Ce-și poate dori mai mult un părinte, decât un copil sănătos, frumos, inteligent, cu rezultate școlare foarte bune și fără probleme deosebite de comportament?
Ei bine, pentru unii adulți nu este suficient și atunci, prin atitudinea lor provoacă traume emoționale și foarte multă nefericire, pierzând practic poate cel mai important obiectiv, acela de a crește un copil fericit și echilibrat.
Oana s-a pregătit temeinic pentru examenul de Bacalaureat. Părinții au adus-o de câteva luni la consiliere pentru că ,,are probleme", tremură când trebuie să vorbească în public chiar și atunci când răspunde la oră în fața clasei. A dezvoltat în ultimii 2-3 ani o timiditate excesivă, are periodic atacuri de panică și momente în care plânge din senin. Este încercată de stări de anxietate și depresie.
Este descrisă de asemenea de părinți ca fiind o fată ,,cuminte și serioasă care învață mult, nu iese zile întregi din casă și are numai 10.". Discuția nu poate merge în direcții precum ,,ce-i place Oanei să facă" sau cum preferă să-și organizeze programul. Alunecă fără frâne spre ,,ce are voie" și ce ,,nu are voie" să facă Oana, iar dincolo de aceste detalii, cred că nici părinții săi nu știu despre fata lor, ca persoană, ce alegeri ar face.
Aceștia nu își explică ce a pățit, indicând-o practic ca fiind singura responsabilă de starea în care a ajuns.
Numai că, de la primele discuții este evident faptul că problema nu este la Oana, ci la părinții săi, iar comportamentul fetei este rezultatul unor greșeli de atitudine, pe care părinții le fac de ani de zile.
Oana are numai nota 10 pentru că orice notă mai mică este inacceptabilă pentru părinții săi. Presiunea pentru rezultate maxime are loc în fiecare zi.
Mai mult decât atât, părinții se interesează constant câți elevi din clasă au luat nota 10 și dacă aceștia sunt mai mulți, performanța fetei este minimalizată și dusă în derizoriu, căci nu a fost ,,mare lucru, din moment ce toți au putut".
Influența părinților merge mai departe, către dirigintă și profesori.
Orice notă de 9 atrage o vizită la școală, profesorului i se cer explicații, peste explicații. Uneori presiunea părinților a fost atât de puternică față de cadrele didactice, încât s-au făcut modificări în Catalog (modificările notelor nu sunt permise, se fac doar cu acordul conducerii școlii care evaluează atent situația, iar nota se modifică numai cu semnătură și stampilă).
Chiar dacă, de fiecare dată după o astfel de ispravă, părinții pleacă zâmbind triumfători, efectele emoționale asupra copiilor care trec prin astfel de situații sunt grave. În final, rezultatele maxime rămân doar niște hârtii, iar adevăratul ,,rezultat" se vede într-o personalitate ,,sugrumată" a copilului, aplatizată și formată concomitent cu traume emoționale pentru care ajunge să facă terapie la 25-30-35 de ani.
Este foarte posibil ca la un moment dat, atunci când Oana va crește și se va maturiza, să se întoarcă puternic împotriva lor, judecându-i pentru tot ce a îndurat.
Copilul devenit adult realizează răul pe care părinții l-au făcut și se nasc sentimente de repulsie și reproș care pot fi cu greu depășite, chiar dacă, paradoxal, în multe cazuri sunt dublate de o iubire necondiționată pe care copilul este capabil să o ofere părinților necondiționat, pe viață.
Oana nu este un caz singular. De aceea scriu acest articol. Există părinți mai preocupați de note decât de fericirea copilului și mai atenți la rezultatele celorlalți elevi, cu care fac în permanență comparații, decât la progresul propriului copil.
