A plouat timp de două zile.
„Este aşa de plictisitor când nu poți ieşi afară la joacă”, se gândea Andrei. „Niciun joc nu este la fel de distractiv”.
Dar iată că, după masa de prânz, a avut parte de o surpriză plăcută. Ploaia s‑a oprit și pe cer a apărut un curcubeu de toată frumusețea.
— Vreau afară! Îmi iau cizmulițele de ploaie și ies, poate vin și prietenii mei.
Mama îl ajută să se pregătească și îl roagă să rămână aproape:
— Poți deschide poarta să vezi dacă prietenii tăi ies la joacă, dar te rog să nu te îndepărtezi, vreau să te văd din bucătărie.
— Sigur! Și Andrei țopăie fericit cu cizmulițele de cauciuc colorate, pe alee.
Iarba era foarte udă. Aleea era plină de băltoace și băiețelul sări de câteva ori în fiecare dintre ele. Până la poartă și înapoi. Și încă o dată. O lăsă deschisă să vadă dacă iese și Luca la joacă. E atât de plăcut să te joci afară! Mai tare decât orice joc de pe telefon sau calculator.
Tocmai când se pregătea să mai facă o săritură, se opri. Se pare că un melc dorea să traverseze aleea, cu orice preț. Era perfect întins, iar cochilia lui micuță îi strălucea pe spate și arăta de parcă se grăbea, atât cât putea un melc să se grăbească.
— Oooo, melcule frumos, era să te calc. Bietul de tine, ești atât de mic și neajutorat. Trebuie să te ajut!
Și Andrei alergă la intrarea în casă. De pe dulapul din hol luă o cutie de carton mică pe care o avea de la o kendama din lemn. Luă melcul și îl așeză în cutie.
— Gata, acum ești în siguranță. Uite și niște iarbă!, îi spuse băiatul melcului și îi așeză în cutie câteva frunze. Sau poate ți‑e foame mai tare? Ce să‑ți dau?
Se căută în buzunar și găsi o pungă desfăcută cu 3‑4 migdale. Luă o migdală și o așeză lângă melc în cutie.
— Îți plac migdalele? Off, dar cutia nu are capac. Cum ai să poți dormi liniștit?
Se căută și în celălalt buzunar și găsi batista. O scoase și o așeză peste cutie.
O voce de băiat mai mare îl luă prin surprindere:
— Hei, ți‑a căzut o piatră!
Andrei se întoarse. Era Sebi, fratele lui Luca. Un băiat mai mare cu 3‑4 ani decât el, care mergea deja la școală.
— Mulțumesc! A căzut când am scos batista, e piatra mea norocoasă.
Sebi nu se juca de obicei cu ei, pentru că erau mai mici, dar Andrei îl admira de câte ori avea ocazia. I se părea că era foarte tare fratele lui Luca, pentru că știa o mulțime de lucruri și de „scheme” de karate, pe care doar uneori avea chef să le arate.
— Ce ai acolo în cutie?, întrebă Sebi.
— Un melc, răspunse mândru Andrei.
— Mi‑l arăți? De ce l‑ai prins?, întrebă Sebi.
— Nu l‑am „prins”, eu am vrut să îl ajut. L‑am găsit pe alee, ar fi putut să îl calce cineva, acum e în siguranță. Am să am grijă de el, să îi dau să mănânce, să doarmă liniștit și învelit, răspunse Andrei.
Sebi atinse delicat cochilia melcului cu un deget, apoi spuse:
— Este bine că nu l‑ai lăsat pe alee, dar tot ce are el nevoie este să îl așezi în iarbă. Acolo se simte cel mai bine, în mediul lui. Aici, în cutie, mi‑e teamă că nu va rezista, chiar dacă tu crezi că îl răsfeți și îți face plăcere să îl ții, pentru el nu va fi niciodată „acasă”. Lui îi place în iarbă, în libertate cu ceilalți melci, nu în cutie închis. Când eram mic, am găsit în curte o vrabie rănită la un picioruș.
— Și ce ai făcut?
— Am luat‑o acasă, bineînțeles, apoi eu și tata am dus‑o la veterinar și apoi am îngrijit‑o. Și încet, încet s‑a făcut bine. Era din nou voioasă, stătea în picioare și sărea de colo‑colo prin colivie. Dar pe zi ce trecea, deși era bine, sănătoasă, devenea tot mai tristă. Apoi, tata mi‑a explicat de ce. Pentru că își dorea mult să ajungă în lumea ei. Pe crengile copacilor, în natură, cu celelalte vrăbii. Mi‑a fost greu să îi dau drumul, dar mi‑am dat seama că e cel mai bine dacă îmi pasă cu adevărat de ea. A zburat repede, ciripind. Și de atunci știu că poți avea grijă de un animal, numai dacă îl protejezi în mediul său. Să poată sta la el „acasă”, doar așa va fi fericit. Nu tuturor animalelor le place să stea în curtea sau în casa omului.
— Crezi că melcul meu s‑ar bucura dacă l‑aș duce în iarbă, lângă tulpina copacului de acolo?
— Sunt convins!, spuse Sebi.
Andrei așeză melcul într‑un loc sigur, în iarba din grădină. Îl întrebă pe Sebi dacă Luca iese afară, însă află că era plecat la bunici. Așa că Andrei se întoarse la distracția cu băltoacele. Țop‑țop, în toate! Când intră în casă, îi povesti mamei despre melc.
Mama îi explică:
— A fost frumos din partea ta că l‑ai mutat de pe alee. Este foarte bine să ajuți. Să îți ajuți prietenii, vecinii, animalele… Dar întotdeauna trebuie să te asiguri că este ajutorul de care au ei nevoie, adăugă mama zâmbind, nu ajutorul care te‑ar face pe tine mulțumit.
Este important să avem grijă de viețuitoarele neajutorate, atunci când este nevoie, dar într‑un mod altruist. Adică, să facem ceea ce este mai bine pentru ele, chiar dacă asta înseamnă, uneori, să le iubim de la distanță.
Cartea ,,Andrei și pietricica prieteniei" cu povești pentru dezvoltarea empatiei poate fi comandată online de la: Libris, Cărturești, Compania de Librării București, Cartepedia, Librăria Delfin, Librărie net, Emag etc.
