Am căutat la un moment dat un expert contabil bun, pentru consultanță. Aveam câteva neclarități cu privire la niște acte și am primit de la cineva o recomandare: o doamnă cu experiență care avea cabinetul acasă la ea, într-o cameră transformată în birou.
Adresa nu era prea departe, așa că am fost încântată să stabilesc o ședință. Am mers cu un dosar de acte. Doamna era la vârsta pensionării, foarte comunicativă și foarte activă, avea în birou alte câteva zeci, poate chiar sute de dosare. M-a invitat pe un mic fotoliu, lângă o altă doamnă de aceeași vârstă. Am dedus că sunt prietene bune.
Atmosfera devenise și ea prietenoasă și relaxantă, mai ales că doamna contabilă ne-a servit cu o cafea și ne-a rugat să-i permitem câteva minute să studieze dosarul adus de mine, în aceeași cameră, puțin mai încolo, la un birou masiv.
Eu și prietena de ocazie am rămas la măsuța de cafea și am început să povestim generalități, ca și cum ne cunoșteam deja.
Până la un moment dat, când a venit vorba de strada trecută pe dosarul meu. Ea zice că știe zona, că pe strada aceea locuiește și o nepoată de-a sa. Fiica unui văr de-al doilea. Contabila se întrerupe din studiat acte, ridică privirea și o întreabă: ,,Chiar, ce a mai făcut, și-a rezolvat problema cu soțul?"
- Nu a rezolvat nimic! Joacă teatru, că mie nu-mi spune nimic direct. Îi spune prietenei sale tot, noroc că eu sunt prietenă cu maică-sa, că altfel nu aflam niciodată. Se ceartă, el și-a schimbat parola la telefon, ea i l-a spart, circ mare! Au discutat și despre divorț, dar au avut fata cu examenul și de-asta n-au făcut încă nimic. Dar acum cică au probleme și cu fata... are un prieten, vai de capul lui, fără tată! Nu are bani nici să o scoată la un suc. Trebuie să le dea mereu bani părinții ei.
Totul cu o satisfacție în voce, de parcă savura fiecare cuvânt rău despre ruda sa.
Discuția mizerabilă a continuat, situația a fost disecată bine pe toate părțile, chiar dacă am încercat să o întrerup și să schimb subiectul de câteva ori. Până nu a spus tot ce avea de spus, nu s-a oprit.
Pentru că la un moment dat i-au rostit numele, am recunoscut persoana în cauză. (Să spunem) ,,Ana" este vecina mea, ne mai întâlnim cu diverse ocazii. Cum ar fi aniversarea unei prietene comune, pe stradă, la primărie etc. Vorbim de toate, dar nu despre probleme foarte personale. În anumite situații punctuale mi-a cerut sau i-am cerut ajutorul, dar nu cunosc intimitățile familiei sale. Este o femeie decentă și respectabilă, care habar nu are că reprezintă subiect de bârfă convulsivă pentru două doamne, pe care nu ar trebui să le intereseze decât treburile lor.
Să recapitulăm totuși! Ana are probleme, ca mulți oameni care trec prin tot felul de situații. Nu îi place să vorbească despre ele, dar are o prietenă foarte bună, căreia i se destăinuie. Prietena nu este gură spartă, dar îi povestește totul mamei ei. Pentru că îi povestește TOT, nu că ar vrea să-i facă vreun rău Anei.
Dar mama ei nu se poate abține și-i dă raportul cu lux de amănunte prietenei ei, o mătușă îndepărată a Anei. Care, după ce că se interesează despre probleme care nu o privesc, le mai și transformă în subiect de discuții la cafele. Uneori cu public. Acesta este ,,lanțul". Trăim într-o lume mică. Și habar nu avem că poate problemele noastre se discută din gură în gură în comunitate, într-un lanț ,,natural" al bârfei.
