Toți cei care generalizează și vorbesc urât despre copiii din prezent, ar trebui să meargă la un spectacol la Opera Comică pentru Copii, unde am fost și eu aseară să văd Matilda.

Și să-i observe nu doar pe copiii absolut fabuloși de pe scenă, care te emoționează profund cu talentul lor (și cu efortul imens care se vede în fiecare minut al producției artistice). Ci și pe sutele de copii din sală, de toate vârstele. Absolut minunați!

Veseli, prezenți, dinamici, puși pe întrebări și glume inspirate, entuziasmați de locul în care se află, civilizați în sala de spectacol, dornici să-i aplaude și să-i felicite sincer pe cei de pe scenă!

Erau acolo datorită părinților lor, care au ales să cumpere bilete și să-și petreacă astfel o după-amiază de Duminică.

La plecare, am trecut pe lângă un loc de joacă. Din el a țâșnit pe trotuar un copil de 4-5 ani pe trotinetă. Mă feresc din instinct, după ce mi-am luat în gleznă la un moment dat, în parc, un hoverboard.

Din spatele lui se aude: ,,Aloo, boule, treci înapoi! Să nu mă faci să vin la tine."

Micuțul, care pare istețel, se oprește. Privește peste umăr înapoi, cântărește în 2-3 secunde situația, apoi întoarce dintr-o mișcare trotineta și pornește spre banca pe care tata servea o bere cu tricoul ridicat peste burta goală la vedere, fără să afecteze scrisul PUMA, iar mama sparge semințe, cu multă măiestrie având în vedere luuungimea unghiilor cu gel, motiv pentru care degetul mic stă mereu țeapăn și ridicat.

Nu sunt prea multe diferențe între copiii din sală și cei care se aseamănă cu băiețelul de pe trotinetă. Toți sunt bine îmbrăcați, cu priviri agere și jucăușe.
Din păcate, în timp ce unii sunt sunt duși în locuri care contribuie la dezvoltarea lor armonioasă, sunt expuși la ironii fine, la comunicări de calitate, la artă, cultură și frumos, alții sunt expuși la modele de comportament necivilizat, la o atitudine nepotrivită, lipsită de respect, la un vocabular jignitor, care se va regăsi ulterior în replicile lor față de alți copii, de la locurile de joacă sau de la școală.

De cele mai multe ori, comportamentul copiilor are legătură cu alegerile și comportamentul adulților care au avut și au cea mai mare influență asupra vieții lor, modelele cele mai importante. Care fac toate alegerile atunci când copilul este mic, alegeri pentru care îl arată cu degetul când mai crește.

De aceea, atunci când un copil vorbește urât, se poată necuviincios, este dependent de telefon sau televizor, este depresiv etc, nu arătați spre copil, priviți dincolo de el și veți găsi explicațiile și cauzele.

PS. Apropo de comportamentul adulților, să circuli cu mașina în week-end este o adevărată aventură. Zici că se suspendă toate regulile de circulație și fiecare face ce-l taie capul. Depășiri pe linia continuă, șicanări, viteză... ați observat?

condur

Un salut fără răspuns, un odorizant pentru toaletă și o podea udă. Despre înțelepciune

Am plecat ieri dimineață cu fiul meu. El a luat-o puțin înainte, să arunce ceva la tomberon. Când ne-am reîntâlnit la mașină, îmi spune:

Citește mai departe …

Eseul căruia i-a lipsit ceva

Fiul meu a avut de pregătit un eseu la engleză. Trebuia să promoveze un loc, o atracție turistică imaginară.

Citește mai departe …

Pâinea pentru tanti Anișoara

Dimineață, pe ploaie, am fugit la prima oră până la pachetomat să ridic un colet. Trebuia de aseară și, dacă nu mă grăbeam, riscam să fie trimis înapoi.

Citește mai departe …

Copiii nu au nevoie de libertate fără limite, ci de părinți care știu să spună și „nu”

O fetiță și-a rupt degetul. A căzut cu bicicleta pe o stradă nouă din localitate. Strada avea trotuare, dar fetița mergea pe carosabil, urmată de altă bicicletă pe care mergea sora ei mai mică.

Citește mai departe …

Pont pentru un somn bun

Astăzi făceam împreună cu fi-miu niște teme la matematică, la geometrie. Probleme cu triunghiul și liniile mijlocii.

Citește mai departe …

Comandă Agenda ,,Printre Rânduri"!

Publică materialul tău!

Trimite-mi pe e-mail o opinie personală, un articol, o creație literară sau pur și simplu câteva idei despre subiecte de interes public. Materialul poate fi publicat în secțiunea ,,Agora" a blogului meu, conform Termeni și Condiții.

Setări cookies