Alimentez cu benzină și merg să plătesc. Nu este coadă, dar un domn care a ajuns la casa de marcat are de semnat un proces verbal și de ștampilat niște acte, așa că trebuie să așteptăm puțin.
Cu multă răbdare, așteptăm... Eu și doamna de lângă mine cu un băiețel preșcolar foarte simpatic, cu ochelari cu rame colorate, îmbrăcat în pantaloni cu bretele și cămășuță în carouri.
Băiețelul este foarte sociabil, nu-l deranjează așteptarea, râde și interacționează atât cu mine, cât și cu o angajată a benzinăriei care dă cu mopul în zona meselor. Mama lui nu îl scapă din priviri, pentru că sunt multe produse la îndemână în jur (la prețuri ,,de benzinărie"), pe care copilul vrea să le atingă. Merge la raft și atunci este strigat de mama lui să se întoarcă.
Dar, ca un bumerang, după doar câteva secunde băiețelul ajunge din nou la alt raft și tot așa. La un moment dat, apucă o carte, pe care o scapă. Mama ajunge din doi trei pași rapid la el, așează cartea la loc și îl trage de mânuță înapoi la coadă, apoi se lasă la nivelul lui și îi spune foarte serioasă, puțin încruntată, pe un ton răspicat:
- Te-am rugat frumos să nu atingi nimic. Dacă era ceva care se spărgea? Chiar nu vrei să ții cont de ceea ce te rog?!
Copilul o privește în ochi, ridică un degețel și face un gest surprinzător!
Apasă fix pe nasul mamei, exact ca pe un buton și exclamă:
- Cic! Gata, te-am programat să fii drăguță cu mine!
Eu știu că el a atins doar nasul mamei, dar prin nu știu ce magie ne-a atins și nouă sufletele, celor care am privit această scenă și ne-a programat instantaneu să ne topim de atâta afecțiune. Da, copiii ne aduc ca prin magie buna dispoziție prin inocența, energia și veselia lor. Ei găsesc bucurie atât de ușor în lucrurile simple și ne inspiră și pe noi adulții, să nu uităm să facem acest lucru. Cic, v-am programat un zâmbet! :)
