În Vinerea Mare am vrut să cumpăr niște șervețele cu design tematic pentru masa de Paște și am intrat într-un magazin cu decorațiuni și tot felul de mărunțișuri.
La raftul cu pricina, în timp ce stăteam cu vreo patru modele de șervețele în mână și încercam să mă hotărăsc pe care să-l aleg, lângă mine se desfășoară următoarea scenă între un bunic și nepotul lui:
— Ia uite, ouă false! Hai să-ți iau și ție unul din ăsta!
— Pentru ce, tataie? întreabă copilul curios.
— Păi… ca să-i bați pe toți, să spargi ouăle când o să ciocnești. Să fii cel mai tare, tătăiță!
Copilul, serios, cu o ușoară dezamăgire în glas, răspunde:
— Da, tataie, dar cu un ou din ăsta oricine poate câștiga…
Bunicul insistă, zâmbind cu subînțeles:
— Păi da, dar nu o să știe nimeni că tu ai avut unul din ăsta!
Dar copilul îi explică, simplu și limpede:
— Dar o să știu eu, tataie… Și oricum nu mai e distractiv dacă nici nu începem să ciocnim și deja știu al cui ou se sparge…
Și n-a fost chip să-l convingă. N-a vrut.
Bunicul a plecat pe gânduri, un fel de ,,copiii ăștia din ziua de azi!":).
Dar atât de tare mi-a plăcut de copil! Cum a înțeles el ceva ce mulți dintre noi, oamenii mari, uităm: că bucuria nu stă în a câștiga cu orice preț, ci în a juca frumos, corect, chiar și atunci când ai putea „trișa” ușor.
Cred că așa sunt mulți dintre copiii de azi: o generație mai isteață și mai atentă decât credem, mai sinceră decât ne așteptăm, mai curată în intenții decât suntem noi dispuși uneori să recunoaștem. Copii buni!
