O fetiță și-a rupt degetul. A căzut cu bicicleta pe o stradă nouă din localitate. Strada avea trotuare, dar fetița mergea pe carosabil, urmată de altă bicicletă pe care mergea sora ei mai mică.
Au trecut pe lângă mine în viteză. În față urma o curbă și știu cât de tare circulă unele mașini pe acolo, așa că am tresărit. Când au luat curba, fata cea mare a căzut pe burtă peste bicicletă, chiar în mijlocul străzii. Noroc că nu a venit nicio mașină.
Mama a mers încet vreo 50 de metri până la locul incidentului, unde fetița urla de durere. Când a ajuns lângă ele și le-a mutat, cu biciclete cu tot, pe trotuar, toată lumea care asistase la scenă a răsuflat ușurată și și-a continuat treaba.
Probabil vă întrebați de ce nu a intervenit nimeni. Pentru că toți cei din comunitate știu cum este mama.
Anul trecut, aceleași fetițe se plimbau cu tricicletele prin parcarea supermarketului. Se alergau una pe alta, într-un spațiu în care șansele să nu fie observate de șoferii care intrau și ieșeau erau foarte mari. Nu era locul potrivit pentru așa ceva.
Statistic vorbind, era aproape imposibil să nu se întâmple ceva grav. La un moment dat, un șofer a frânat în ultima clipă înainte să lovească una dintre fete. S-a dat jos speriat, s-au apropiat și două doamne să vadă dacă micuțele sunt bine, iar mama a apărut cu o cafea de la automat în mână și a început să țipe la toată lumea să-i lase copiii în pace. Spunea că știe ea cum îi crește și că „așa învață să se descurce în viață”.
Altă dată, fetița cea mică a fost găsită neînsoțită de un paznic și adusă la mamă care l-a certat...pe paznic. Că trebuia să o lase-n pace, să învețe singură cum să se întoarcă.
Și tot așa...
Au voie să facă orice, în sensul rău al libertății. Un stil ultra-permisiv, fără puncte de reper, fără limite sănătoase, fără reguli de siguranță sau de bun-simț, reguli absolut necesare într-o comunitate civilizată.
Poate articolul e citit de părinți care se regăsesc în acest stil. Ei bine, copiii nu se dezvoltă armonios atunci când sunt lăsați „să facă ce vor”, ci atunci când libertatea este însoțită de ghidaj, responsabilitate și limite clare.
Din perspectivă psihologică și psihopedagogică, regulile nu îngrădesc copilul, ci îi oferă siguranță, predictibilitate și capacitatea de a-și evalua corect riscurile. Au nevoie de ele.
Un copil care nu învață de mic unde se termină libertatea lui și unde începe pericolul sau respectul pentru ceilalți va avea dificultăți în a-și construi autocontrolul, discernământul și responsabilitatea socială. Se va adapta și integra mai greu.
A iubi un copil nu înseamnă să-i permiți orice. Înseamnă să-l protejezi și să-i explici de ce, până când va putea să se protejeze singur.
