,,Adolescenții din ziua de azi sunt sub orice critică" sau ,,sunt mai răi ca niciodată".
Sunt afirmații pe care le-am auzit foarte des din partea adulților. Înțeleg și de ce, adolescența este acea perioadă de rebeliune căreia îi facem cu greu față, din postura de părinți sau profesori.
Am o propunere, să facem împreună un exercițiu, pentru ca adolescenții de astăzi să nu ni se mai pară atât de ,,imposibili."
Dar înainte să vă spun care este propunerea mea, vă povestesc despre o fată de 14 ani, care în clasa a VIII-a și-a turnat oxidant de 3 lei sticluța în cap, pentru a-și schimba culoarea părului, chiar dacă i-a fost puțin ,,târșă" de profesori la școală. În clasa a IX-a, pentru că și-a dorit să prindă încă un cercel, și-a făcut singură într-o noapte a doua gaură în urechea stângă, cu un ac de cusut încins la o brichetă (sustrasă de la tatăl sever), fără să scoată un sunet, ca să nu-și trezească părinții. Colega de bancă și prietena ei cea mai bună de atunci (în prezent medic) a făcut același lucru acasă la ea, doar că în buric. Erau înnebunite după formația Spice Girls, le iubeau pe fete, le cântau melodiile, și încercau să le copieze ținutele moderne cu bustiere foarte înguste și pantaloni lăsați pe șolduri ca ,,de muncitor la șanțuri", cum ziceau părinții. Într-o vară s-au încălțat doar cu bocancii de iarnă, chiar dacă erau 40 de grade, pentru că așa ,,era bestial".
,,Ținutele" nu primeau întotdeauna aprobare pentru a fi purtate afară, așa că adolescenta despre care vă povestesc utiliza cutia de scrisori de la intrarea în bloc, pentru a depozita haine. Se schimba în lift la plecare și sosire. La un moment dat, și-a făcut două șuvite albastre cu albastru de metil de la farmacie, le-a înnegrit cu cremă de ghete, apoi le-a scos din păr cu... clor. Noroc că mama ei avea o prietenă coafeză care îndrepta situația de fiecare dată fără prea multe întrebări, după ce se închina cu două mâini.
Toate acestea și multe altele se întâmplau în anii 90 și cred că puteți ghici cine era adolescenta. Mă opresc aici cu poveștile, să nu-mi stric de tot imaginea :)
Revenind la propunerea mea, exercițiul la care vă invit este de a rememora cu maximă sinceritate adolescența dumneavoastră!
Ați fost întotdeauna foarte cuminți, chiar nu ați făcut în adolescență nicio trăznaie care în prezent să vă dea fiori?
Nu ați chiulit și nu ați fumat niciodată pe ascuns?
Aștept răspunsurile, dacă aveți curajul să scrieți despre acest subiect, în comentariile postării, AICI.
Poate odată făcut acest exercițiu, cu seriozitate, dispare prejudecata menționată la începutul articolului. Căci condiția esențială pentru a avea o relație bună cu un adolescent este de a-l vedea cu bunăvoință. Pe acest fond, se poate construi mai departe.
Căci și ,,pe vremea noastră" ca și în prezent, copiii aveau temperamente și personalități diferite. Adolescenți care păreau mai ,,buni" și adolescenți care păreau ,,mai răi", dar absolut toți aveau momente în care erau rebeli în felul lor, treceau prin drame emoționale, doreau să se distreze și mai făceau tot felul de nebunii - teribilismul vârstei.
De fapt, așa sunt adolescenții de când este lumea
Nu degeaba originea cuvântului ,,adolescență" provine din engleza veche, fiind un derivat al cuvântului ,,tenoa", care înseamnă suferință, furie, rană.
Rebeliunea din perioada adolescenței face parte dintr-o etapă normală de dezvoltare. Are la bază numeroasele schimbări fizice, hormonale și endocrine prin care trec adolescenții. Au loc explozii de creștere. Unele dintre ele îi pot afecta negativ din punct de vedere al bunăstării psihologice.
Are loc, de asemenea, exprimarea constantă a dorinței de autonomie prin testarea limitelor adulților, încălcarea regulilor, exprimarea fermă a punctelor de vedere.
Toată furtuna biologică prin care adolescenții trec duce la multe schimbări comportamentale, cum ar fi nervozitate, apatie, tristețe, veselie excesivă, stres sau rebeliune. Este impostant să fim conștienți când avem de-a face cu adolescenți că ei trec prin această etapă din viață și că, inevitabil, apar efectele de mai sus.
Ce înseamnă din punct de vedere științific perioada adolescenței?
* perioada de tranziție biologică, psihologică și socială de la pubertate la maturitate;
* modificări la nivel fizic, cât și modificări la nivel de comportament și personalitate, printre care: preocuparea față de propria imagine și raportarea la cei din jur, nevoia de independență și tendința de îndepărtare de părinți și profesori, nevoia de a lua decizii pentru propria persoană, dorința de a avea un spațiu privat.
Există și adolescenți ,,supuși" dar este bine oare să fie așa?
Neurologii și psihologii susțin că nu! Pentru dezvoltarea lor armonioasă, pentru o personalitate puternică și pentru capacitatea de a-și susține drepturile și ideile, este mai bine să treacă prin etapa normală de rebeliune cu toate dezavantajele ei. În acest stadiu se dezvoltă baza gândirii critice.
