Am purtat o conversație telefonică mai lungă și, în timp ce vorbeam, priveam pe fereastră, spre un părculeț din apropiere, la care încă se lucrează.
Priveam cum se amenajează ceea ce va deveni un loc de joacă. Pe terenul pregătit, curățat de buruieni și pietre, un buldozer mic, cu un cilindru în față, nivela pământul. Era galben și arăta exact ca unul de jucărie (de fapt, e invers: jucăriile imită perfect utilajele).
Gândul m-a dus instantaneu la faptul că și fiul meu avea unul în miniatură, exact așa, pe vremea când ne uitam împreună la episoadele cu Bob Constructorul (cunoscătorii știu).
Pe trotuarul lat de lângă, apare o mămică, ținând de mână un băiețel de vreo 4-5 anișori, care privea fascinat utilajul. Copilul rămâne puțin în urmă, cu capul întors spre buldozer. Mama își dă seama, se oprește și are răbdare.
Se întorc împreună și privesc procesul. Vorbesc în acest timp. La un moment dat, copilul sare pe loc, în semn de mare bucurie, când buldozerul întoarce aproape de ei.
Mă face să râd și pe mine, pentru că îi simt de la distanță bucuria atât de pură și de sinceră.
Și apoi am impresia că mi se pare, dar nu mi se pare! Omul din buldozer face un cerc, doar ca să mai întoarcă o dată și băiețelul să se bucure iar. Le face de la volan cu mâna. Fac și ei cu mâna.
Apoi omul își vede de treabă.
Mama și copilul se întorc și ei, ca să-și continue drumul. Copilul e tare fericit, așa cum sunt toți copiii care simt ocrotirea și afecțiunea adulților. Țopăie câțiva pași.
Cred cu tărie că în dezvoltarea unui copil mic, marile lecții nu vin din lucruri spectaculoase, ci din astfel de momente, încărcate de prezență, răbdare și validare.
Un adult care se oprește și nu-l trage mai departe, un altul care observă și participă, atât cât e posibil și firesc, acestea sunt experiențele care construiesc siguranță emoțională și dezvoltă gândirea, percepția despre lume, oameni și mersul lucrurilor.În astfel de clipe mici se construiesc, de fapt, oamenii mari de mai târziu.
