Ce face omul când termină treaba importantă din ziua respectivă și vrea să meargă spre casă?

Trece pe la magazin să mai ia câte ceva, mai ales că urmează finalul de săptămână.

În această situație eram eu și câteva zeci de persoane, într-un supermarket.

Cum nu cumpăr niciodată nimic fără să verific eticheta, studiam uleiul de măsline căutând cu privirea nivelul de aciditate, care trebuia să fie trecut undeva la vedere.

Îmi atrage atenția un băiețel de 5-6 anișori, frumușel foc, care savura cu poftă o înghețată, lângă raionul de lactate. 

Mama lui studia și ea produsele, ca și mine, trăgând de un coș pentru cumpărături cu roți și mâner, iar copilul se ținea la 1-2 metri după ea, condus de instinct, fără să scape din ochi delicioasa înghețată din care mânca.

În scurt timp, mama a ajuns la raftul cu ouă, cu băiețelul după ea, deși coșul pentru cumpărături rămăsese undeva în spatele lor, în dreptul iaurturilor. Apucă un carton de șase ouă, deschide cofrajul, le controlează cu atenție să nu fie vreunul crăpat, închide capacul și își dă seama că i-a rămas coșul de cumpărături în urmă.

Îi zice băiețelului:

- Ține puțin te rog cofrajul, mă duc să aduc căruciorul de cumpărături. Drept să le ții, să nu se crape. Poți?

- Da., o asigură hotărât băiatul.

- Sigur? Vin imediat.

- Da, da. Sunt ușoare!, zice frumușelul.

Mama se îndepărtează aproape în pas alergător. O văd cum ia coșul și în loc să se întoarcă la cel mic, face doi pași lateral, aruncând o privire în vitrina cu carne.

Cam în același timp, băiețelul nu se îndură să nu mai ia o gură din înghețata din mâna dreaptă care devenise și mai apetisantă, așa puțin topită, ignorând total mâna stângă.

Curge puțin din înghețată pe mână, băiatul tresare și POC, scapă cofrajul! Cartonul cu ouă se face praf pe jos.

Mami se uită în continuare la carne, semn că nu s-a auzit isprava până la ea, pune o cutie în coș, apoi trage din nou de mâner și se apropie grăbită de băiețelul care se deplasase între timp mai în față și o întâmpina cu mare veselie:

- Mami, mami, am o veste bună!

- Ce veste?!, întreabă mama curioasă.

- N-am scăpat și înghețata!!!

:) În acest caz, cred că a răsuflat ușurată. A topit-o pe mami și pe încă două - trei persoane care l-au auzit. Dragul de el! 

condur

Un salut fără răspuns, un odorizant pentru toaletă și o podea udă. Despre înțelepciune

Am plecat ieri dimineață cu fiul meu. El a luat-o puțin înainte, să arunce ceva la tomberon. Când ne-am reîntâlnit la mașină, îmi spune:

Citește mai departe …

Eseul căruia i-a lipsit ceva

Fiul meu a avut de pregătit un eseu la engleză. Trebuia să promoveze un loc, o atracție turistică imaginară.

Citește mai departe …

Pâinea pentru tanti Anișoara

Dimineață, pe ploaie, am fugit la prima oră până la pachetomat să ridic un colet. Trebuia de aseară și, dacă nu mă grăbeam, riscam să fie trimis înapoi.

Citește mai departe …

Copiii nu au nevoie de libertate fără limite, ci de părinți care știu să spună și „nu”

O fetiță și-a rupt degetul. A căzut cu bicicleta pe o stradă nouă din localitate. Strada avea trotuare, dar fetița mergea pe carosabil, urmată de altă bicicletă pe care mergea sora ei mai mică.

Citește mai departe …

Pont pentru un somn bun

Astăzi făceam împreună cu fi-miu niște teme la matematică, la geometrie. Probleme cu triunghiul și liniile mijlocii.

Citește mai departe …

Comandă Agenda ,,Printre Rânduri"!

Publică materialul tău!

Trimite-mi pe e-mail o opinie personală, un articol, o creație literară sau pur și simplu câteva idei despre subiecte de interes public. Materialul poate fi publicat în secțiunea ,,Agora" a blogului meu, conform Termeni și Condiții.

Setări cookies