În magazin, un copilaș drăguț, cu șapca ușor șui și privirea ageră, la vreo cinci-șase ani, conducea cu mândrie căruciorul de cumpărături al părinților, în timp ce aceștia alegeau fructe.
La un moment dat, întreabă tare:
– Mami, știi de ce capra face ihaa, ihaaa?
Niciun răspuns.
Mai încearcă o dată, cu voce și mai hotărâtă:
– Maaamiii, știi de ce capra face ihaa, ihaaa?
Tot nimic.
Schimbă strategia:
– Tati, tati! Taaati!
– Da…, răspunde tatăl, fără să-și dezlipească atenția de portocale.
– Tu știi de ce face capra ihaaa, ihaaa?
– Poate că vorbea și ea cu iezii…eu știu..., zice tatăl, absent.
– Nu, măi, tati!!! Am zis ihaa, ihaaa, insistă copilul. Hai că-ți spun eu. Făcea așa pentru că învățase o limbă străină!, și copilul râde cu poftă, amuzat de propria replică.
Dar replica s-a pierdut ușor... fără nicio reacție din partea celor mari.
Niciun râs. Nicio mirare. Nicio continuare. Nimic!
Deși părinții erau chiar acolo, lângă el, așezând produse în cărucior. Și nu păreau deloc niște oameni dezinteresați. Dimpotrivă. Cel mai probabil aveau de bifat cumpărăturile după o zi grea de muncă, cu oboseala strânsă în umeri și gândurile rămase în alte griji. Iar în acel moment nu mai găseau energia de a fi pe deplin prezenți, de a reacționa, de a intra în joc, de a savura gluma sau de a construi un dialog cu copilul.
Doar că băiatul nu cerea mare lucru. Cerea doar puțină atenție. Și puțin timp. Un zâmbet, un schimb mic de cuvinte. Poate că acela era singurul timp al zilei petrecut împreună...
E doar o scenă obișnuită din viața multor familii, într-un ritm de viață prea plin: prea mult timp alocat grijilor, muncii, traficului, treburilor nesfârșite.
Numai că, pentru copii, timpul nu stă pe loc. Fiecare etapă vine cu nevoi clare și ferestre scurte. Ce nu este trăit, ascultat și validat la momentul potrivit se recuperează mult mai greu mai târziu.
Copiii au nevoie de adulți care, chiar și pentru un minut, intră în lumea lor. Pentru că acolo se construiesc limbajul, încrederea, umorul, relația cu familia. Și, mai ales, sentimentul profund că sunt văzuți, că sunt importanți, că sunt luați în seamă.
Iar acest sentiment rămâne, mult după ce copilăria a trecut.
Știu că în multe cazuri este foarte greu, dar trebuie, TREBUIE să ne facem timp pentru ei, măcar câteva minute pe zi.
