La un moment dat, am organizat împreună cu colegele mele participarea la un spectacol de circ, cu acrobații.
Eram trei cadre didactice și trei clase de copii cu vârste între 6 și 8 ani. Au venit și câteva mămici cu noi.
În dimineața respectivă, Costin nu a fost adus de mama lui, așa cum se întâmpla de obicei, ci de tatăl său, direct la autocar. Am schimbat câteva cuvinte, iar tatăl a întrebat:
- Ce spectacol spuneați că e, de circ?
- Da.
- Oh, nu mi-a plăcut niciodată. N-aveam nici răbdare să stau până la final, a spus amuzat.
Ne-am luat rămas-bun, tatăl a plecat, iar noi am urcat în autocar și am pornit spre spectacol.
Din acel moment, comportamentul lui Costin s-a schimbat brusc. Entuziasmul pe care îl manifestase de când aflase că vom merge la circ s-a transformat într-o stare vizibilă de agitație.
- Doamna, dar dacă nu mai vreau să merg, mai pot?
- Nu, Costin, suntem deja pe drum, dar va fi foarte frumos, o să vezi.
- Nu va fi, știu sigur că nu o să-mi placă.
- Cum așa?
- Pentru că e circ și mie nu-mi place!
I-am propus să o sunăm pe mama lui. Nu îl puteam obliga să intre. Nu a fost de acord, până la urmă a intrat.
În timpul spectacolului, a cerut de mai bine de zece ori să iasă la toaletă. Din fericire, eram trei cadre didactice, mămicile, iar ceilalți copii erau captivați de ce se întâmpla pe scenă și au rămas pe locurile lor.
Cât timp a stat în sală, nu a ridicat privirea nicio clipă: a stat cu capul în jos și a refuzat să vadă măcar despre ce era vorba. Costin preluase instantaneu opinia tatălui său despre circ, fiind el era cel mai puternic model al său. Nu a mai avut ocazia de a-și forma singur, propria preferință.
Am povestit aceste lucruri pentru a sublinia cât de importanți suntem noi, adulții, ca modele pentru copiii noștri. Cât de repede se preiau opiniile, convingerile și etichetele noastre. Cum ne imită copiii.
Costin nu știe, de fapt, dacă spectacolul de circ îi place sau nu. Deocamdată, el și-a însușit automat preferința tatălui său, care, fără intenție, i-a transmis propria părere negativă.
Copiii își construiesc reperele emoționale și cognitive prin filtrul adulților semnificativi din viața lor. De multe ori, nu experiența directă le modelează reacțiile, ci mesajele explicite sau subtile pe care le aud.
Fără a greși și fără a fi vinovat, adultul devine oglinda prin care copilul învață ce „merită” sau nu să fie trăit.
De aceea, prudența în exprimarea opiniilor și deschiderea către explorare sunt daruri educative valoroase: ele oferă copilului libertatea de a descoperi, de a simți și de a decide singur, la timpul potrivit.
