Așteptam la trecerea de pietoni, pe un bulevard intens circulat.
La un moment dat a trecut o mașină specială, din aceea care transportă persoane aflate în custodia autorităților. Mergea destul de încet, pentru că în față traficul era aproape bară la bară.
Era gri metalizat și avea ferestre înguste. La un moment dat, la una dintre ferestre a apărut fața cuiva din interiorul mașinii. Era un tânăr, un puști, să fi avut undeva în jur de 20 de ani, aș zice maximum.
Nu știu ce culoare avea părul sau ce purta, căci fereastra îngustă atât i-a scos la iveală: fața. Dar pentru câteva clipe i-am putut vedea atât de clar expresia și am recunoscut-o.
M-a dus cu gândul la mulți elevi de-ai mei de la gimnaziu, cărora le-am predat de-a lungul anilor. Unii aveau 17 ani și rămăseseră repetenți. Unii se confruntau cu probleme financiare și veneau la școală nemâncați sau cu hainele peticite. Alții trăiau în familii marcate de despărțiri și scandaluri, motiv pentru care deveneau anxioși sau agresivi. Unii făceau tot felul de gesturi necugetate.
Mi s-a întâmplat de mai multe ori, din cauza problemelor adulților apropiați de ei, să am de-a face cu adolescenți care aveau deja la activ fapte de natură penală, dar care fuseseră iertați de comunitatea de la care furaseră, de exemplu. Încă mai existau oameni dispuși să le întindă o mână, să le spună o vorbă bună, să creadă că o pot apuca pe un drum bun în viață, în ciuda problemelor cu care se confruntau. Dar situația lor era la limită!
De câte ori am avut ocazia, le-am spus acestor tineri că au puterea să aleagă. Că, dacă nu pică acum pradă problemelor, dacă au grijă să nu comită o infracțiune, să nu facă o faptă regretabilă, să nu-și facă rău lor, sau altora, dacă luptă puțin acum, este foarte posibil ca peste câțiva ani să le fie foarte bine și toate problemele să rămână în urmă.
Îi încurajam să viseze la clipa în care vor avea primul job și libertatea de a sta într-o locuință modestă cu chirie, de a lupta pentru propria lor familie, frumoasă, construită pe iubire și înțelegere. Iar coșmarul pe care îl traversează acum, fie că ține de sărăcie sau de traume provocate de familie, va trece, va rămâne în urmă.
Trebuie doar să fie atenți și să înțeleagă că orice scăpare gravă le poate influența viața și traiectoria. Știu că le este greu, sunt acolo să-i ascult, îi înțeleg, îmi pasă...
Și a funcționat. Tare mare a fost satisfacția să văd, întâmplător, un fost elev care era într-o situație jalnică în clasa a VIII-a, cu multe absențe și cu probleme cauzate de faptul că tatăl său era mai tot timpul beat. Să-l văd bine după ani de zile, la facultate, având un job, stând într-o cameră cu chirie, având o viață liniștită, exact cum îi spusesem cândva pe holul școlii, când îl îndemnam să viseze zilnic la asta, atunci când era la pământ.
Privind acum expresia tânărului din mașina gri cu zăbrele, cum privea libertatea printr-un gemuleț, cu regret, durere și disperare în priviri, mi-am amintit de toate aceste discuții pe care le-am avut cu elevii.
Acolo m-a purtat gândul și mi-am zis că, dacă numai pentru un singur copil au făcut diferența între o astfel de viață și una normală, atunci au meritat toate conversațiile, toate încurajările și tot efortul!
