Ne-am oprit să cumpărăm ceva și la coada cozii formate din 5-6 adulți, cu excepția adolescentului de aproape 14 ani pe care îl am în dotare, s-a așezat o doamnă vizibil însărcinată.
Eram ultimii și i-am făcut semn zâmbind să treacă în față, adică direct la casa de marcat. Dar, mai departe de noi, viitoarea mămică, care cu o mână își mângâia burtica și cu alta căra o singură cutie de suc la 1l, s-a oprit. Asta pentru că domnii și doamnele care erau înaintea noastră la coadă s-au întors ostentativ cu spatele făcându-se că nu o observă, fără drept de apel.
Nu m-aș fi putut abține să-i fac discret cu degetul un semn casierei, asta e clar. De atât era nevoie ca să intervină și să o preia direct pe doamna însărcinată, așa cum spune legea. Dar tare m-am bucurat când l-am văzut pe al meu copil cum spune mai tare un ,,Scuzați-mă, vă rog!", obligându-i pe cei din față să întoarcă privirile, de voie, de nevoie, apui cum se dă într-o parte, parcă exemplificându-le ce ar trebui să facă, lăsând-o pe doamna cu burtică să avansese natural către casiera care deja îi întinsese mâna cu simpatie, să-i ia cutia de suc la scanat.
Mie mi-a spus apoi încet: ,,Oamenii ăștia nu-și dau seama că are un bebeluș greu acolo?!". Tare mândră mă fac momentele de genul acesta, mai mult decât rezultatele școlare, mai mult decât performanțele sportive pe care le bifează, pentru că îmi confirmă ceea ce am crezut mereu că înseamnă cel mai important obiectiv al unui părinte: să crească un OM.
Și în sinea mea m-am felicitat că am avut inspirația să nu-i îndrug niciodată povești cu berze care aduc copiii, sau cu doamne care au un pepene în burtica mare. De mic, de când a început să pună primele întrebări și să aibă primele curiozități în legătură cu acest subiect, m-am străduit să-i răspund folosind cuvinte pe înțelesul său, într-un mod adecvat vârstei și capacității de înțelegere, dar cât mai aproape de adevăr.
Așa, din aproape în aproape, a aflat de foarte devreme că la început l-am purtat în pântec, pentru că bebelușii se dezvoltă mai întâi în burtica mamei. I-am arătat ecografiile să vadă cât de mic a fost și i-am povestit câtă grijă au părinții de copiii lor, prin alimentație și vizite la medic, încă de când ei sunt mici, cât o nucă, apoi cât un măr...
I-am povestit emoțiile pe care le-am trăit când am auzit pentru prima dată cum îi bate inimioara, în cabinetul medicului. De câte ori am vorbit cu el, în timp ce mângâiam burtica și-mi imaginam ce ochi va avea, cu care dintre noi va semăna la buze sau la păr. Nerăbdarea pe care o simțeam la gândul că în curând casa va fi însuflețită de o voce de copil. Fericirea pe care mișcările sale, chiar și loviturile de picioruș, puteau să o producă și cum fiecare detaliu era savurat în discuțiile noastre, ale viitorilor părinți.
I-am povestit de nenumărate ori cum a fost în ziua în care s-a născut, fluturii din stomac din acea dimineață însorită, îmbrățișarea dintre mine și tatăl lui care a fost de fapt o îmbrățișare în trei, când inimile noastre au bătut în același ritm.
Cum am trecut toți printr-un șir lung de emoții, griji și momente de fericire în timpul sarcinii, nașterii și în perioada următoare. Grea, cu nopți nedormite, cu program haotic, dar atât de deosebită, pentru că ne-au unit aceleași speranțe și trăiri speciale.
Cum toate momentele dificile, frumoase, drăgălașe, tensionate, enervante, savuroase, toate ne-au unit, au devenit amintirile noastre, părți din noi și ne-au modelat să fim cei care suntem astăzi. Și indiferent dacă ne mai contrazicem, dacă mai apar discuții sau mici conflicte, legăturile dintre noi sunt atât de strânse și solide, încât putem trece peste toate, fără să uităm ce însemnăm cu adevărat unii pentru ceilalți, în familia noastră.
Știe că la un moment dat probabil va trăi din nou toate acestea, din postura de tată. Dar mai important decât dacă acest lucru se va întâmpla sau nu, este faptul că înțelege de unde vine el, ce înseamnă o familie, sarcina și nașterea, cum schimbă totul venirea unui bebeluș și cât de important este un copil pentru părinții săi.
Cred că sinceritatea față de copil și atenția pe care o acordăm subiectelor importante pe care le discutăm împreună cu el sunt esențiale pentru a-i dezvolta empatia față de oameni, responsabilitatea în viață, viziunea profundă asupra lucrurilor.
Și toate acestea îi vor modela comportamentul social, astfel încât să nu se întoarcă cu spatele, atunci când se apropie o femeie însărcinată. Căci, da, cel mai important obiectiv al nostru, al părinților, este să creștem OAMENI.
