Nu tot ce este vechi, este inutil sau depășit!

Să îi învățăm pe copii câteva dintre jocurile copilăriei noastre poate fi distractiv și foarte benefic, pentru că majoritatea dintre ele au însemnat petrecerea timpului în aer liber, sub razele blânde ale soarelui (vitamina D, imunizare naturală, etc), nu în fața ecranelor.

Jocurile favorizau colaborarea și negocierea, stimularea vitezei de reacție, a imaginației și abilităților sociale!

Interacțiunea era atât de puternică și prietenoasă, transformând tot grupul de copii într-o echipă, în care nu conta ca unul poartă ochelari, altul era mai gras, mai mic sau mai înalt.

Pe lângă jocul de-a restaurantul, familia sau gătitul cu frunze și pământ, iată câteva sugestii de care îmi amintesc cu plăcere:

* Țară, țară, vrem ostași! - se formau două lanțuri de copii, așezate față în față. Echipele își strigau:“Țară, țară, vrem ostași! Pe cine? Pe cutare…”. Iar “ostașul” dorit de echipa adversă trebuia să se avânte și să rupă “lanțul" din fața sa. Dacă nu reușea, rămânea “captiv”, dacă însă reușea să “rupă”, își alegea un ostaș și îl aducea la echipa sa inițială.

* Rațele și vânătorii - doi ,,vânători" încercau să nimerească folosind o minge copiii care se adunau într-un grup vesel la mijlocul distanței dintre ei. Cel care era atins de minge părăsea jocul, până rămânea o singură ,,rață" câștigătoare.

* Coarda - sărituri, multă imaginație și veselie. Se inventau regulamente și variante noi, pe loc!

* Elasticul - un joc pentru fete (se mai nimerea și câte un băiat, dar nu de dragul jocului. Se juca în trei. Fiecare cifră trebuia ,,sărită" într-un anumit fel. Când fata care sărea greșea, era înlocuită de altă fată, dintre cele două care țineau elasticul pe glezne.

* Flori, fete, filme sau băieți - un joc pentru grupuri de minim patru copii. Doi dintre ei se îndepărtează de restul și aleg o cifră secretă de la 1 la 10. Restul jucătorilor trebuie să încerce pe rând să o ghicească. Cel care reușește își va alege o categorie flori, fete, filme sau băieți. Cei doi copii se îndepărtează din nou și își aleg fiecare câte o variantă din categoria aleasă, apoi se întorc și le prezintă. Cel de-al treilea copil va alege una dintre variante. Copilul căruia îi aparține varianta aleasă rămâne în joc, celălalt se alătură grupului. Jocul se relua.

* Păsăreasca - jocul se bazează pe folosirea unui limbaj "secret", însă el presupune stăpânirea perfectă a limbajului comun. Copilul își imaginează cum se scrie un cuvânt și îl desparte mintal în silabe. O formă a acestui joc (copiii găseau diverse variante) este adăugarea consoanei ,,p" după fiecare silabă și repetarea vocalei, de exemplu, pentru cuvântul ,,care", în păsărească se spunea ,,caparepe".

* De-a v-ați ascunselea - îl știe toată lumea, jocul nu și-a pierdut notorietatea deloc odată cu trecerea timpului. Se poate juca în exterior sau în interior, între prieteni, colegi sau în familie!

Lista poate continua cu: Șotron, Baba oarba, Telefonul fără fir, Mima, Bâza, Leapșa, Batistuța, Mațele încurcate...mai ziceți voi :).

Îmi puteți lăsa o părere despre acest articol sub forma unui comentariu la postarea de pe pagina mea, aici.

condur

Am peste 40 de ani și rutina mea antirid costă mai puțin de 100 de lei (P)

M-am întâlnit, după vreo 10 ani în care nu ne mai văzuserăm, cu o prietenă venită de departe în țară, în vacanță.

Citește mai departe …

Un copil, o bunicuță și un șervețel

Loc aglomerat, unde se organizează cursuri și ateliere. Copii care intră și ies din clase, părinți și bunici care așteaptă pe holuri.

Citește mai departe …

O să procedez exact la fel

Eram cu toată familia la coadă, la casa de marcat, micile cumpărături în drum spre casă.

Citește mai departe …

Micul ecran, marea problemă

Cosmeticiana mea era uluită de o clientă care a venit la pensat însoțită de copilul său, în vârstă de 4 ani.

Citește mai departe …

Unele lecții nu se predau la școală

Am fost la benzinărie să plătesc și, în fața mea, un tătic cu un băiețel de vreo 6-7 ani, care se pregăteau să achite și ei, iar în spatele lor, o doamnă la a doua tinerețe, care intrase cu câteva secunde înaintea mea.

Citește mai departe …

Comandă Agenda ,,Printre Rânduri"!

Publică materialul tău!

Trimite-mi pe e-mail o opinie personală, un articol, o creație literară sau pur și simplu câteva idei despre subiecte de interes public. Materialul poate fi publicat în secțiunea ,,Agora" a blogului meu, conform Termeni și Condiții.

Setări cookies