David este clasa a V-a și am discutat cu el imediat după ce a participat la o activitate cu clasa, despre empatie și colaborare.
L-am întrebat cum a fost. A zis:
- A fost foarte bine. Toți au fost foarte drăguți, până când am avut o părere diferită de a lor.
M-a făcut să zâmbesc fascinată. Cum știu copiii s-o spună atât de simplu și la obiect!
Îmi amintesc de replica lui de fiecare dată când știu că părerea pe care o s-o exprim nu va fi pe placul tuturor. Că oamenii, în general, când ai o opinie diferită, nu mai sunt atât de ,,drăguți".
Am scris de curând un comentariu la o postare despre o doamnă profesoară care le zicea elevilor că i-ar lua de urechi și i-ar pune pe coji de nucă, în care spuneam că educația și violența fizică ori verbală nu au nimic în comun, iar respectul trebuie impus altfel.
M-am trezit cu un val de ,,gânduri bune", printre ele și cu o sumedenie de ,,complimente" bazate pe concluzii trase fără acoperire. Pentru că e greu să dai un click ca să te uiți puțin cam ce vârstă are persoana cu care discuți, cu ce se ocupă și e mult mai confortabil să arunci direct cu mizeria în ventilator, mai ales că acest lucru atrage rapid simpatia multor minți rătăcite pe internet:
,,Ai tu habar la 20 de ani cum se face educația, dar știi să te dai cu părerea!"
(Pe un picior!:)
,,Să vorbești când o să ai de crescut copii, să vedem atunci dacă o să poți să fii doar lapte și miere"
(Fiul meu adolescent zice că m-am descurcat destul de bine și fără bătaie, coji de nucă și urlete:)
,,Când o să stai în fața a 25 de lighioane mai vorbim, deocamdată termină-ți facultatea, și aia făcută probabil la spiru haret."
(Ooo, asta mi-a amintit de anii studenției. Nu știu cum o fi la Spiru Haret, dar la zi, la Universitatea București a fost frumos acum 20 de ani, și la facultate, și la master. De lighioane e adevărat, nu m-am ocupat niciodată. Doar de copii. Din școli de stat, private, din mediul urban, din mediul rural, de copii refugiați, de rromi și copii delincvenți. Dar, ce știu eu...:)
Și lista a continuat, dar nu pot să reproduc chiar tot.
Nu am mai urmărit, pentru că indiferent cât de distractive sunt unele afirmații din comentariile cu atacuri la persoană (chiar am râs cu poftă la multe!) să citesc comentariile a zeci și zeci de adulți, mulți profesori, dar și mulți părinți, care susțineau agresivitatea fizică și verbală asupra copiilor (bașca în scop educativ!) și o consideră metodă de a scoate ,,oameni de omenie", mă dezgustă profund.
Ce doream să vă spun este că am tras încă o dată aceeași concluzie: suntem acolo unde suntem în unele statistici care nu ne fac cinste, pentru că așa suntem ca oameni, la nivel macro, în anumite privințe!
De exemplu, în privința aceasta, adusă mai sus în discuție, atunci când adulții vor renunța la modul agresiv de a gândi, educa, acționa, vom avea ceva șanse să combatem mult mai bine agresivitatea din rândul copiilor, despre care altfel ne minunăm că este în creștere.