Pentru că atitudinea părinților este esențială, iată câteva repere de care ar trebui să țină cont fiecare părinte:
* Este esențial ca părinții să transmită copilului că dragostea lor față de el nu depinde de note, rezultate sau de orice altceva. Nu este un schimb, este o iubire necondiționată, care nu depinde de nimic. Cu cât copilul se va strădui mai mult să câștige iubirea părinților și va constata că niciodată nu este destul de bun, că tot ceea ce face este în van, cu atât mai repede va ajunge să-și piardă motivația pentru orice.
* Evitarea comparațiilor copilului cu prietenii sau colegii este deosebit de importantă. Să faci comparații între copii este un obicei deosebit de toxic, contribuie la distanțarea copilului de părinte.
* Este o greșeală ca părinții să reacționeze drastic atunci când copilul ia o notă mai mică, transformând totul într-o tragedie de proporții. Copilul trebuie antrenat să și piardă, doar așa va învăța să gestioneze eșecul. Viața nu este făcută doar din reușite, iar reacția constructivă și echilibrată în fața unui eșec este o lecție deosebit de utilă și importantă. Copilul nu trebuie să se teamă de greșeli ci trebuie să învețe din ele, să se autoevalueze corect și să se străduiască să devină mai bun decât este el în prezent. Doar așa încrederea în propriile forțe va fi consolidată.
* Critica permanentă la adresa copilului și lipsa încurajării duc la scăderea stimei de sine și la instalarea unui sentiment intens de neîncredere în propriile forțe. Copilul va avea senzația că nu este niciodată capabil, nu ajunge să fie destul de bun și nici să merite aprecierea părinților.
* Gesturile de afecțiune față de copil sunt necesare zilnic și contribuie major la o dezvoltare emoțională armonioasă a copilului și la comunicarea bună cu părinții. Un,,te iubesc" spus din suflet, o strângere de mână, o îmbrățișare, o vorbă bună de apreciere, contează enorm pentru o personalitate în devenire. Confortul pe care gesturile de afecțiune îl oferă reprezintă un element cheie în asigurarea sentimentului de liniște și siguranță de care creierul copilului are nevoie pentru a înhiba sau diminua nivelul hormonilor de stres (cortizolul, adrenalina) din organism. Cuvinte adresate copilului care exprimă bucurie, și entuziasm, cum ar fi ,,mă bucur să te văd, mi-a fost dor de tine”, contribuime la formarea convingerilor sale că este o persoană valoroasă şi demnă de a fi iubită, ceea ce conduce la creşterea încrederii în sine.
* Atunci când părinții sunt mult mai preocupați de notele și ceea ce fac alți copii decât de copilul lor, transmit acest obicei și propriului copil. Este un obicei toxic care poate duce la multă nefericire și la sentimentul de neîmplinire. Cu cât cineva se implică mai mult în treburile celorlalți, cu atât se adună mai multe lucruri nerezolvate în propria lor viață. Oamenii cu adevărat fericiți se concentrează în primul rând pe viața lor, pe propriile probleme, fără a fi pilotați în toate acțiunile de stări de invidie și preocupare pentru situațiile altora.
* Părinții trebuie să înțeleagă că este foarte folositor pentru copii să știe că nu pot controla chiar tot și că regulile trebuie să fie respectate. Prin presiunile pe care le fac asupra cadrelor didactice, le arată copiilor că normele profesionale și de etică pot fi călcate în picioare dacă ești destul de perseverent. Este o lipsă de respect transmisă mai departe prin puterea exemplului. Ori respectul stă la baza tuturor relațiilor personale și profesionale. Fără respect nu putem evolua pe niciun plan. Oamenii care nu se respectă și care nu acordă respect ajung la un moment dat să se excludă prin propriul comportament.
* Cel mai important aspect - copilul trebuie încurajat de părinți să se iubească pe el însuși, iar primul pas pentru acest lucru este ca părinții să-i acorde iubire. Atunci când un copil este traumatizat sau abuzat de părinți, de multe ori el nu încetează să-i iubească pe ei ci încetează să se iubească pe sine.
