Am participat la un atelier, alături de alte cinci femei.
Spre final, familia uneia dintre participante a ajuns mai devreme și am avut ocazia să-i cunoaștem băiețelul de 6 anișori, foarte drăguț, genul sociabil, vorbăreț. A rămas cu noi cât timp mama lui a coborât la garderoba de la etajul inferior, să-și recupereze paltonul și fularul.
De simpatic ce era, una dintre doamne a scos un croissant mic cu ciocolată din geantă și i l-a oferit:
- Uite, secretul nostru, nu-i spunem mamei.
Băiețelul, zâmbind la fel de senin, a răspuns:
- Mulțumesc, dar o să-i spunem mamei și mai vedem după dacă îl mănânc.
- Ei, mănâncă-l, că n-o fi foc… lasă, că nu-ți strică pofta de mâncare, a insistat doamna, bucură-te de dulce liniștit!
Copilul i-a răspuns și de această dată, cu aceeași răbdare:
- Dar e vorba de alergeni. Eu nu știu să citesc, trebuie să verifice mami. Și e vorba de încredere, i-am promis că nu mănânc de la nimeni... Și se face praf încrederea, dacă eu îi fac ei așa ceva...
Ne-a topit.
Două dintre noi am sărit imediat să-l felicităm și să-l ,,salvăm", îndepărtăm discret croissant, întorcându-l către amica noastră insistentă, care îl oferise.
Dincolo de momentul adorabil, scena a fost o lecție fină despre educație și relația de atașament sănătoasă. Am văzut un copil care știe că siguranța, adevărul și încrederea nu sunt negociabile, nici măcar în fața unei tentații dulci.
Care nu a cedat din politețe sau pentru că cineva a insistat. Iar asta nu se predă prin grădinițe și școli, ci se construiește zilnic, în relația dintre copil și adultul său de referință.
Un copil bine ghidat și reflexia unei mame extraordinare.
