Când părinții spun „copiilor noștri adolescenți nu le mai place să stea în preajma noastră”, de cele mai multe ori nu este vorba despre lipsă de iubire.
Adolescența este vârsta la care copiii caută mai mult spațiu, autonomie și înțelegere. Iar felul în care noi, adulții, alegem să fim lângă ei poate schimba mult atmosfera din familie.
Cred că adolescenții au nevoie, înainte de toate, de părinți senini, calmi și disponibili emoțional. De oameni lângă care să poată sta fără să simtă că fiecare conversație se transformă într-o critică: „Ai făcut tema?”, „Iar pe telefon?”, „Ce-i cu freza asta?”.
Au nevoie să fie ascultați cu răbdare atunci când vor să povestească ceva sau să-și spună părerea. Chiar dacă nu suntem de acord cu ei, explicațiile spuse cu blândețe valorează mai mult decât reproșurile spuse pe un ton aspru.
Adolescenții se apropie de părinții care știu să glumească, să fie autoironici și să nu transforme vulnerabilitățile lor în motive de rușine. Coșurile, timiditatea, primele dezamăgiri sentimentale sau stângăciile specifice vârstei nu trebuie ironizate. Dor mai mult decât lasă ei să se vadă.
La fel de important este să nu îi expunem în fața altora. Când un părinte se plânge de propriul copil prietenilor sau vecinilor, adolescentul suferă profund, chiar dacă pare indiferent.
Și încă ceva: atmosfera dintre adulții din casă contează enorm. Respectul, afecțiunea și felul în care părinții vorbesc unul despre celălalt îi oferă adolescentului siguranță. În schimb, conflictele și criticile puse pe umerii lui îl încarcă de anxietate și stres.
Poate că adolescenții nu spun mereu ce simt. Dar observă autenticitatea. Observă dacă îi mințim, dacă încercăm să ținem pasul cu lumea lor și dacă le cerem ajutorul fără superioritate.
Uneori, câteva schimbări mici în felul în care ne purtăm cu ei pot aduce din nou apropierea aceea pe care credem că am pierdut-o.
Iată pe scurt recomandările mele, pentru părinții de adolescenți:
* fiți senini, relaxați, calmi, disponibili;
* încercați să nu le reproșați câte ceva la fiecare interacțiune (ai făcut toată tema?, iar pe telefon?, ce-i cu freza aia? etc);
* ascultați-i cu răbdare, fără să-i repeziți, când vor să-și exprime părerea sau să vă povestească ceva, apoi puteți argumenta cu explicații, fără agresivitate, punctul dumneavoastră de vedere, dacă este diferit;
* glumiți cu ei, fiți autoironici, nu râdeți de coșurile lor, problemele sentimentale, nepriceperea lor, timiditatea și alte aspecte întâlnite frecvent la adolescenți;
* nu vă plângeți de ei prietenilor și vecinilor, vor suferi foarte tare;
* asigurați interacțiuni pline de afecțiune și respect între membrii familiei, nu vă vorbiți de rău soțul sau soția în fața copilului adolescent, ca în fața unui judecător, îi provoacă anxietate și stres;
* nu mințiți;
* fiți persoane simpatice, care încearcă să țină pasul cu noutățile, cereți-le ajutorul adolescenților în acest sens;
.
