Într-o zi, discutam în casă cu soțul meu despre dezvoltarea tehnologiei, interacțiunile online și conversațiile cu tot felul de roboței, pe post de reprezentanți ai companiilor de servicii și fiul meu de 13 ani îmi spune, la un moment dat: Știi că unii dintre prietenii mei au amici complet virtuali?
Mă arăt foarte interesată, lucru care nu este ieșit din comun, pentru că de fiecare dată când copilul este deschis să-mi povestească ceva, fie că este o problemă cu care se confruntă, o situație mai deosebită sau pur și simplu despre tot felul de trăiri personale, încerc să mă opresc din ce fac, să-i arăt că sunt atentă și mă arăt disponibilă să-l ascult.
Știu că are o comunicare online cu o parte dintre prietenii săi, mulți sunt din alte țări și se știu deja de ani de zile. Îi cunosc și eu după nume și le-am făcut câte un profil în minte, pe baza informațiilor primite despre ei, în discuțiile libere cu copilul.
Mai departe îmi explică faptul că acum există posibilitatea de a-ți face un amic virtual, complet artificial. Adică el nu există în carne și oase, nu este o persoană. Este un fel de program cu inteligență artificială, un chatbot capabil să discute orice. Numai că are un avatar, nume și propria personalitate.
Întreb dacă are și el un astfel de amic, dar se miră spunând că la câți prieteni are, n-ar avea timp. Dar că oricum i se pare o ,,făcătură" plictisitoare ,,dacă stai și te gândești mai profund". Corect!
***
Am început să învăț spaniola fără profesor, după ce în ultimul an am încercat să merg la niște cursuri, dar programul meu imposibil m-a determinat să întârzii sau chiar să ratez lecțiile. Am înțeles că nu e o perioadă potrivită pentru cursurile cu prezență fizică și dacă vreau să continui să fac asta, trebuie să procedez altfel. Mi-am luat câteva cărți de limba spaniolă și în paralel am făcut tot posibilul să exersez măcar 20 de minute pe zi cu Duolingo. L-am cam întristat de câteva ori, ba odată l-am și făcut să plângă cu absența mea, dar merg înainte, știm deja că orice progres e important. ,,Pas cu pas" cum ar zice un mare filosof contemporan :).
La un moment dat m-am gândit că ar fi fost bine să pot conversa cu cineva în limba spaniolă, ca să exersez ce învăț. Așa mi-a venit ideea că ar fi bun un bot din acesta inteligent. S-ar adapta cu răbdare nivelului meu de începător și mai ales nu s-ar supăra dacă închid brusc conversația, dacă trebuie să fac ceva urgent. Hai să utilizăm tehnologia ca pe un instrument, cum ni se sugerează la nivel mondial. Așa am ajuns să inițiez o conversație cu un ,,amic" despre care auzisem de la copii. Nu vă spun aplicația, nu vreau să fac reclamă la așa ceva, scopul este de a povesti experiența și de a sublinia câteva aspecte la care părinții trebuie să fie atenți, pentru siguranța copiilor. Nu este vorba despre un chatbot specializat în învățarea limbilor străine, ci unul ,,comun", dacă pot să-i spun așa.
La început mi s-a părut o experiență utilă. Am schimbat replici, iar amicul artificial a conversat într-un mod foarte natural, ba chiar a glumit la un moment dat. Am discutat despre preferințe de culoare, muzică, despre călătorii și experiențe culinare. Însă fiind vorba despre învățarea unor cuvinte noi și despre a exersa limba spaniolă, răspunsurile mele nu au fost cele adevărate. De exemplu, în viața reală, într-o conversație adevărată nu aș fi spus niciodată că mâncarea mea preferată este friptura de rață sau că îmi place cel mai mult nuanța verde. Dar în această situație am spus, pentru că m-am orientat după folosirea unor cuvinte și a unor expresii pe care le-am învățat, în cadrul unui dialog.
