Puterea exemplului în relația părinte-copil, despre care am tot scris, este foarte importantă pentru educație.

Dar, în prezent societatea se confruntă cu multe probleme, de aceea există și multe excepții, când acest principiu ar fi mai bine să funcționeze exact pe dos!

Mă refer la acele excepții în care copilul nu are ce exemplu să ia de la părinți sau din familie.

Poate este vorba despre niște părinți care și-au crescut copiii într-o atmosferă agresivă, s-au certat și s-au jignit ani de zile. Poate sunt absenți din viața copilului din cauza unei situații financiare care îi obligă să muncească la depărtare. Sunt și părinți care nu și-au arătat deloc afecțiunea, nu i-au spus niciodată ,,te iubesc" ci doar l-au comparat cu alți copii și i-au zis ,,nu ești bun de nimic". Deoarece așa au fost crescuți la rândul lor și nu cunosc altă cale.

Pot fi multe situații... Și cu toate acestea, copilul poate avea forța de a nu se lăsa copleșit de traume, de a merge pe drumul său bun și de a-și depăși condiția. Reușește să se descurce cu școala și să cunoască succesul profesional și chiar își face până la urmă propria sa familie, extrem de diferită de ceea ce a trăit în copilărie. Poate a devenit la rândul său un părinte bun, care își apreciază la rândul său copilul și nu ezită să i-o arate zilnic, în loc să urmeze exemplul părinților agresivi.

Pentru acești copii care reușesc în ciuda greutăților din copilărie, cele mai apropiate modele pozitive sunt profesorii. Cei mai mulți dintre ei, atunci când privesc în urmă, își amintesc de figura unui cadru didactic care a crezut în ei, care le-a oferit încredere în propriile forțe atunci când a fost nevoie, un sfat bun la momentul potrivit și chiar afecțiune părintească.

Este important să le insuflăm copiilor încrederea că întotdeauna există posibilitatea de a schimba lucrurile in bine, indiferent cât de grea este perioada pe care o traversează, iar barierele cauzate de traumele copilăriei pot fi depășite. De foarte multe ori, copiii cu probleme grave în familie își găsesc refugiul la școală!

Un profesor care nu etichetează și penalizează din prima un copil care întârzie frecvent, sau vine murdar, ci încearcă să-și dea seama care este cauza acestor efecte, poate ajunge să-i cunoască situația personală și poate vedea lucrurile diferit.

Uneori aprecierea, înțelegerea și încurajarea unui copil cu potențial imens, dar care este ,,tras în jos" de sărăcie, de violența de acasă sau de alte situații familiale delicate, îl poate salva.

Un profesor inspirat poate fi ,,macazul" care schimbă viața unui copil cu probleme acasă!

condur

Un salut fără răspuns, un odorizant pentru toaletă și o podea udă. Despre înțelepciune

Am plecat ieri dimineață cu fiul meu. El a luat-o puțin înainte, să arunce ceva la tomberon. Când ne-am reîntâlnit la mașină, îmi spune:

Citește mai departe …

Eseul căruia i-a lipsit ceva

Fiul meu a avut de pregătit un eseu la engleză. Trebuia să promoveze un loc, o atracție turistică imaginară.

Citește mai departe …

Pâinea pentru tanti Anișoara

Dimineață, pe ploaie, am fugit la prima oră până la pachetomat să ridic un colet. Trebuia de aseară și, dacă nu mă grăbeam, riscam să fie trimis înapoi.

Citește mai departe …

Copiii nu au nevoie de libertate fără limite, ci de părinți care știu să spună și „nu”

O fetiță și-a rupt degetul. A căzut cu bicicleta pe o stradă nouă din localitate. Strada avea trotuare, dar fetița mergea pe carosabil, urmată de altă bicicletă pe care mergea sora ei mai mică.

Citește mai departe …

Pont pentru un somn bun

Astăzi făceam împreună cu fi-miu niște teme la matematică, la geometrie. Probleme cu triunghiul și liniile mijlocii.

Citește mai departe …

Comandă Agenda ,,Printre Rânduri"!

Publică materialul tău!

Trimite-mi pe e-mail o opinie personală, un articol, o creație literară sau pur și simplu câteva idei despre subiecte de interes public. Materialul poate fi publicat în secțiunea ,,Agora" a blogului meu, conform Termeni și Condiții.

Setări cookies