Aseară, într-un părculeț din cartier, o mână de copii se jucau „de-a insula”. Toate fetele doreau să fie ispite, la fel și băieții.
Din discuțiile purtate pe un ton ridicat, era ușor de înțeles pentru trecători că disputa pornea de la faptul că nu mai rămânea nimeni care să joace rolul celor ispitiți.
Emisiunea care a inspirat acest joc este una de divertisment, care după părerea mea (care nu contează), ar trebui să se adreseze unui public matur. Dar, programul este încadrat la categoria 12+, difuzat de la ora 20.00 și oricum, știm că mulți copii mai mici urmăresc astfel de conținuturi. În cazul copiilor, însă, este esențial să avem în vedere și să prevenim influențele toxice care le pot deforma percepția asupra lucrurilor.
Așa cum, în trecut, generațiile de copii idealizau prințesele din povești, vedetele momentului sau anumite personaje din filme, simboluri supreme de feminitate sau masculinitate, copiii de astăzi pot ajunge, involuntar, să-și formeze modele personale de frumusețe bazată pe un volum consistent de operații estetice, intervenții invazive în exces și alte „artificii” promovate intens.
Din păcate, aceste idealuri pot duce, de la vârste fragede, la presiuni legate de aspectul fizic ce apar la adolescență, la dorința de a apela la servicii costisitoare foarte, foarte devreme și, în timp, la dezvoltarea unor complexe sau tulburări de imagine corporală.
Fiecare părinte decide cum își crește copilul, iar această postare nu are rolul de a judeca, ci doar de a atrage atenția.
Dacă alegeți să le permiteți copiilor să urmărească astfel de emisiuni, poate fi foarte util să fiți parte din proces, să discutați cu ei despre ceea ce văd acolo, să le oferiți explicații potrivite vârstei lor, astfel încât să-și poată forma o viziune echilibrată și sănătoasă, nedeformată. 
