Am fost martora unei scene incredibile într-un supermarket din Sectorul 1.
La rând la casa de marcat, în fața mea, era un bătrân. Avea în jur de 80 de ani. Îmbrăcat la costum (vechi și el dar elegant, cu batistă asortată la vedere), cu un cărucior de cumpărături în care avea zahăr, ulei, făină, câteva legume, ceva dulce.
În partea de sus a căruciorului așezase o geantă mică. Geanta avea fermoarul semideschis. Omul și-a mutat meticulos pe bandă produsele. Doamna casieră a început să le scaneze, cu ochii pe geantă. Omul și-a pregătit din timp banii. Scosese două bancnote de 100 și aștepta să vadă cât este de plată.
Deodată, casiera se apleacă peste bandă, pune mâna pe geanta omului și scoate triumfătoare un pet de 0.5l de suc, nedesfăcut. Îi sticlesc ochii de satisfacție și țipă la bătrânul din fața noastră:
,,Eram sigură! Mi s-a părut mie că văd ceva! O să chem paza!".
În secunda 2 apasă toate butoanele posibile și țipă la bătrânel: ,,Ăsta e regulamentul, asta e, nu am ce să fac, ați greșit, să răspundeți acum!"
Omul cu un calm incredibil îi explică faptul că vine de la o anumită expoziție, unde a primit gratuit o sticlă de suc și una de ceai, care se află tot în geanta de mână. O scoate pe cea de ceai și i-o arată. Explică în continuare că pe aceasta a băut-o pe jumătate, dar suc nici nu are voie, nici nu îi place. Dar a primit-o din politețe.
Că în niciun caz nu a furat din magazin și că nu a furat niciodată în viața lui. Casiera blochează tot și îi vorbește ca ultimului infractor.
Mă ofer să plătesc eu sucul, pentru că simt nedreptatea. Nu era cazul, așa cum spuneam omul era cu banii în mână, dar am vrut să atrag atenția vânzătoarei că e coadă în speranța că va renunța și voi reuși să-l scutesc pe bietul vâstnic de toată tevatura. Casiera nu acceptă, insistă să vină paza. Omul se dă într-o parte cu lacrimi în ochi.
Paza sosește în persoana unui bărbat de doi metri, numai mușchi. Stă de vorbă lângă noi timp 2 minute cu clientul suspectat de furt calificat, se uită la sticle, la bon, la întreaga situație aberantă, îi cere scuze omului cu sinceritate, îl ajută să-și așeze cumpărăturile în sacoșă, îl ajută să iasă.
Îi aruncă o privire carierei...
O privesc și eu în același spirit și mă gândesc... pare că are în jur de 40 de ani, o avea părinți? O fi chiar așa de greu să ai puțină intuiție? De ce să umilești astfel un vârstnic?
Îmi scanează cumpărăturile și văd cum mâinile ei încep să tremure. Își face aer folosind un flýer cu promoțiile magazinului. Îi este rău, e clar! O întreb dacă se simte bine. Schimbare totală! Începe să plângă și-mi spune:
,,Nu pot să cred că i-am făcut asta! Nu m-am putut abține să nu mă uit în geanta lui...am avut așa o pornire...Off, Doamne, ce o fi fost cu mine, eu nu sunt așa să știți!"
O pornire, pe care mulți o au, de a sări calul, de a-i judeca pe alții după aparențe sau după propriile percepții alterate de moment, fără drept de apel.
Acele porniri de a face ordine în viețile altora, la care mulți oameni sunt atenți mai mult decât la propriile griji și obligații, având impresia că pot năvăli cu bocancii în intimitatea oricui.
Nu mai avem răbdare să ne asigurăm că știm cum stă situația, tragem direct concluziile și acționăm. Nu mai găsim tihna să urmărim un material video, să citim un întreg articol sau să ne informăm corect și complet asupra unui context, ne grăbim să împrumutăm părerile altora și să aruncăm de multe ori cuvinte grele.
Cuvintele cheie sunt: ,,conștientizare", ,,respect" și ,,limite". În lipsa lor, pierdem controlul, la fel ca doamna de la casă...
Îmi puteți lăsa o părere pe această temă sub formă de comentariu la postarea dedicată articolului, de pe pagina mea, aici.
