpul nostru? În loc să te încurajeze să te descurci?! Vai, nu avem nici plastilină, nici nisip, ce facem?
Al meu propune să luăm nisip de pe stradă, la două case mai încolo era un munte de nisip la poartă. Cerem voie vecinei să rezolvăm problema cu o găletușă mică.
Ne-am echipat, am mers acolo, dar tocmai când era treaba aranjată și vecina ne dăduse acordul pe whatsapp, iar noi ne pregăteam să luăm nisipul, îl vedem pe Manole, motanul cartierului, cum pleacă tacticos după ce tocmai își făcuse nevoile puțin mai la dreapta de locul din care urma să încărcăm noi găletușa.
- Mami, pe listă nu erau și pipi sau caca de pisică.
Ne-a bufnit râsul. Mda, se pare că ideea nu e atât de bună. Hai să ne mai gândim... Până am ajuns înapoi acasă am stabilit să folosim o pungă de mălai. Mălaiul este perfect, cum de nu ne-a venit ideea de la început?! N-am găsit suficient mălai în dulap, dar am folosit o pungă întreagă de făină.
Apoi am scotocit împreună în dulapul vechi de jucării, după o bilă de sticlă pe care o primise puștiul la o promoție. Își amintea că e greuță și se potrivea perfect pe post de ,,meteorit".
Am căutat împreună și până am ajuns la bilă am dat de o grămadă de jucării vechi depozitate acolo.
Fiecare dintre ele mi-a amintit de câte un moment frumos, de câte o etapă minunată din viața de mamă.
L-am revăzut în minte cum era și cum râdea la 1 anișor, la 5 și la 10 ani. Ne-am amuzat amintindu-ne tot felul de întâmplări din viața noastră de familie, la un moment dat ne-am îmbrățișat și am auzit un ,,mami, te iubesc!", care m-a topit și la care am răspuns ,,și eu te iubesc", apoi s-a desprins și am continuat căutările, ca și cum ar fi fost un moment de rutină, iar eu nu l-am lăsat să vadă că aproape mi-au dat lacrimile de fericirea îmbrățisării noastre.
Am găsit bila, am pregătit masa și pe masă castronul cu făină, metrul și tabelul. Cred că a mai durat încă o oră și jumătate să facem măsurătorile și să terminăm experimentul.
Dar ce frumos am folosit acest timp! Am colaborat, am comparat date și am schimbat păreri obiective și subiective.
Am pus o muzică pe fundal și de câteva ori ne-am trezit dansând, chiar în toiul măsurătorilor științifice. Am greșit pe parcurs de câteva ori și am râs copios de greșelile noastre, apoi le-am îndreptat. Am simțit o apropiere de calitate. Ne-am încurajat reciproc și până la urmă am reușit împreună.
Și uite-așa, am încheiat ziua trimițând un mesaj profesorului de științe...
Căci am înțeles scopul de dincolo de scop! Am priceput că pe lângă noțiunile științifice acest experiment consolidează și relațiile familiale. De-asta trebuia făcut împreună. Am sperat în gând că niciun părinte nu va reuși să se ,,fofileze" și că va gusta din acest fel minunat de te apropia de copil, din ce în ce mai puțin posibil cu atâtea tentații electronice.
I-am mulțumit profesorului pentru inițiativă și i-am explicat cum a fost pentru noi experimentul cu meteoritul.
Am povestit aici pentru că sunt convinsă de faptul că mulți părinți nu au timp nici să comunice zilnic cu cei mici, dar să mai facă și diverse activități școlare acasă cu ei. Nu le luați ca pe niște sarcini trasate de profesori, pentru a scăpa de responsabilități didactice, sau pentru a da de lucru părinților. Au o influență mult mai profundă!
