Povestea ,,La joacă", din cartea mea ,,Andrei și pietricica prieteniei"

Era o dimineață însorită de Sâmbătă, cu parfum discret de ciocolată caldă și brioșe făcute în casă.

Pe la ora 10, după ce a luat micul dejun, Andrei a ieșit la joacă în parcul din apropierea casei. Și‑a luat la el pistolul cu 3 gloanțe din burete, sabia cu luminițe și o mașinuță.

În parc, s‑a întâlnit cu Luca și Mihai. Își uitaseră mașinuțele acasă, dar aveau amândoi pistoale. Băieții s‑au distrat pe cinste, alergând pe dealul din părculeț în sus și în jos, scoțând chiote de luptă, apoi făcând front comun în fața unor hoți invizibili pe care, evident, reușiră până la urmă să‑i prindă.

Mai târziu au jucat Leapșa până au ajuns la zona cu leagăne, în care s‑au dat câteva minute. Când s‑au plictisit de leagăne, a urmat o întrecere nebună pe tobogan.

— Pac, pac!, strigă Luca, a început lupta.

Imediat Mihai scoase pistolul de jucărie. Erau doi contra lui Andrei.

— Heei, nu e coreeect!

Andrei alergă și se înarmă cu sabia. În scurt timp, tensiunea atinse cote maxime și Luca îl împinse pe Andrei atât de tare încât a căzut pe nisip. Noroc că s‑a sprijinit în palme.

Căuta cu degetele o piatră cu gândul să arunce în ei. Găsi una la îndemână, dar nu pe nisip, ci în buzunar. Pentru câteva secunde, enervat, o strânse gata să o lanseze spre cei doi băieți.

Cu cealaltă mânuță adună cât de mult nisip încăpea în pumnul mic, pentru următoarea aruncare. Luca și Mihai îl priveau încruntați încercând să ghicească ce mișcare urmează.

Când era gata, gata, să arunce spre Luca, ceva parcă îi ținu mâna nemișcată, în aer. Un gând îi fulgeră prin minte, să nu o facă. Și se întrebă 36 singur „de ce?”.

Mai întâi realiză că ce simțea în palmă era chiar pietricica lui norocoasă. Apoi, i se păru că vede în minte, ce avea să urmeze: cum aruncă nisipul spre Luca şi îl murdăreşte pe fular şi geacă. Firişoare de nisip murdar îi intrară în ochi, iar Luca începe să plângă tare de tot, frecându-şi pleoapele. Mamele lor văd de pe băncuță întreaga scenă şi aleargă spre ei. Vedea ca prin vis cum mama lui îl priveşte îngrijorată şi stânjenită de situație, iar mama lui Luca cu o expresie speriată, cum îl ia pe Luca şi fug la spital. Se gândea că sigur pe Luca l-au usturat ochii rău de tot şi că, după o asemenea întâmplare, părinții lui Luca îşi vor face o impresie greşită despre el, vor considera că este un băiat răutăcios, căruia nu îi pasă de prietenii săi şi un needucat. Sigur nu îl vor mai lăsa pe Luca să se joace cu el. Iar joaca era atât de distractivă… în plus el ține atât de mult la Luca, doar e prietenul lui!

Pumnul mic se relaxă şi tot nisipul se împrăştie.

În cealaltă mână simțea pietricica verde caldă, şi se gândi: oare ce-ar spune băieții dacă le-aş arăta-o?

Pe fața lui Andrei apăru un zâmbet, care imediat îi determină pe cei doi prieteni încruntați Luca şi Mihai să se însenineze. Izbucniră toți în chicoteli, iar Andrei le spuse râzând:

— Băieți, să nu ne mai certăm, vreau să vă arăt ceva: iată noua mea pietricică! Prietenii se apropiară curioşi să vadă despre ce piatră este vorba. Nimeni nu-şi mai amintea despre cearta de mai devreme.

— Wow, ce frumoasă e!, spuse Luca.

— Eu am mai văzut, verişoara mea face colecție într-un vas de sticlă, are multe pietricele colorate, poate faci şi tu o colecție!, spuse Mihai. Andrei așeză mândru pietricica înapoi în buzunar.

— Hei, exclamă Luca, am o mașinuță nouă, am adus‑o afară, este în rucsac, vreți să o vedeți? Ne putem juca toți cu ea.

Răspunsul veni imediat:

— Daaa!

Andrei alergă roșu în obrăjori, împreună cu prietenii săi, spre băncuță. Alerga și zâmbea gândindu‑se că joaca este mai distractivă atunci când te porți frumos cu ceilalți copii.

Încearcă să înțelegi în timpul jocului emoțiile prietenilor tăi, pune‑te în locul lor, înainte de a acționa. Amintește‑ți mereu cât de important este să participi. Nu contează cine câștigă și cine pierde.