Se spune că fiecare copil are un potențial imens, trebuie doar să fie încurajat, descoperit sau neîngrădit.
De aceea niciun copil nu trebuie să fie judecat după aparențe!
Fiecare părinte și profesor, pe lângă influența mare pe care o are asupra copiilor pe care îi crește sau îi îndrumă, poate avea superputerea de a-i ajuta să-și descopere adevărata menire!
Pentru a exemplifica, am să trec în revistă câteva exemple concrete:
Actorul și regizorul Horațiu Mălăele
Horațiu Mălăele, actor și regizor de top a declarat despre perioada copilăriei sale: ”Când m-am născut, nu erau semne de vreo reuşită a mea în viaţă. Aveam un strabism foarte pronunţat, eram dislexic şi abia citeam, toţi cei din jur râdeau de mine. Eram numit prostu’ clasei, mi se lipeau bilete cu apelativul ăsta în pauze pe spate.
Mi se spunea mereu că desenez urât şi de atunci nu prea am mai desenat. Eram în suferinţă. Înţelesesem că sunt prost, urât, şi că nu sunt bun de nimic. Apoi, în clasa a V-a, a venit un profesor care mi-a văzut un desen ascuns, şi a vorbit puţin cu mine. La urmă, m-a privit direct în ochi şi mi-a spus clar: Tu eşti un geniu.
Iar eu am început să fiu.”
Sculptorul Constantin Brâncuși
A cunoscut succesul în Franța, unde a fost apreciat și unde a primit o bursă din partea Ministerului Instrucţiunii Publice, la propunerea ambasadorului României la Paris, Grigorie Ghika. A făcut parte din rândul membrilor Asociaţiei „Cercle des etudiants roumains“, alături de alți români de valoare. În atelierul său din străinătate a început cascada marilor realizări artistice dedicate României.
„Ansamblul de la Buzău“, „Rugăciunea“ (operă care marchează „momentul depăşirii influenţei lui Rodin“), „Sărutul“, „Cuminţenia Pământului“, „Muza adormită“ (1909), „Pasărea măiastră“ (1910), „Prometeu“ (1911). În 1918, marele artist realizează, în memoria eroilor căzuţi în timpul Primului Război Mondial, prima versiune în lemn a „Coloanei fără şfârşit“. Apoi, artistul se întoarce în ţară la invitaţia Aritinei Tătărăscu, preşedinta Ligii Femeilor Gorjene, pentru a executa Monumentul de la Târgu Jiu, proiect început încă din 1918. Astfel, realizează tripticul „Masa Tăcerii“, „Poarta Sărutului“ şi „Coloana fără sfârşit“ (1937-1938).
Constantin Brâncuși a povestit despre copilăria sa: ,,Mama m-a adus înapoi în sat... M-a trimis la şcoală, la Peştişani... M-au pus într-o bancă de lemn şi mi-au dat o carte mare de citire.... He, he, he!... Dar eu aveam briceagul lui Grigore la mine...(Râde). Banca era din lemn moale, de brad... Mi s-a părut neterminată... În recreaţie m-am pus pe treabă. Am sculptat cu briceagul un trandafir în scândura băncii... Un trandafir grozav... Cu miros de răşină... O minunăţie..." (replică din Pasărea de aur - Infinitul Brâncuşi).
Copilăria sa a fost marcată de plecări frecvente de acasă și de ani lungi de ucenicie în ateliere de boiangerie, prăvălii și birturi, pentru a face rost de bani. Barbu Brezianu nota despre copilul Constantin Brâncuși în carea „Începuturile lui Brâncuși” că era destul de zvăpăiat față de ceilalți de vârsta lui.
Obișnuia să fure mâncare şi fugea de lângă animalele pe care trebuia să le ducă în fiecare zi la păscut. Tocmai din acest motiv se certa constant cu fratele mai mare, care din păcate îi aplica deseori și corecții fizice. Despre talentul lui Brâncuși se spune că s-a manifestat încă de când era foarte mic. De altfel, apropiații au transmis că avea o lume a lui şi era, de multe ori, neînţeles de ceilalți. Pietrele găsite în albia râului Bistriţa şi briceagul erau principalele sale jucării. În ciuda comportamentului rebel, atunci când a ajuns la Școala de Arte, talentul său a erupt, stimulat de dascăli care i-au observat potențialul. După ce a urmat Școala de Arte și Meserii în Craiova vine la București unde termină Școala de Bellearte în 1902. În timpul studenției, chiar în primul an, în 1898, lucrarea sa Bustul lui Vitellius obține „mențiune onorabilă”, Cap al lui Laocoon din 1900 obține medalia de bronz, iar Studiu din 1901 câștigă medalia de argint.
Iată cum se demonstrează faptul că un profesor bun înseamnă mult mai mult decât faptul că predă toată materia din programă și încheie mediile la timp. Înseamnă să aibă capacitățile ,,paranormale" de a vedea dincolo de aparențe când privește fiecare elev. De a-i înțelege situația personală, particularitățile, abilitățile sau chiar menirea. Fără dragoste pentru oameni, flexibilitate și viziune nu poate exista decât o educație ,,de lemn".
Poetul Nichita Stănescu
Nichita Stănescu, unul dintre cei mai mari poeți români, a spus la o revedere după 25 de ani de la terminarea liceului:
„Despre mine vreau să vă spun că am fost cam mediocru în şcoală, dovadă că am rămas repetent în clasa I primară. Atâta vreme cât era vorba de liniuţe oblice şi de nişte bastonaşe, totul era OK...
Mai târziu, însă, când ros de chinul profesorilor mei de română, unde nu am avut note prea bune, am realizat, aşa, faptul că gândirea, cuvântul, poate fi scris... Nu mi-a mai ieşit revelaţia asta din cap până acuma, până când mai prind vreo altă revelaţie. (...)"
(Cuvintele modeste ale poetului despre dragostea pentru poezie au fost reproduse de profesorul Constantin Enciu)
Așadar, nu trebuie să uităm că fiecare copil are un talent ascuns, care așteaptă să fie descoperit, încurajat.
Întotdeauna există un potențial bun și fiecare progres este important!
Îmi puteți scrie părerea despre acest lucru sub forma unui comentariu aici, la postarea de pe pagina mea.
