Am făcut câteva cumpărături în drum spre casă. Oamenii grăbiți, aglomerație peste tot: și în trafic, și în magazin, că vremea e oribilă și s-a anunțat cod roșu.
Se vede treaba că se fac ceva provizii, mă gândeam, făcând slalom printre cărucioare pline. Pac, primesc și o alertă extremă pe telefon.
Ies din magazin și în parcarea subterană, o bătrânică simplă, curată, genul acela de bunică de la țară, abia îndrăznind, mă roagă cu sfială să îi dau căruciorul, să-l ducă ea dacă nu mă supăr, și-mi întinde o monedă de 50 de bani.
Știți schema cu căruciorul... de obicei apar prin parcări niște neni în stare de ebrietate care vor să-ți preia căruciorul pentru fisa din el, se apropie mergând ca la maraton, de aceea îți dau așa...un sentiment aiurea să vezi că se apropie cineva cu viteză spre tine, impulsul fiind să te grăbești să pui mai rapid totul în portbagaj și să te urci în mașină. Recunosc că de obicei nu știu cum să-i evit. Mă supăr în sinea mea că magazinul le permite. Dar acum era altceva.
Probabil că și femeia în vârstă de lângă mine ar fi vrut să-și facă ceva provizii de vreme rea, ca restul lumii. Avea în mână o traistă goală. Dar cu ce...cine știe cât o fi avut pensie.
Și ca să nu cerșească, ca să nu agaseze, să nu supere, s-a gândit să aibă la ea acea monedă de 50 de bani, pe care o întindea timid. Dacă omul zice că poate să ia căruciorul și că nu mai vrea moneda, atunci îl duce și rămâne cu un bănuț, dacă nu, atunci nu. Pentru că sunt oameni care au prea mult bun-simț ca să ceară ajutor frontal.
Apropo de monedă, mi-am dat seama imediat că e în nevoie. Simțeam și că îi este rușine. Numai că plătisem cu cardul și nu aveam cash să-i dau. Dar eu aveam timp, puteam să mai intru o dată, ca să mai iau câteva chestii, iar femeia aceasta plecase prin ploaie, doar cu speranța.
„Stați puțin”, i-am zis, „vreau eu să vă dau ceva, să fac o pomană, dacă acceptați și nu vă deranjează.”
I-am pus în sacoșă ce mi-a venit la mână și s-a potrivit: un cașcaval, câteva mere, o cutie de carne și o cutie de roșii pasate. Nu cred că au fost produse de mai mult de 50 de lei.
Și apare de la mașina de lângă noi o doamnă cu o pâine, o sticlă de ulei și o pungă cu napolitane.
„Vă dau și eu astea, să fiți sănătoasă!”
I s-a umplut sacoșa în 10 secunde.
Femeia aceea a plecat spunând rugăciuni pentru noi, nu a mai rămas o clipă în parcare și m-am bucurat, pentru că afară a început să plouă din ce în ce mai tare. Noi am dăruit, dar de fapt am primit. Într-o zi atât de mohorâtă, am avut ocazia de a face un bine. Și n-am ratat-o. Să vezi cum aduci fericire pură pe fața cuiva este o răsplată strașnică.
Și apoi, fiecare și-a văzut de treabă...
