În liceu, am fost la o clasă de profil real, dar mi-am dat seama că vreau să fac mai departe psihologie și sociologie.
Așadar, am ales Psihologia ca materie la examenul de Bacalaureat, în locul fizicii, care fusese punctul meu slab și pe care ajunsesem, după 3 ani de meditații, să o mănânc pe pâine până la finalul liceului.
Profesoara mea de psihologie de la clasă credea în mine mai mult decât credeam eu.
La una dintre discuțiile noastre din afara școlii, i-am zis ce vreau să fac și mi-a spus că mi se potrivește perfect, că sunt bună, învăț eficient la această materie și că n-am nevoie de meditații la psihologie, doar de un pic de încredere în mine.
Dar cum încrederea nu se vindea la librărie, iar eu stăteam extraordinar de prost la acest capitol, eram convinsă că fără ajutor n-am să pot și am găsit pe ascuns, printr-o cunoștință a unei cunoștințe, o meditatoare, ,,profesoară la București".
Timp de un an am mers la ea acasă, unde îmi dicta din niște caiete vechi.
Practic, am plătit ca să transcriu texte scrise de mână, fără explicații, fără dezbateri pe anumite teme, fără nimic altceva, doar cu recomandarea: „Uită tot ce-ai învățat până acum și memorează astea pe de rost.” Iar eu așa am făcut, fără să pun la îndoială.
La Bacalaureat – șoc și groază! La toate celelalte materii (matematică, limba română, limba engleză) am luat note de 9 și ceva și de 10, iar la psihologie m-a lovit un 7,60. Nu-mi venea să cred!
Profesoara de la meditații m-a convins imediat să nu depun contestație, că sigur e vina mea, m-am pierdut și n-am scris ce trebuia. Dar eu memorasem exact ce primisem de la ea și asta scrisesem. În fine. Eram gata să renunț la tot, luam în calcul cu amărăciune să dau admitere în altă parte.
Dar profa de la școală m-a ,,ridicat": ,,Nu se poate, eu știu ce poți, mergi înainte, nu renunța la ce-ți dorești, la primul obstacol!"
Datorită ei, am mers înainte, iar la admiterea la facultate am avut de dat probe scrise la matematică și psihologie.
Norocul meu a fost că, în vacanța de vară, deși am continuat și „pregătirea” mai mult de rușine, am primit de la profa mea de la clasă sfaturi și suport care m-au ajutat enorm. Nu-mi dicta nimic, doar mă ajuta să gândesc și să-mi aleg surse de învățare bune, pentru că aveam deja o bază a cunoștințelor și motivația necesară.
Am dat examenul de admitere la Universitatea București și am intrat la facultate, la zi, pe locurile fără taxă, cu bursă. Eram în culmea fericirii.
Fiind din Ploiești, aveam nevoie de un loc în căminul studențesc. Dar profesoara care mă meditase timp de un an mi-a spus că are un apartament într-o zonă foarte bună, în care stă singură, și că pot să stau în gazdă la ea contra cost, în condiții foarte bune, nu ca la căminul studențesc. Și n-am mai depus cerere la facultate pentru loc în cămin. M-am mutat la ea și nici bine nu m-am acomodat, că după vreo 3 săptămâni, chiar înainte de a veni următoarea dată a plății, m-a anunțat că ,,s-a schimbat piața" și că mă costă triplu de acum înainte. Ai mei oricum nu-și permiteau cât a cerut. Atunci am zis că e momentul să iau distanță, mi-am făcut bagajele și am plecat.
Și uite-așa, după ce toate locurile din cămine se repartizaseră deja, m-am trezit luând căminele studențești la rând, cu miloaga, să găsesc un loc într-o cameră. Greu!
Până la urmă, am găsit loc într-un P din Regie, după ce o doamnă administrator corpolentă, tunsă scurt și cu voce groasă a primit plicul și singurul inel de aur pe care-l aveam pe deget. L-a fixat cu privirea și am înțeles că trebuie să-l scot. L-am scos.
Am obținut un loc într-o cameră mică unde am stat împreună cu 3 fete și un băiat dubios. Spălam vasele în chiuveta din baie, găteam la un reșou pe podeaua de pe hol și ne băteam zi și noapte cu gândacii roșii și scârboți, din ce în ce mai mari și mai rapizi.
Mereu m-am întrebat cum avea să fie tot parcursul dacă profa mea de la liceu ar fi fost ceva mai convingătoare de la început, iar eu aveam mai multă încredere în mine?
Dacă nu mergeam la meditații la acea ,,profesoară din București" și dacă depuneam cerere la timp pentru un loc bun, primit pe merit, în căminul arondat facultății mele?
Deși ce vă povestesc mai sus s-a întâmplat acum mai bine de 20 de ani, întotdeauna profesorii au fost și vor fi mentori care pot influența decisiv parcursul unui elev.
O vorbă, o discuție, un simplu sfat pot cântări enorm și pot schimba toată traiectoria copilului din fața lor.
Este foarte important ca profesorii să fie oameni dedicați, pricepuți, motivați, să conștientizeze puterea pe care o au. Pentru că un profesor bun nu doar predă, ci poate schimba destine.
Profesorii care văd potențialul dincolo de note și îi susțin pe elevi exact când au mai mare nevoie pot fi faruri pe tot parcursul vieții. Nu e vorba doar de materie, ci de omenie, intuiție, sprijin și direcție. Mentoratul înseamnă mai mult decât explicații – înseamnă să crezi în cineva, până ajunge să creadă în sine și să-l încurajezi să-și urmeze calea.
Iar elevii nu uită niciodată acel profesor care le-a văzut lumina înainte să strălucească. Nu-i așa?
