Într-o zi de luni, o profesoară i-a rugat pe elevii săi să scoată câte o foaie de hârtie și să scrie numele colegilor de clasă, unul sub altul, lăsând un spațiu după fiecare.

Apoi le-a spus să se gândească la lucru pe care îl apreciază cel mai mult la fiecare coleg în parte și să-l noteze lângă numele potrivit. A fost nevoie de restul orei pentru a termina sarcina și, la final, elevii au înmânat lucrările profesoarei.

Acasă, profesoara a notat numele fiecărui elev pe o foaie separată de hârtie și a enumerat tot ceea ce colegii săi au scris despre acel copil.

Vineri, ea a dat fiecărui elev foaia cu numele său. În scurt timp, întreaga clasă șușotea veselă:

,,Într-adevăr?!",

,,N-am știut niciodată că ceilalți mă văd astfel!"

și „Nu știam că alții mă apreciază atât de mult”, au fost majoritatea comentariilor.

Chiar dacă lucrările nu au fost notate, exercițiul și-a îndeplinit scopul!

Elevii erau încântați să afle că ceilalți le observă părțile bune, își consolidau încrederea în forțele proprii și stabileau relații emoționale între ei, pentru o atmosferă plăcută și armonioasă în clasă.

condur

Un salut fără răspuns, un odorizant pentru toaletă și o podea udă. Despre înțelepciune

Am plecat ieri dimineață cu fiul meu. El a luat-o puțin înainte, să arunce ceva la tomberon. Când ne-am reîntâlnit la mașină, îmi spune:

Citește mai departe …

Eseul căruia i-a lipsit ceva

Fiul meu a avut de pregătit un eseu la engleză. Trebuia să promoveze un loc, o atracție turistică imaginară.

Citește mai departe …

Pâinea pentru tanti Anișoara

Dimineață, pe ploaie, am fugit la prima oră până la pachetomat să ridic un colet. Trebuia de aseară și, dacă nu mă grăbeam, riscam să fie trimis înapoi.

Citește mai departe …

Copiii nu au nevoie de libertate fără limite, ci de părinți care știu să spună și „nu”

O fetiță și-a rupt degetul. A căzut cu bicicleta pe o stradă nouă din localitate. Strada avea trotuare, dar fetița mergea pe carosabil, urmată de altă bicicletă pe care mergea sora ei mai mică.

Citește mai departe …

Pont pentru un somn bun

Astăzi făceam împreună cu fi-miu niște teme la matematică, la geometrie. Probleme cu triunghiul și liniile mijlocii.

Citește mai departe …

Comandă Agenda ,,Printre Rânduri"!

Publică materialul tău!

Trimite-mi pe e-mail o opinie personală, un articol, o creație literară sau pur și simplu câteva idei despre subiecte de interes public. Materialul poate fi publicat în secțiunea ,,Agora" a blogului meu, conform Termeni și Condiții.

Setări cookies