Una dintre prietenele mele a fost să-și facă niște analize de rutină și, în timp ce se afla în cabinet, a fost dezamăgită de comportamentul asistentei.
Nu a respectat regulile de siguranță: a ieșit și a intrat în cabinet cu mănușile puse, atingând cu ele clanța, apoi și-a scos din geantă și atins telefonul mobil ca să răspundă la un apel… în fine, au fost mai multe detalii care sugerau că mănușile aveau rolul de a o proteja doar pe ea, nu și pe pacientă.
Mi-a spus așa: „Am avut un sentiment atât de aiurea, teamă amestecată cu lipsa curajului de a-i face observație, pentru că era foarte drăguță cu mine verbal, deși simțeam că nu e bine. Era senzația aceea de pericol și că vreau să o iau la fugă, dar am rămas acolo și n-am zis nimic…”
Ascultând-o, m-am gândit de câte ori am „fugit” eu dintr-un cabinet medical după ce am ajuns acolo și am observat că lucrurile nu sunt cum ar trebui să fie.
O dată, tot la recoltare de analize. Eram cu copilul în brațe, îl țineam ca să i se recolteze sânge, iar asistenta, cu mănușile sterile puse pentru noi, a preluat un recipient cu urină adus între timp de altcineva, care a apărut la ușă. Apoi a scăpat plasturele pe care voia să-l aplice pe mânuța copilului la final și l-a ridicat de pe jos, punându-l înapoi pe măsuță.
Când s-a apropiat fără să se spele din nou și să-și schimbe mănușile, ținând acul în cealaltă mână, am spus ferm stop. Am explicat de ce renunț și am plecat imediat. Ulterior, am discutat și cu managerul de resurse umane, care a verificat cele povestite și și-a cerut scuze.
Mi-a spus că este o mare problemă cu resursa umană, că greu se mai găsesc oameni capabili și că ei pun la dispoziție condiții ireproșabile de igienă (ceea ce era adevărat), dar, până la urmă, omul sfințește locul. Nu reușesc cu educația și cu respectarea regulilor, în cazul tuturor.
Altă dată, la ginecolog. M-am dus la o clinică mică, în buricul târgului, la o doamnă doctor care apărea des la TV și inspira încredere de la distanță. Am primit indicații de la recepție pe unde să o iau, apoi am așteptat pe hol, alături de o altă pacientă care a ajuns imediat după mine.
La un moment dat, a ieșit doamna doctor din cabinet, purtând un halat descheiat, iar dedesubt avea o bustieră și colanți de casă din bumbac, părea mai degrabă pregătită să prăjească niște cartofi decât să consulte paciente. În picioare avea papuci din plastic, tip slapi, și șosete colorate. S-a sprijinit cu cotul de prag, a sunat pe cineva și a vorbit vreo cinci minute zgomotos, de față cu noi.
La un moment dat, mi-a făcut semn cu mâna, să intru să mă pregătesc. Când am intrat, o altă femeie era încă în cabinet, pe masa de consultație, cu o expresie speriată. Mi-am cerut scuze că am intrat peste ea și m-am întors imediat cu spatele.
Femeia întreba nesigură dacă trebuie să se dea jos, pentru că nu i se spusese nimic. În acel moment, a intrat și doctora și i-a spus, amuzată: „Dă-te jos, dragă, ia uite la ea!”, semn că terminase.
Am realizat instant că urma să mă așez în același loc, fără ca cineva să igienizeze ceva. Am tulit-o imediat, fără să privesc înapoi, în același timp cu femeia vizibil stânjenită.
Altă experiență, în ultimul an de facultate: am ajuns la un spital de stat cu o durere puternică de ureche (era o otită, dar încă nu știam). În timp ce așteptam, a ieșit un medic într-un halat pătat, făcându-și de lucru cu degetele în nas și strigând asistenta încruntat, cu o înjurătură inclusă, ceva umilitor. În aer m-a izbit un miros greu de fum, ca de scrumieră. N-am mai știut cum să nimeresc ușa și de-acolo, în ciuda durerii. Am mers la alt spital, tot de stat, unde am fost tratată foarte bine, în condiții normale.
De fiecare dată, fără excepție, când am ales să nu fac compromisuri când vine vorba de sănătate, am ajuns ulterior la medici profesioniști, de bun-simț, în cabinete în care am simțit încredere și siguranță la un nivel firesc.
Din păcate, odată cu trecerea timpului, astfel de situații nu au dispărut. Pentru că, așa cum spunea acel manager: omul sfințește locul. Poți merge la cel mai „de fițe” cabinet, dacă ai ghinionul să dai peste cineva care nu respectă regulile, toată experiența se transformă.
Tocmai de aceea, respect enorm și apreciez toți profesioniștii pe care îi întâlnesc în domeniul medical, mulți, de la medici până la asistente, oameni care își fac meseria cu responsabilitate. Slavă Domnului că există în număr atât de mare și avem mereu alternative!
Dar concluzia mea este că în astfel de situații nedorite ca cele povestite, de excepție, nu merită să facem niciun compromis, nici din rușine, nici din politețe. Normele de igienă și siguranță nu sunt opționale, ci obligatorii.
Dacă ceva sau cineva nu îți inspiră încredere, pleacă!
Nu este lipsă de respect, este o formă de grijă față de tine. 