Rebeliunea din adolescență este deci un semn de normalitate.
Cum obținem o bună relație cu adolescenții ,,din ziua de azi"
Pentru mulți dintre părinții și profesorii din prezent adolescenții sunt comparați cu ființe de pe altă planetă. Nu poți comunica ușor cu ei, au propria lor ,,limbă" cu tot felul de expresii (tehnice, în limba engleză sau unele inventate chiar de ei, lăsați că și noi aveam ,,păsăreasca"), se îmbracă ciudat și au o atitudine ostentativă.
De fapt, citind mai sus ce presupune adolescența, realizăm că nevoia părinților de control și de supraveghere devine incongruentă cu noile nevoi de dezvoltare și comunicare ale copilului transformat în adolescent. Divergențele devin o sursă permanentă a conflictelor între aceștia.
Pentru a depăși neînțelegerile și dificultățile de relaționare, este util ca adulții să-și stabilească strategii de comunicare în relaționarea cu adolescenții, bazate pe empatie și înțelegerea nevoilor, încredere și respectarea intimității și a spațiului privat.
Pentru ca relația cu un adolescent să poată decurge bine, trebuie tratat cu calm, fără prejudecăți, cu respectul cuvenit oricărei persoane umane. Orice părere poate fi impusă de adult cu fermitate, dar fără a ridica tonul vocii, fără jigniri grave sau agresivitate în ton.
Nu există educație fără reguli!
Este sunt utile mai cu seamă adolescenților. Pot fi stabilite cu participarea tuturor, într-o dezbatere în care se exprimă argumente, pentru ca adolescenții să înțeleagă de ce ar fi mai bine să le respecte. S-ar putea ca maturitatea cu care ei se vor implica în conceperea și respectarea regulilor să fie surprinzătoare.
Trebuie să existe flexibilitate și posibilitatea de a face alegeri, pentru ca adolescenții să simtă puțină independență, au nevoie de acest sentiment. Dar adulții trebuie să fie acolo pentru adolescenți și pentru a le explica ce înseamnă anumite responsabilități și consecințe, într-un mod constructiv, nu sub forma unor reproșuri și acuzații.
De aceea, ar fi bine ca fiecare refuz oferit unui adolescent să fie însoțit de alternative viabile, pentru a evita frustrarea.
Întărirea comportamentului pozitiv, printr-un feedback adecvat oferit adolescentului, timpul de calitate pe care părinții îl pot petrece alături de copiii care trec prin această etapă, sprijinul și discuțiile pentru a-și descoperi vocația și talentele ascunse, toate contează foarte mult.
Prin ce diferă adolescenții ,,din ziua de azi" de adolescenții ,,de ieri"
Lumea în care acești copii devin adolescenți este cu totul altfel în prezent.
Dacă pe vremuri tentațiile periculoase erau fumatul și consumul de băuturi alcoolice, acum accesul la substanțe interzise este mult mai facil.
Există tulburări alimentare mai accentuate decât pe vremuri, din cauza diverselor alimente nesănătoase sau extrem de concentrate disponibile la orice pas, cu un conținut ridicat de aditivi nocivi pentru sănătate. De exemplu, consumul de băuturi energizante poate avea efecte grave.
Internetul vine cu beneficii uriașe, un important acces permanent la surse variate de informare dar care aduce și posibile pericole (accesarea unor materiale pentru adulți mult prea devreme, fraudele online, cyberbullyingul, coruperea de minori în mediul virtual, etc.).
Depresia și stresul sunt favorizate în rândul adolescenților de evenimente globale care au dus la modificarea bruscă a stilului de viață, precum pandemia sau războiul.
Dar modul în care toate acestea ajung să afecteze viața copilului depinde în mare măsură de adulții din jurul său. Și mai ales de educația care i-a fost oferită până la etapa adolescenței.
Când copilul era mic, cât de mult a fost ajutat să se orienteze către un stil de viață sănătos? Cât de mult a fost informat despre pericolele unor obiceiuri nocive precum fumatul? Sau a fost fumător pasiv, cumva? Cât timp i-au acordat părinții copilului pentru ca o comunicare bună și o relație de încredere să existe deja în etapa adolescenței? La ce vârstă i-au cumpărat propriul telefon mobil pentru a se putea juca online câteva ore pe zi și cât de mult au folosit tehnologia pentru a liniști copilul mic, în loc să introducă în viața lui cărțile, jocurile clasice (cu scopul de a echilibra lucrurile, nu de a înlocui tehnologia de tot) sau alte preocupări culturale?
Ei bine răspunsurile la toate aceste întrebări ne pot ajuta să avem o relație bună cu adolescenții din viețile noastre. Dacă am fi conștienți din timp de toate aceste aspecte și am ține cont de ele, tinerii din ziua de azi nu ni s-ar mai părea ,,atât de răi".
Recomandare de carte
Intr-o lume in care cantitatea de informatii oferite atat parintilor, cat si copiilor este atat de mare, incat a devenit prea greu de gestionat, Tine-ti copiii aproape te invata sa-ti asculti instinctele si sa devii un observator atent al fiului sau al fiicei tale. Click pe copertă pentru detalii:
