Andrei are o trotinetă nouă.
De bucurie, cu o seară înainte, a adormit mai târziu decât de obicei și azi s‑a trezit foarte devreme, abia așteptând să o încerce pe aleea din fața casei.
Era ora 9.30, știa că toți prietenii lui de la casele învecinate sunt încă ocupați cu micul dejun, mai ales că era Sâmbătă, dar observă că Ovidiu împreună cu sora lui ieșiseră în fața casei.
Mama lui Ovidiu pregătea mașina. Apoi, a intrat în casă în grabă, ca și cum uitase ceva înainte de plecare. Ovidiu a observat trotineta cea nouă a lui Andrei și s‑a apropiat, iar Ancuța, sora lui mai mică, l‑a urmat.
Fascinat, îl întrebă pe Andrei:
— E nouă, nu‑i așa? Ce tare este, ce roți mari are! Pot să dau și eu o tură cu ea aici pe alee? Scurtă, căci ne grăbim undeva, te roog! Andrei i‑o întinse zâmbind.
Ovidiu se îndepărtă pe trotinetă. Andrei observă însă că Ancuța plângea și o întrebă de ce este atât de tristă și unde se duc. Se vedea că erau îmbrăcați frumos, ca pentru o vizită.
Ancuța i‑a răspuns:
— La doctor! Fetița avea în jur de 3 anișori și jumătate. Buclele aurii erau prinse în două codițe. Iar rochia roz o făcea să arate ca o păpușică vie.
— De ce mergeți la doctor?
— Mami zice că tebuie să mă măsoare și să asculte inimioara.
— Și de ce plângi?, întrebă curios Andrei.
— Pentru că mi‑e frică. Să nu‑mi facă ceva și să mă doară. Mi‑a spus mie Nana că doctorul e rău!
— Care Nana, bona voastră?
— Da, suspină fetița.
— Cum așa?
— Da, mereu zice: stai cuminte, că acum te duc la doctor și o să vezi tu! Mi‑e frică!
Andrei o prinse de mânuță pe Ancuța și îi spuse:
— Te‑a păcălit, ca să stai cuminte! Unii oameni mari așa fac, dar nu e adevărat, pentru că doctorii nu sunt răi! Doctorii sunt prietenii noștri, nu avem de ce să ne temem de ei. La ei mergem să cerem ajutor când răcim, când ne lovim sau când avem altă problemă. Și ei știu ce să facă, sau ce să ne spună să facem, ca să ne treacă. Uneori mergem fără motiv, cum faci tu acum, doar ca să ne măsoare și să ne cântărească, să vadă cât am crescut. O să fie distractiv!
Andrei a continuat să îi explice Ancuței, iar ea îl privea atentă:
— Eu am fost și la dentist. Pentru că mami a descoperit două carii la măseluțe și a zis că trebuie să le curețe doamna dentist, chiar dacă îmi vor crește altele de adult mai târziu. Și a fost tare interesant. Să îți spun un secret, vrei?
— Da, zâmbi Ancuța încântată.
— Doctorii sunt tare drăguți cu noi, copiii. Vorbesc subțire cu noi, ca niște copii, spun glume… Au jucării la cabinet și unii obișnuiesc să facă mici cadouri copiilor la plecare. Eu de la dentist primeam de fiecare dată câte un dinozaur sau o mașinuță.
— Da?! M‑a păcălit Nana…, zâmbi Ancuța.
— Da, Ancu, râse Andrei. Și oamenii mari mai greșesc.
Și privind ochișorii albaștri și limpezi ai fetiței îi veni o idee. Scoase din buzunar pietricica norocoasă și i‑o întinse.
— E frumoasă!, exclamă Ancuța. E un diamant?
— Nu, diamantul nu este verde. Este o simplă piatră semiprețioasă, dar pentru mine este neprețuită, deci cu mult mai valoroasă decât un diamant. Ia‑o cu tine, păstreaz‑o în buzunărel. Cineva mi‑a spus odată că este magică. Dacă îți este teamă, să o strângi în palmă. Eu așa am făcut și m‑am simțit mai puternic. Poate chiar este magică, cine știe?!, zâmbi Andrei.
Ancuța plecă veselă.
Ovidiu terminase tura cu trotineta iar mama lor le făcea semn să urce în mașină.
Andrei a rămas să se bucure în continuare de soare. Conducea trotineta cea nouă zâmbind, cu un picior împingea tare, prindea viteză și trăia un sentiment atât de plăcut cu vântul jucându‑i‑se prin păr. Când Anca și Ovidiu s‑au întors, Andrei era încă afară. Anca alergă spre el țopăind, cu un Unicorn mic și colorat în mână.
— Andrei, Andrei, ai avut dreptate! Doamna Doctor e prietena mea. A fost frumos, m‑a lăsat să umblu cu ustensilele adevărate din cabinet. Și mi‑a dat un Unicorn, de tot! Apoi mami mi‑a cumpărat de la farmacie multe lucruri de doctor, din acelea adevărate! Și am să‑l îngrijesc pe Unicorn! Cred că vreau să fiu doctoriță… Mi‑a fost frică acolo, înainte să intru, dar am strâns tare pietricica verde și am prins curaj, i‑a povestit Ancuța. Mulțumesc că mi‑ai împrumutat‑o!
Și fata i‑a întins pumnul mic, în care strângea piatra cea verde.
— Ancuța, păstreaz‑o tu! Cred că ai mai mare nevoie de ea. Ți‑o dăruiesc!
— Yu‑huuu, exclamă Ancuța. Andrei, ești cel mai bun!
Și alergă spre casă.
Andrei a dat încă o tură cu trotineta, zâmbind mulțumit și gândindu‑se că a procedat exact așa cum ar proceda orice băiat mare.
Fii un model pentru copiii mai mici decât tine. Amintește‑ți că sunt mai slabi decât tine, că ai mai multă experiență de viață decât ei și că îi poți ajuta explicându‑le lucruri și protejându‑i.
Cartea ,,Andrei și pietricica prieteniei" cu povești pentru dezvoltarea empatiei poate fi comandată online de la: Libris, Cărturești, Cartepedia, Librăria Delfin, Librărie net, Editura Integral, etc.
