Aștept la trecerea de pietoni să se facă verde.
Eu și încă vreo cinci-șase persoane. Dar roșul parcă nu se mai termină… Nu venea nicio mașină. Doamna de lângă mine îi spune fetiței cu codițe vesele, și geacă roz, de lângă ea:
— Hai să trecem, că nu vine nimeni!
Dar copila rămâne pe loc. Doamna o trage ușor de mână, însă fetița se smucește înapoi:
— Nu trec decât pe verde, fie ce-o fi!
Doamna oftează:
— Ce nervi poți să-mi faci! Dacă zic eu că nu e nicio problemă, atunci nu e, hai!
Între timp, se face verde.
Fetița se clintește și îi zice doamnei tare, cu o voce hotărâtă:
— Și eu zic că, dacă mai vrei să trecem pe roșu, te spun lui mami!
Doamna n-a mai zis nimic. Sau, dacă a zis, n-am mai auzit pentru că s-au îndepărtat, ținându-se de mână. Dar am admirat fetița.
Uneori, rolurile se inversează și copiii sunt cei care ne reamintesc regulile pe care noi, grăbiți și obosiți, le uităm. Dacă fiecare copil ar rămâne la fel de hotărât când va fi mare, să facă ce este bine și corect, poate într-o zi vom trăi într-o lume mai bună.
