Majoritatea adulților nu-și amintesc chiar toți profesorii din gimnaziu sau liceu, dar cu siguranță își amintesc exact cum era doamna Învățătoare sau domnul Învățător. Așa și eu, o țin minte pe doamna mea, doamna învățătoare Maria Tudor.
Știu exact și acum, după 35 de ani, cum ținea stiloul între degete când îmi verifica tema, cum avea părul, hainele și expresia feței. I-aș putea recunoaște vocea imediat. Era mămoasă dar și foarte exigentă. Comunica mult cu părinții care vorbeau mereu despre ea cu cel mai mare respect, cunoștea situația personală a fiecărui elev și îmi amintesc că am primit două vizite neanunțate acasă din partea dânsei, motiv pentru care îmi țineam mereu camera în ordine. Nu se știa niciodată când putea suna la ușă doamna Tudor.
Mai mult decât greșelile de gramatică și ortografie, pe care le semnala cu roșu, o interesa în mod special să scriem curat, frumos, aerisit, să păstrăm ordinea în pagină, în bancă, în toate, să respectăm oamenii, regulile și școala.
Tocmai pentru că ținea mult la aceste aspecte, am avut niște emoții imense când într-a patra am avut îndrăzneala de a lipi pe coperta caietului de muzică un mare abțibild, pe care dădusem 20 de surprize de la gumă la schimb, cu Patricia Kass privind senzual, îmbrăcată cu un top fără bretele, cu părul ciufulit, ruj roz și cercei rotunzi și mari.
Știam sigur că doamna învățătoare n-ar fi fost deloc încântată să-l vadă lipit acolo, ca timbrul de scrisoare, dar îmi plăcea prea mult.
Pe principiul de ce ți-e frică, de aia nu scapi, cum s-a făcut, că doamna Tudor a dorit să vadă fix caietul meu la începutul orei următoare de muzică.
Cu un gol în stomac, mă duc strategic cu el deja deschis la tema pentru acasă, executată impecabil, și-l așez pe catedră. Doamna Tudor privește serioasă tema cu sprâncenele ridicate, se plimbă pe deasupra fiecărui rând cu stiloul cu cerneală roșie între degete și nu are de ce să scrie. Se aude un: ,,Îhî mm, da, corect, foarte bine, foarte bine și frumos încadrat, mda!"
Dă rapid pagina, doar să vadă că nu mai este nimic de verificat și pe următoarea. Și când zic că am scăpat, pac!, închide caietul. Și apare Patricia Kass în toată splendoarea ei. Doamna Tudor face ochii mari și zice:
- Iar cu maimuța asta cu cercei, ce e aici?!
Nu știu ce-am mormăit de rușine, am luat caietul și am plecat, iar pe maimuță, pardon, pe Patricia am mutat-o disciplinar pe ușa de la biroul meu de acasă.
La mulți ani, doamna Tudor, vă mulțumesc pentru tot și vă doresc multă sănătate!
La mulți ani tuturor învățătorilor, de Ziua Învățătorului!
