Am cumpărat pătrunjel și altele de la o bătrânică. Vindea flori și legume, mai micuțe, mai pipernicite, se vedea că sunt din curtea sa.
S-a bucurat că nu am criticat ,,marfa" și n-am vrut să iau restul. Am întrebat-o:
- Aveți pensie? Vă descurcați?
A zâmbit blând și a făcut un gest cu mâna, de parcă voia să alunge grijile:
– Am pensie mică, maică... da' mă descurc. A dat Dumnezeu ceapă, usturoi, cartofi... și am pomi în curte. Îmi ajunge.
Am mai întrebat-o dacă o ajută ce vinde. A zâmbit și mi-a spus ușor, ca pe un secret important:
– Nu pentru mine, că eu mă gospodăresc cum pot. Dar mai strâng și eu un bănuț să le dau copiilor. Nepoții sunt la școală, viața e grea... Eu nu le cer nimic, dar parcă tot aș vrea să le dau ceva. Cât pot. Ăsta-i rostul meu.
Mama tot mamă rămâne. Chiar și la 80, chiar și cu o pensie mică, tot se gândește în primul rând cum să dea, nu cum să primească.
