Am fost cu fiul meu să se tundă. L-am așteptat în zona de frizerie, pe un fotoliu. La un moment dat, intră o doamnă foarte drăguță, cam pe la 50 de ani, și întreabă la recepție dacă se poate face un tuns.
Fetele verifică în zona de coafor și unul dintre stiliști era liber, așa că vine să o preia. Doamna avea părul până la umeri și îi explică faptul că și-ar dori un bob.
Stilistul era foarte amabil, prietenos, vorbea frumos cu dânsa. Se uită atent la textura părului și o întreabă dacă este de acord să fie spălat înainte. Doamna refuză.
Stilistul întreabă când s-a spălat ultima dată, iar doamna spune că sâmbăta trecută, adică acum o săptămână.
Cu multă delicatețe, stilistul încearcă să îi explice că părul are sebum și că, pentru ca tunsoarea să iasă frumos, ar fi bine să fie spălat înainte. Adaugă chiar, foarte discret, că dacă problema este costul spălatului, poate să îi aducă banii altă dată.
Însă doamna părea din ce în ce mai jignită. Se supără, iar stilistul își cere scuze. Îi spune că poate reveni oricând, se poate spăla acasă și apoi poate veni cu părul proaspăt spălat, pentru ca el să poată executa tunsoarea cât mai bine.
Din păcate, totul a fost interpretat exact pe dos. Clienta a plecat cu o expresie urâtă pe față, vizibil nemulțumită.
După ce a ieșit, stilistul a mai stat puțin de vorbă cu colegele lui. Tot el își cerea scuze, spunând că a încercat să facă abstracție de neplăcerea de a tunde un păr murdar, dar pur și simplu nu avea cum să iasă o tunsoare reușită pe un păr sleios, plin de sebum, care nu se așază și nu se piaptănă cum trebuie. Nici foarfeca nu taie la fel pe un păr murdar.
Se întreba dacă ar fi putut explica mai bine, dacă poate nu fusese destul de clar sau de politicos.
Ce m-a surprins a fost reacția uneia dintre colegele lui, care a spus: ,,Dar a câta oară se întâmplă?!" Și s-au privit între ei cu un subînțeles care spunea multe.
Mă gândeam atunci cât de des se întâmplă ca oameni care se poartă absolut normal într-o situație profesională să ajungă să își ceară scuze pentru lucruri firești. Și, în același timp, cât de ușor se pot supăra alți oameni din motive care, în mod real, nu ar avea de ce să provoace supărare.
Uneori pentru că aud un adevăr spus politicos. Alteori pentru că realitatea nu corespunde exact cu așteptările lor.
Un pic ca un copil nemulțumit că acadeaua pe care tocmai a desfăcut-o este albastră și nu verde, deși, sincer, pe copil îl putem înțelege mai ușor.
Adevărul este simplu: atunci când cerem un serviciu, este firesc să existe și niște condiții minime pentru ca acel serviciu să poată fi făcut bine. Nu e vorba de orgoliu ori rigiditate, ci de bun-simț și de respect pentru meserie și pentru rezultat.
Până la urmă, educația se vede și în lucrurile mici: în igienă, în felul în care ascultăm explicațiile unui profesionist și în respectul pe care îl arătăm oamenilor de la care altfel... așteptăm să ne ofere un serviciu foarte bun.
Normalitatea nu ar trebui să jignească pe nimeni. Dimpotrivă, ea este ceea ce ne ajută să ne respectăm unii pe alții. Sper ca oamenii care ajung în situații în care se simt cumva forțați să accepte nefirescul să nu cedeze niciodată în fața ideii „lasă că merge și așa”.
Asemenea stilistului despre care am povestit, cu politețe și tact, să rămână la standardele firești, chiar dacă uneori cineva se supără.