Am plecat, lămurită cu actele, dar îngrețoșată de altele. Următoarea dată când m-am întâlnit întâmplător cu Ana îmi venea să o întreb dacă vrea să-i povestesc ce mai face, ca în bancul cu ,,Bună vecine, vrei să-ți spun ce mai faci?". Bineînțeles că nu am intervenit în niciun fel.
Știți de ce am ales să vă povestesc acest exemplu? Pentru că este atât de comun, iar situația poate fi întâlnită mai des decât poate vă imaginați.
Se nasc mai multe dileme.
În realitate, un secret mai poate rămâne oare un secret, sau informația odată comunicată circulă fără niciun control? Cum de persoane care au o legătură de rudenie, fie ea și mai îndepărtată, se hrănesc din suferința apropiaților lor cu atât de mult patos?
De ce oamenii sunt mult mai interesați de problemele altora decât de propria viață și de propriile probleme?
De ce lucrurile rele au șanse mai mari să fie discutate și transmise mai departe, decât realizările și lucrurile frumoase din viețile altora? Fac parte toate acestea din natura umană și ar trebui să avem o atitudine resemnată? Care ar trebui să fie limita, pentru ca o bârfă să fie considerată ,,inofensivă"?
Psihologia bârfei. S-a demonstrat prin studii clinice faptul că bârfa produce o stare de bine și este considerată o formă de socializare. Atunci când bârfesc, oamenii eliberează emoții care pot varia de la fericire la mânie. Adică o încărcătură emoțională proprie, ca și cum ar face o activitate relaxantă sau din contră, s-ar da într-un parc de distracții.
Se spune că, din punct de vedere social şi psihologic, bârfa ar avea și un caracter util (dacă îl putem numi așa), pentru că ajută la consolidarea relaţiilor dintre oamenii care bârfesc. De asemenea, destinde atmosfera, iar tirul de răutăți și glume la adresa subiectului îi face pe cei de față să se simtă bine.
Psihologia explică tendința de a bârfi și prin faptul că oamenii se simt mai bine când vorbesc despre problemele altora, decât atunci când vorbesc despre propriile lor probleme. Nivelul de progesteron (hormon feminin) creşte, iar acest lucru are ca efect scăderea nivelului de stres. Deşi femeile sunt cunoscute drept experte în domeniu, şi bărbaţii bârfesc la fel de mult, mai ales la telefon, conform unui studiu al Centrului de Cercetare a Problemelor Sociale (SIRC) din Oxford, Marea Britanie. Se pare că bărbaţii preferă să bârfească cu partenera de viaţă şi cu colegii de serviciu, în timp ce femeile bârfesc cu alte femei şi cu membri ai familiei. Femeile oferă mai multe detalii confidențiale decât bărbații, care sunt ceva mai reținuți.
O altă teorie spune că atunci când o persoană nu se simte bine cu ea însăși, devine agresor. Bârfa este, până la urmă, o formă de agresivitate „mascată”. Cine își dorește să fie victimă și să-și prezinte propriile vulnerabilități? E mai sigur și mai interesant să fii agresor. Te face să te simți „puternic” pentru că tu știi sau „vezi” lucruri pe care alții nu le văd sau nu le știu. Te face să te simți mai special și îți oferă o stare de bine.
Încă o teorie interesantă afirmă că bârfa este un mecanism de proiecție a ceea ce nu acceptăm sau nu tolerăm la noi înșine. În acest context, ar trebui să discutăm și despre invidie. Bârfitorul, undeva, în umbrele sale întunecate, ar vrea să facă anumite lucruri, dar neavând curajul să le facă, proiectează aceste dorințe asupra celui care le realizează.
Se spune că bârfa a existat de când lumea și că toți oamenii bârfesc, mai mult sau mai puțin, chiar dacă unii nu recunosc. Fiecare dintre noi a fost de nenumărate ori subiectul unei bârfe și a bârfit la rândul său.
Așadar, bârfa nu va dispărea niciodată și dacă vreți să nu se vorbească despre un lucru personal, cea mai sigură și simplă metodă este să nu vorbiți dumneavoastră niciodată cu nimeni despre el.
