Am fost să rezolv ceva prin oraș și, în drum spre casă, am trecut pe lângă școala din cartier.
În stația de autobuz, am zărit-o pe vecina noastră, o fetiță drăguță, are în jur de 11 ani. Era zgribulită, pentru că afară e destul de urât: plouă mărunt și e frig.
Am oprit mașina, am deschis portiera și am strigat-o pe nume. S-a apropiat la vreo 3-4 metri, m-a recunoscut și mi-a zâmbit politicos.
– Vrei să mergi cu mine? Mă duc direct acasă, i-am spus.
– Vă mulțumesc mult, dar o să iau autobuzul, mi-a răspuns puțin stânjenită.
– Sigur? E rece afară și te pot lăsa chiar în fața blocului.
– Da... i-am promis mamei că, orice-ar fi, iau autobuzul. Chiar dacă mă invită cineva cunoscut... Știți, așa am stabilit noi...
Am zâmbit să vadă că nu m-am supărat deloc și i-am spus, cu toată convingerea:
– Nu e nevoie să-mi explici. Foarte bine faci. Bravo ție!
Mi-a plăcut mult cât de ferm a respectat fetița promisiunea făcută mamei ei. A dat dovadă de responsabilitate și încredere în ce i s-a transmis acasă. Nu a fost cazul de explicații în plus. Legătura dintre ea și mama ei e clară, bazată pe încredere de aceea au putut stabili reguli cu sens, pe care fetița chiar le respectă.
Comunicarea sinceră între părinți și copii este fundația unui viitor sigur. Atunci când copiii înțeleg de ce trebuie să respecte o regulă, nu doar pentru că așa li s-a spus, și când părinții construiesc cu răbdare încrederea, se formează oameni puternici, siguri pe ei și echilibrați.
Nu insist niciodată când un copil respectă o promisiune de acest fel. E semn că acasă s-a făcut o treabă bună.
