Mai mult decât dulciurile sau cadourile, așteptam în fiecare iarnă zăpada.
Și nu știu cum se făcea, că magia se producea noaptea. Iar dimineața, la trezire, auzeam ca prin vis vocea bunicii sau a unuia dintre părinți: ,,Ia privește pe fereastră, să vezi surpriză!".
Mă trezeam ca aruncată din pat de un arc invizibil, îndreptam pijamaua din flanel gros de bumbac cu nasturi mari și buzunare pătrate, care de la elasticul prea subțire pus de bunica la pantalonii largi mă necăjea sucindu-se în fel și chip, apoi alergam direct pe balcon în picioarele goale să văd minunea, traversând cu viteza luminii bucătăria cu miros ademenitor de mâncare proaspăt gătită.
De fiecare dată vedeam copii mai iuți ca mine, care erau deja afară cu săniile, cum se jucau pe vreun derdeluș improvizat sau antrenați în vreo bătălie cu bulgări pufoși de zăpadă, făcând o zarvă de nedescris, cu râsete și strigăte asurzitoare, căci nimeni nu vorbea încet într-o astfel de euforie.
Atunci, după câteva chiote și sărituri pe loc, începea cursa și pentru mine. Mâncam repede și apoi mă îmbrăcam cu bluza ,,de piele" (nu era de piele, ci din bumbac, dar așa i se spunea, pentru că stătea direct pe piele), apoi cu o bluză cu mânecă lungă și cu un pulovăr mai subțire tricotat de mama sau bunica și apoi cu încă unul tot așa, dar din lână, foarte gros, cu doi nasturi pe un umăr.
Pantalonii erau tot din lână, tricotați acasă, și pe sub ei aveam neapărat ciorapi supraelastici și pantaloni de casă, de importanță esențială, având în vedere că pantalonii din lână înghețau la propriu cât stăteam afară. Noroc cu geaca din fâș, lungă până deasupra genunchilor.
În timp ce coboram scările, cu fularul fluturând, mâ gândeam la vecinii mei, copii de vârste apropiate, încercând să ghicesc care dintre ei a ieșit deja și care urmează să apară. Deși nu comunicam în niciun fel, știam sigur că ne vom întâlni la joacă și așa se și întâmpla. Adulții veneau să aducă săniile și ce mai aveam noi nevoie, apoi stăteau afară să ne supravegheze cu rândul, în funcție de cum aveau treabă prin casă, căci toată lumea se cunoștea cu toată lumea, iar relațiile în comunitate se bazau pe multă încredere și deschidere.
Apăreau imediat cazemate, oameni de zăpadă, pasul tractorului, îngerași pe zăpadă și altele, dar cel mai mult ne plăcea să ne dăm cu sania pe derdelușul format pe o denivelare de pămînt de lângă bloc. Urcam și alunecam de zeci de ori, unii foloseau sania, alții câte un sac de plastic și alții, care aveau salopetă din fâș, se dădeau direct pe pantaloni. Până derdelușul se tocea și apăreau mici pete de noroi, dar nici acelea nu ne puteau opri.
Deși aveam mănuși cu un deget, prinse cu o sfoară dintr-un capăt în altul, pe sub geacă, ca să nu le pierd, la plecare aveam mâinile roșii, cu degetele bocnă. Obrajii și nasul la fel, cu o dâră de muci înghețată pe obraz. Din fesul de lână îmi ieșeau câteva șuvițe de păr transpirate, iar zâmbetul larg de satisfacție, după 2-3 ore intense de joacă, merita tot efortul.
Intram în casă și simțeam că plutesc fără toate acele haine groase, cu puțină febră musculară, obrajii zvâcnind și simțind încă aerul rece și curat în plămâni, mâncam cu poftă ce gătise mama de dimineață. Totul se transforma în gândire limpede, echilibru psihologic și somn odihnitor, de calitate, care mă ajuta să cresc armonios.
Cu aceste amintiri derulându-se în minte am privit în ultimele zile zona din cartierul nostru, liniștită și pustie, cu zăpada imaculată în strat gros și cu ninsoarea de basm încă în desfășurare. Și locul de joacă din apropiere a stat la fel de pustiu. În parc am găsit ceva mai multă animație, ici-colo.
De ce nu mai ies copiii afară?
Acum sunt mai multe locuri amenajate pentru joacă în siguranță, avem haine speciale, sănii și tot felul de accesorii și jucării de iarnă, dar copiii nu mai ies afară, la zăpadă, cu atâta ușurință. Iar statisticile sunt de speriat, căci majoritatea copiilor au ajuns să petreacă mai puțin timp afară decât deținuții.
Un studiu recent efectuat de Asociaţia ALIAT a relevat că dependenţa de tehnologie a devenit o amenințare periculoasă. Copiii şi adolescenţii petrec, în medie 14-16 ore în faţa ecranelor şi petrec afară mai puţin timp decât un deţinut. Lipsa activității fizice în aer liber poate duc e la o serie de probleme ce țin de sănătatea fizică și mentală. Deficitul de vitamina D, un sistem imunitar precar sau depresia, din ce în ce mai întâlnită la copii, alături de multe alte probleme, pot fi prevenite atât de ușor și de simplu.
Nu știu cât poate face fiecare ca să schimbe realitatea de astăzi, dar cu cât este copilul mai mic, cu atât este mai ușor de rezolvat acest aspect, care depinde mai ales de adulți. Și atunci, subliniez pentru părinții și bunicii care citesc, că nu este vorba doar despre joacă și socializare. Ci de sănătate fizică și psihică.
Da, știu că timpul e limitat, că lucrăm uneori și online de acasă și nu prea poți să le spui colaboratorilor: ,, Nu pot intra pe zoom azi, merg să mă dau cu sania în fața blocului, cu fi-miu de 3 ani."
Dar, de îndată ce privim lucrurile din toate perspectivele, realizăm că scosul copilului afară, în aer liber, poate să fie de fapt cel mai important proiect.
Pentru cei care nu știu, iată care sunt avantajele ieșirii la joacă afară, la zăpadă:
* ajută la dezvoltarea musculară și cea a sistemului osos;
* ajută la formarea unui sistem cardiovascular puternic;
* ajută la menținerea sănătății neurologice;
* dezvoltă abilitățile motorii;
* copiii care nu sunt activi în copilărie sunt mai predispuși la un stil de viață sedentar, la obezitatea și la bolile aferente acestor riscuri, în viața de adult;
* ajută la protejarea vederii, căci tuturor copiilor li se recomandă să privească zilnic elemente naturale;
* ajută la o mai bună concentrare și capacitate de învățare a copiilor;
* echilibrează durata mare de timp petrecută în fața ecranelor și a dispozitivelor electronice;
* previne și combate stresul, anxietatea și depresia;
* protejează sănătatea emoțională;
* copiii au ocazia să învețe despre natură prin joacă, să-și dezvolte creativitatea, comunicarea și spiritul de echipă.
Și multe altele.
Potrivit cărților de specialitate, copiii ar trebui să petreacă cel puțin 60 de minute pe zi practicând diferite activități recreative.
Îmi puteți scrie părerea despre acest subiect la postarea articolului pe pagina mea, aici.
