Am trecut printr-un supermarket și mă abordează o domnișoară de la promoții.
Nu mă duc niciodată din proprie inițiativă, dar când mi se adresează direct, primesc flyerele și răspund politicos. Fetele îmi amintesc de mine la 18 ani, când am venit în București, iar primul meu job era exact acesta. Nu pot să le tratez de sus sau să le ignor, așa cum am văzut că mai pățesc câteodată.
Domnișoara avea o promoție la bomboane de ciocolată ambalate individual și mă roagă să iau una. Chiar dacă eram pe fugă și numai de servit dulciuri nu-mi ardea, am luat o bomboană zâmbind politicos și i-am mulțumit.
În același timp se oprește un domn foarte în vârstă, întinde mâna și întreabă:
– Domnișoară, pot să iau și eu una?
– Nu, îmi pare rău, se adresează altui segment de public, răspunde fata sec.
Omul retrage mâna stingher. Nu vă mai relatez despre expresia de pe fața sa...
Mi-a pierit zâmbetul. Nu am învinovățit-o pe fată, ci pe noi, pe cei mari. Cu siguranță niște adulți i-au făcut training, i-au explicat un brief (că așa sunt denumite și să folosesc același vocabular...). Are o familie care îi oferă un model, primește o educație prin puterea exemplului...
Cum de noi, oamenii mari, nu ne mai învățăm cu ușurință copiii și tinerii să fie politicoși, empatici, buni? Cum de am ajuns o generație de adulți de 35-40–50 de ani, care nu mai reușește să transmită valori simple, dar esențiale?
I-am spus într-o manieră prietenoasă, cu blândețe, doar atât:
– Nu e bine să-i faci așa, gândește-te acasă la faza asta... nu e frumos. Dincolo de jobul tău, target și segment țintă, e vorba de respect, pune-te în locul lui.
Pentru că am vrut să o ajut.
Am fugit după domnul respectiv și am vrut să-i cumpăr o cutie de bomboane dar nu a acceptat cu niciun chip.
Rămâne întâmplarea. Scriu despre ea fiindcă eu cred cu toată convingerea că fiecare gest mic al fiecărui om are, în timp, un impact mare asupra lumii în care trăim. Să fim atenți la comportamentul nostru, dar și la ce le insuflăm copiilor.
P.S. Domnul se numește C. S.și am stat puțin de vorbă. Nu s-a supărat, zâmbea senin. A fost profesor de istorie. Acum e „doar” un pensionar respectabil.
