Dintr-un magazin, aflat în fața unui ansamblu rezidențial, ies 4-5 mămici cu copiii lor de 2-5 ani, fiecare pe câte o bicicletă fără pedale.
Zgomot, agitație, cineva vrea apă, altcineva suc... grupul o ia într-o parte, toți în dreapta.
Toți, mai puțin o fetiță care rămâne pe loc, nemișcată, privind lung după ceilalți. Apoi izbucnește în plâns cu sughițuri, genul de criză declanșată de o frustrare mare.
Mama ei se apropie calm:
– Ce s-a întâmplat?
Fetița țipă:
– Eu vreau pe partea cealaltă! (și arată spre stânga).
Două doamne mai în vârstă trec pe lângă ele, clătinând din cap, uitându-se rece și murmurând vizibil.
Și tocmai atunci am admirat-o și mai mult pe mama fetiței: nu s-a panicat, nu a ridicat tonul, nu s-a lăsat intimidată de privirile celor din jur.
Cu blândețe i-a spus:
– Înțeleg că ești supărată. Eu stau lângă tine dacă vrei să plângi, te aștept. Când ești pregătită, găsim împreună o soluție.
Fetița a mai plâns câteva secunde, apoi s-a oprit și a privit-o concentrată. Mama a continuat:
– Uite, majoritatea a ales să meargă prin dreapta. Nu avem ce face, așa se întâmplă uneori: decizia e luată de grup. Dar dacă tu simți că vrei neapărat pe stânga, e în regulă să alegi alt drum. Nu ești obligată să faci ce fac ceilalți, dar nici tu nu-i poți obliga pe ei. Fiecare are dreptul să-și urmeze alegerea. ne putem revedea cu ei în fața blocului.
Fetița a respirat adânc, s-a liniștit și a arătat hotărât spre stânga. Mama i-a zâmbit și a făcut semn grupului că se vor revedea acasă. Au pornit amândouă liniștite, iar fetița le făcea cu mâna prietenilor, deja veselă.
Scena mi-a mers la suflet. Iar lecția o putem învâța cu toții: Cu răbdare, fără nervi și fără presiunea „privirilor din jur”, putem să le transmitem copiilor mesaje esențiale: că emoțiile lor sunt înțelese, că vocea lor contează, dar și că ceilalți au aceleași drepturi. Așa cresc încrezători și capabili să facă alegeri asumate.
