Una dintre cele mai mari erori pe care le putem face, ca părinți, este să-l punem la zid pe copilul care greșește (prin țipete, injurii, pedepse), în loc să transformăm greșeala într-o lecție.
Să-l ajutăm să analizeze și să înțeleagă o situație, să vadă efectele faptelor sale sau să găsească soluții. Să-i dăm șansa să ne povestească singur, fără teamă, atunci când face o boacănă.
Paradoxal, tocmai așa, profitând de greșeli, vom crește un om inteligent și echilibrat.
Pentru că doar cei mai înțelepți adulți au capacitatea de a spune, din când în când, și lucruri precum:
* M-am înșelat. Cum pot îndrepta lucrurile?
* Am informații noi și m-am răzgândit. Uite de ce.
* Acum nu suntem de aceeași părere și fiecare crede că are dreptate. Hai să facem schimb de argumente, poate vom vedea lucrurile altfel.
Ceilalți nu ar recunoaște niciodată că au greșit, nici să-i pici cu ceară. Preferă să dea vina pe alții sau pe circumstanțe. Sunt convinși că doar ei văd corect lucrurile și nu vor să asculte cu adevărat perspectivele celorlalți.
Din orgoliu, n-ar admite niciodată că direcția în care merg nu este bună, chiar dacă, în sinea lor, și-au dat seama de asta pe parcurs.
Explicația pentru o astfel de atitudine inflexibilă se află, de cele mai multe ori, chiar în copilărie.
Atunci când greșeala era întâmpinată cu frică, rușine sau pedeapsă, nu cu înțelegere și dialog. Așa se închide cercul și tot așa poate fi și deschis, dacă alegem să fim altfel cu propriii noștri copii.
