Doamna Nina vine o dată pe săptămână să-și vadă nepoțica și uneori o scoate la plimbare în zonă, cu căruciorul.
Fetița are în jur de 1 anișor. Am observat de câteva ori căruciorul ,,parcat" în spatele unei zone cu pubele de gunoi, cu fetița dormind.
Am salutat-o discret pe doamna Nina și mi-a făcut semn cu mâna, așa am observat că trăgea un fum. Cu prima ocazie când ne-am reîntâlnit m-a oprit puțin să stăm de vorbă. Cred că își făcea griji și dorea să se asigure că nu am să-i spun norei sale că am văzut-o fumând.
- Știți, nu înțelege că sunt și eu om, că suntem în aer liber. Zice că o oră cât mă plimb cu fata, trebuie să mă abțin. Are niște idei din astea... exagerate! Nu mă lasă să am grijă de copil, putea să o mai lase și pe la mine câteva zile, să știe ce înseamnă dragostea de bunică, dar n-o lasă niciodată. Eu zic că asta e o boală!
Am ascultat-o din politețe două, trei minute, i-am spus doar că tot ce are de făcut este să-i arate mamei copilului că e de încredere. Nu știu dacă va avea vreun efect, dar am sperat că se va gândi la asta, chiar dacă sigur știe exact unde scârțâie relația și probabil i-a spus și fiul același lucru, mult mai explicit. Uneori, e nevoie să auzim și de la străini lucruri, ca să le luăm în serios.
Cum poate mama fetiței să o implice mai mult, dacă nici măcar o oră pe săptămână nu poate fi un om de încredere? Oare cum ar reacționa dacă ar ști că fiica sa doarme în miros de gunoi și inhalând fum, pentru o plăcere de moment la care o bunică nu poate renunța din principiu și astfel ajunge să se ascundă după o pubelă sau după un tufiș, ca să-și impună propriile dorințe? Și cum ar evolua relația lor, dacă la urechile sale ar ajunge cu cât dispreț povestește femeia despre ea?
Bunicii, prin prezența lor în viața copilului mic, au un rol foarte important, nu doar pentru el ci și pentru întreaga familie.
Totuși, uneori apar conflicte între mama sau soacră și tânăra mămică. Tensiunile între bunică și tânăra familie sunt mai des întâlnite decât cele care îl implică și pe bunic. Pentru că femeile au tendința de a fi mai insistente, poate chiar omniprezente. Dorința de a impune propriile concepții, decizii și alegeri se manifestă uneori cu tenacitate, fără a respecta granițele deciziilor parentale.
Uneori se ajunge la minciuni grosolane sau la schimburi de replici dure.
Aceste conflicte își au rădăcinile în diferențele de stiluri de viață dintre generații. Pe vremea când bunicii de astăzi erau tineri și creșteau copii, nu trebuia acordată atâta atenție. Nu mergeau cu scăunele auto în mașină când transportau copiii și nici măcar cu centuri de siguranță.
Nu aveau grijă ca aceștia să-și păstreze în fiecare minut mâinile curate, ba chiar erau lăsați să se joace ore în șir în praf și pământ. Mâncarea nu era atât de problematică, nu trebuia o atenție deosebită la aditivii alimentari sau la diverși alergeni, cum ar fi glutenul.
Viața însă s-a schimbat și este important ca bunicii să înțeleagă noile perspective, să realizeze cât de mult contează siguranța nepoțeilor așa cum trebuie ea păstrată în lumea în care trăim și de asemenea cât de esențial este să fie persoane de încredere care într-adevăr își ajută copiii, ajunși la rândul lor părinți.
Dacă această calibrare are loc natural, cu multă bunăvoință și fără reacții la orgoliul atunci copiii se vor putea bucura din plin de beneficiile prezenței bunicilor în viața lor.
Trei reguli de bază pe care o bunică ar trebui să le respecte
Pentru că cel mai des apar conflicte între mamă și fiică sau soacră și noră, iată cele trei reguli de bază pentru evitarea conflictelor, de care o bunică ar trebui să țină cont, după nașterea copilului/nepoțelului:
1. Să nu se comporte de parcă ar fi copilul ei, acest aspect poate fi foarte deranjant și frustrant pentru tinerii părinți, mai ales pentru mama copilului;
2. Să ajute cu ceea ce are într-adevăr nevoie tânăra mămică/familie, nu (doar) cu ce vrea sau își dorește bunica;
3. Să respecte întotdeauna rugămințile tinerilor părinți, fără să acționeze după considerente personale pe ascuns, atunci când aceștia sunt plecați și îi încredințează cu maximă încredere copilul pentru o perioadă de câteva ore sau de câteva zile.
Bunicii sunt foarte importanți în viața copilului, au răbdare să se joace, povestesc întâmplări copiilor și le oferă multă iubire. Dar o relație armonioasă între generații nu vine întotdeauna de la sine, ea este posibilă atunci când există înțelegere, comunicare și respect reciproc.
Din punct de vedere psihologic, este important ca fiecare parte să-și înțeleagă rolul: bunicii nu mai sunt părinții direcți, ci bunici, dar și sprijin emoțional și logistic pentru noii părinți.
Tinerii părinți, la rândul lor, au nevoie să-și simtă autoritatea respectată și deciziile validate, mai ales într-o perioadă de adaptare și nesiguranță.
Când bunicii reușesc să ofere sprijin fără a impune, iar părinții primesc acest ajutor fără teamă de judecată sau competiție, se creează un mediu stabil și echilibrat pentru copil.
Copiii cresc cel mai frumos atunci când sunt înconjurați de o comunitate de iubire și coerență. Iar bunicii, dacă se adaptează cu blândețe la noile vremuri, pot deveni un sprijin esențial și un izvor de povești, siguranță și căldură sufletească.
