Este atât de frumos când, adulți fiind, rememorăm cele mai speciale momente din perioada în care eram elevi, în timp ce le povestim copiilor noștri.
Unele isprăvi încă ne amuză la fel de tare ca atunci, altele ne produc emoție până la lacrimi sau ni se arată diferit în prezent, privindu-le cu ochi de oameni mari, din cu totul altă perspectivă.
Este și mai frumos când avem păstrate de noi, sau ne părinții noștri, câteva lucruri în sertarul cu amintiri. Primul caiet, primul stilou, penarul preferat, mesajele colegilor scrise la finalul carnetelor de note, în oracole sau pe panglici.
Să explorăm în prezent împreună cu cei mici cutia cu ,,vechituri" se poate transforma în timp de calitate petrecut împreună cu copiii noștri. Totul contribuie la dezvoltarea empatiei și îmbunătățirea comunicării dintre părinte și copil, care are ocazia de a cunoaște astfel o părticică din copilul interior al părintelui.
Cei mici sunt în general foarte interesați să studieze obiecte vechi, mai ales când acestea sunt însoțite de tot felul de povești adevărate, amuzante sau emoționante.
În prezent, copiii noștri trăiesc atât de diferit, în alt ritm decât cel al copilăriei noastre, la fel și noi, în rolul de părinți. Totul se derulează cu o viteză mai mare și cea mai mare nevoie pe care o avem este de timp și tihnă. Digitalizarea este din ce în ce mai puternică și ne bucurăm de toate avantajele sale. Copiii interacționează mult mai mult online, nu-și mai scriu mesaje de mână în oracole sau carnețele, ci pe rețele de socializare. Stilouri, penare și alte obiecte se găsesc în mii de variante pe toate drumurile, nu mai au aceeași însemnătate, cum au avut pentru noi, atunci când eram copii.
Dar, tocmai de aceea, cred că ar trebui să nu uităm acest obicei minunat, mai ales în zilele libere de week-end sau de vacanță.
Și să nu uităm să le păstrăm totuși copiilor noștri câteva lucruri cu valoare sentimentală din anii de școală, care peste un timp le vor readuce în inimi emoțiile amintirilor plăcute din copilărie.
Lumea se schimbă, cine știe în ce mod vor învăța copiii lor și dacă ei vor mai avea ce obiecte de suflet să le păstreze viitoarelor generații?
FOTO: Câteva rânduri scrise pentru mine de dirigintele nostru dl. Octavian Bălteanu, la finalul clasei a V-a, pe o filă a cărții primite din partea școlii, care a însoțit Diploma pentru Mențiune. Se întâmpla în anul 1994, la Școala nr.3 Ploiești, actuala ,,Toma Caragiu". Am păstrat-o.
