,,Îl altoiesc, că doar așa scot din el un om de ispravă!"
,,Las' că unde dau eu crește, iar bătaia e ruptă din Rai."
,,Așa m-au crescut și pe mine ai mei, de-aia am ieșit cum trebuie. Nu a murit nimeni de la o palmă dată la momentul potrivit."
Probabil ați auzit sau ați citit prin comentarii aceste fraze, des întâlnite în minunata societate.
Adevărul este că mulți dintre cei care astăzi sunt părinți sau profesori au crescut cu nuiaua, cu palma peste față, urecheați sau loviți cu diverse obiecte, de la lingura de lemn la furtunul de la mașina de spălat.
Ce este și mai trist, faptul că cei care au tras concluzii sănătoase din ceea ce li s-a întâmplat în copilărie și au jurat că nu-și vor lovi copilul niciodată, sunt mai puțini decât cei care ajunși la vârsta maturității, aplică exact aceleași metode cu copiii lor și consideră că bătaia este educativă.
,,Și pe mine m-au bătut ai mei şi nu am pățit nimic". De unde ştii că nu ai pățit nimic? Nimeni nu ştie ce ar fi devenit dacă părinţii nu l-ar fi lovit şi nu l-ar fi umilit niciodată.
De obicei, persoanele care afirmă că bătaia nu le-a făcut nici un rău, neagă durerea pe care au resimţit-o când oamenii cei mai apropiați pe care îi iubeau cel mai mult și care ar fi trebuit să le ofere protecție și iubire (familia) considerau că nu-i pot educa altfel decât provocându-le suferință fizică și psihică.
Mulți părinți încep să-i bată pe copii pentru că ei înşişi au fost loviţi în copilărie, și adesea se simt vinovaţi după aceea, chiar dacă le este greu să recunoască. Dar... continuă să-şi bată copiii, mai ales când ajung la capătul răbdării și mâinile parcă acționează singure. Nu are sens să învinuim în prezent părinții din generaţiile anterioare că şi-au lovit copiii, ei acţionau în concordanţă cu tradiţia culturală a vremii lor. Dar nu avem nicio scuză să nu învățăm din asta, acum că timpurile se schimbă, avem acces la informație, societatea avansează și are pretenția că se civilizează.
Ne lăudăm cu faptul că suntem o nație de creștini, cu frică de Dumnezeu, cu ospitalitate și iubire native, dar în realitate avem o mare problemă legată de răutate și violență domestică, în societatea românească. Nu trebuie să fii un expert ca să constați acest lucru, este de ajuns să studiezi datele statistice obținute de instituțiile europene care ne clasează pe locul 4 în topul țărilor din UE la violență domestică, pe locul 3 la violența din școli. Numai anul trecut au fost peste 10.000 de cazuri de agresivitate raportate oficial în școlile din România. Pentru că violența naște violență, iar dacă un copil crește și se dezvoltă într-un context familial în care agresivitatea reprezintă o normalitate, are toate șansele să aplice și el aceleași metode în rezolvarea problemelor. Puterea exemplului funcționează cel mai eficient.
Mai nou, școlile se confruntă cu un nou val de violențe... din partea părinților. Care merg la unitățile de învățământ pentru a-și face singuri dreptate. Acasă își trosnesc copilul, de ce nu ar trosni la școală profesorul, personalul școlii sau colegii copilului, dacă au un comportament neadecvat? Tendința spre agresivitatea este amplificată de sistemul incapabil să rezolve singur și eficient cazurile apărute în școli. Nu există consiliere psihopedagogică în fapt, în majoritatea unităților de învățământ. De nenumărate ori au fost cazuri în care situațiile în loc să fie rezolvate au fost mușamalizate, de aceea părinții au ajuns să creadă că singura soluție este să-și facă singuri dreptate. Cum și o parte dintre profesori sunt de părere că bătaia este foarte bună pentru a potoli anumiți elevi, din moment ce sistemul nu le oferă prea multe posibilități de a se impune și de a face regulile să fie respectate, încet, încet, ne îndreptăm către ,,legea junglei".
Salvați Copiii a prezentat un studiu, citat de Adevărul, care relevă faptul că 63% dintre copii afirmă că sunt bătuți de părinți acasă, iar 38% dintre părinți recunosc că sunt agresivi cu copiii lor.
Dacă datele statistice și cazurile mediatizate de presa națională nu sunt destul de convingătoare cu privire la faptul că suntem o societate în care violența este susținută, atunci printr-o simplă scanare a comentariilor din rețelele de socializare oricine își poate da seama cum înclină balanța. Când se discută despre pedepsele fizice, bătaia este susținută aprig în comentarii și prezentată de multe ori ca fiind singura și cea mai bună soluție.