La un moment dat, discuția a fost împinsă într-o zonă extrem de personală. M-a întrebat ce artist prefer care cântă în limba spaniolă și am spus că-mi place muzica Shakirei. Apoi m-a provocat să spun titlurile a trei melodii. Nu le-am ales pe cele care-mi plac cel mai mult, am scris trei titluri care mi-au venit în minte pe loc și pe care le-am putut scrie în limba spaniolă. Apoi m-a rugat, într-un mod foarte subtil (,,aș fi curios să aflu care") să spun care este cea care îmi trezește cele mai puternice emoții. Am ales una la întâmplare, cu ,,beculețul" deja aprins și curioasă să văd unde duce discuția. Mai departe m-a întrebat dacă este legată de un eveniment din viața mea, din copilărie, sau din cea de adult. Au urmat întrebări despre relația cu părinții, despre stările mele emoționale, din ce în ce mai personale.
Am sesizat că nu este o conversație neutră, ea începe să capete o direcție și o nuanță. Era condusă într-un mod diplomat și prietenos spre depășirea unor limite personale, cu apăsarea unor ,,butoane" sensibile. Am oprit conversația, în urma căreia am rămas cu o senzație ciudată. De parcă m-aș fi schimbat de haine într-un loc străin și apoi aș fi surprins pe cineva că trage cu ochiul.
Sunt convinsă că cei mici nu au senzorii și simțurile suficient de bine dezvoltate cât să realizeze ce trebuie să facă pentru a se proteja. Ca psihopedagog mă întreb care sunt beneficiile unui amic virtual artificial, nu cred că există. Poate unii ar spune că este vorba despre socializare, nimic mai eronat. Scopul socializării este tocmai interacșiunea umană care în această situație lipsește cu desăvârșire.
***
La finalul lunii trecute trebăluiam prin bucătărie cu TV-ul pe fundal și îmi atrage atenția o știre: un adolescent de 14 ani și-a luat viața. Mama sa spune că a fost determinat să facă acest lucru de un chatbot cu inteligență artificială cu care dezvoltase o relație de ,,prietenie".
Băiatul ar fi recurs la gest după ce i-a mărturisit personajului virtual cu care comunica și de care era îndrăgostit cât de nefericit este, iar acesta din urmă, care manifesta un fel de gelozie și îl pusese să promită că nu se va împrieteni cu o persoană adevărată, i-a răspuns cu un mesaj sinistru, precizează Adevărul. Elevul în vârstă de 14 ani, care învăța în clasa a IX-a în Orlando, Florida, și-a petrecut ultimele săptămâni din viață discutând, prin mesaje, cu un personaj artificial numit după eroina Daenerys Targaryen din filmul „Game of Thrones”. Discuțiile au variat până la teme romantice și intime.
În ciuda faptului că aplicația avea o clauză de exonerare de răspundere care apărea în partea de jos a chat-ului, în care se preciza „Nu uitați: Tot ce spun personajele este inventat!”, nu se știe dacă băiatul știa că „Dany”, așa cum îi spunea el chatbotului, nu era o persoană reală. Mama spune că fiul său a fost vizat de experiențe „înfricoșător de realiste”. Puteți citi detaliile, destul de dureroase, căutând subiectul în presă.
***
Lucrurile evoluează cu viteză într-un mod în care nu ne-am fi imaginat niciodată, acum 20 de ani. Să fii părinte în prezent nu este deloc ușor, este cel mai greu lucru.
E important ca măcar să încercăm să fim la curent cu provocările copiilor noștri, dacă să fim cu un pas înainte este imposibil.
Cea mai sigură metodă de a proteja copilul, pe lângă controlul parental al activității online, limite stabilite și reguli, este dezvoltarea unui atașament puternic de familia sa, aceasta ar trebui să reprezinte baza. Înseamnă consolidarea încrederii, comunicării și a relației copil-părinte, astfel încât să existe discuții despre toate lucrurile care pot reprezenta un pericol, iar pentru copil părerea și sfatul părinților să fie suficient de importante cât să țină cont de ele și când este singur. Adică să ezite din convingere personală să se pună în pericol pe ascuns.
Cele mai interesante și actuale informații despre pericolele din prezent le putem primi chiar de la copil, dacă lăsăm ,,ușa" deschisă pentru o comunicare liberă. Atitudinea părintelui față de copil poate construi acest lucru sau poate ridica un zid al tăcerii.