Rezolvarea tuturor acestor probleme pleacă de la schimbarea mentalității.
Mentalitatea corectă se bazează pe ideea sănătoasă că violența nu are ce căuta în educația copilului!
În copilărie se formează viitorul adult iar influența familiei asupra personalității omulețului în devenire este cea mai importantă. Psihologul psihoterapeut Keren Rosner spunea: ,,Protecţia pe care o asigură un părinte îl ajută pe copil să-şi dezvolte gândirea, conduita, să-şi gestioneze sentimentele. Practic, prin relaţia cu părinţii, copilul învaţă cum să facă faţă vieţii, cum să se adapteze la lumea din jur. Copilul aşteaptă de la părinţi iubire, înţelegere şi protecţie, iar dacă aceştia îl umilesc, îl pedepsesc sau îl rănesc, el va învăţa că oamenii sunt răi, că nu poate avea încredere în nimeni şi că lumea din jur este nesigură, iar urmările negative pe care bătaia le are asupra viitorului adult sunt deosebit de complexe."
„Anxietatea, ruşinea, furia pot să acţioneze la nivel profund şi să aibă consecinţe nedorite. Pot să apară gânduri legate de agresiune, care să-i perturbe atenţia, sau tristeţe şi retragere, ce pot să aibă ca rezultat scăderea implicării şi comunicării, încredere în sine scăzută, se sperie foarte uşor, este irascibil sau agitat. Nu poate face faţă unor situaţii aparent facile. Devine fie submisiv, fie la rândul lui iritabil, agresiv şi violent. Convingerile pe care el le extrage din violenţă: că nu este bun, că nu este iubit - se pot instala atât de profund încât rămân păstrate toată viaţa şi pot influenţa stima de sine să scadă accentuat. Supus frecvent stării de alertă şi frică, un copil îşi redirectionează resursele cognitive pentru a-si asigura un minim de management emoţional, scăzându-și chiar inteligenţa.”, mai a explicat psihologul Keren Rosner.
Care sunt de fapt efectele agresiunilor fizice, verbale sau emoționale asupra copilului:
* Se naște dorința de a răspunde tot cu violență, furia interioară, dorința de a face în ciudă. Un copil a mărturisit că în acele momente își dorea ca părintele care îl lovea să moară;
* Copilul simte o durere profundă din lipsa de apărare. Durerea emoțională este mai puternică decât cea fizică. Pentru el gesturile adulților înseamnă o demonstrație de putere, căreia nu are cum să-i facă față;
* Relația dintre părinte și copil, în urma acestor gesturi, se dezvoltă pe bază de frică și teroare. Ea nu se va putea repara niciodată, până la finalul vieții.
* Copiii pedepsiți dur au șanse mai mari să devină din ce în ce mai mincinoși față de părinți și profesori;
* În urma unei bătăi, copilul nu înțelege cu adevărat ce a greșit, ci doar că nu trebuie să mai facă de frică. Cele mai eficiente sunt regulile ferme, negocierile blânde, explicațiile argumentate, dar toate acestea necesită ca părintele să înțeleagă care este cu adevărat rolul său și să-și acorde timp pentru a fi părinte.
* În general, cum se comportă părintele, așa se va comporta și copilul. Nivelul de politețe și respect pe care îl va manifesta, va fi cel observat în familia sa. Multe dintre comportamentele părinților se regăsesc în viața persoanei transformată în adult, față de proprii copii sau partenerul din cuplu.
Consiliul Europei militează activ pentru abolirea pedepselor corporale aplicate copiilor. Copiii au aceleaşi drepturi ca şi adulţii privind respectul pentru demnitatea lor umană, pentru integritatea lor fizică şi pentru protecţie egală în faţa legii. Cel mai bun argument: bătaia ca metodă de diclipinare este ineficientă și poate avea efecte psihice și fizice grave!
Un total de 193 de ţări, incluzând toate statele membre ale Consiliului Europei, au ratificat – obligându-se să respecte – Convenţia Naţiunilor Unite privind Drepturile Copilului. Această convenţie include obligaţia de a-i proteja pe copii de orice formă de violenţă fizică sau mentală atunci când sunt în grija părinţilor sau a altor persoane (Articolul 19). Organismul care monitorizează convenţia, Comitetul pentru Drepturile Copilului, interpretează în mod constant convenţia ca necesitând eliminarea oricărei forme de pedeapsă corporală.
Ca urmare a examinării rapoartelor statelor parte la convenţie, CRC a recomandat în mod sistematic interzicerea explicită prin lege, concomitent cu sensibilizarea şi educarea populaţiei. Mai multe despre acest subiect puteți citi AICI.
