Tot timpul avem ceva nou de învățat. Nu doar din propria experiență, ci și de la oamenii din jurul nostru, sau din situațiile la care suntem uneori martori.
Trebuie doar să fim puțin atenți. Viața înseamnă un schimb continuu de informație sub diverse forme, iar ,,lecțiile" sale se derulează la tot pasul.
Una dintre prietenele mele este kinetoterapeut și am stabilit să ne vedem la o cafea. Am ajuns să o iau de la lucru mai devreme cu o oră și am stat în sala de sport alături de ea, până a terminat programul la un centru de pregătire fizică pentru toate vârstele, unde coordonează exerciții speciale personalizate pentru mușchi și articulații.
Alături de 3 adolescenți care lucrau exercițiile în sala de sport era și doamna C., o femeie de 84 de ani (am aflat ulterior la șuetă), care arăta ca regina Elisabeta a II-a în trening. Stilul sport era frapat totuși de un șirag fin de perle la baza gâtului, la care pesemne nu putuse să renunțe și pe care le mângâia delicat din când în când cu vârfurile degetelor, în pauzele dintre serii. Cu un zâmbet larg, recunoaștea că nu îi este tocmai ușor să lucreze exercițiile de kinetoterapie, dar spunea ferm că nu se lasă. O dor încheieturile, însă intenționează să rămână activă, cât mai mult timp.
La un moment dat, un băiat de 13-14 ani și doamna C. au avut un exercițiu comun pentru spate. Kinetoterapeuta îi recomandă doamnei C. să-l urmărească, pentru că el îl execută foarte bine.
De aici încolo s-au derulat niște momente pe care mi-aș fi dorit cumva să le imortalizez și să le redau de fiecare dată când vine vorba despre respect, empatie și comunicare cu copiii.
Doamna C. s-a prezentat și i-a cerut băiatului permisiunea să se apropie la 1 m, să-l privească în timp ce lucrează exercițiul. Totul pe un ton senin și foarte prietenos. Apoi i-a spus că va încerca să-i imite mișcările. Evident, nu era nevoie să comunice explicit toate acestea, dar atitudinea sa emana un respect pe care orice persoană trebuie să-l manifeste față de altă persoană, indiferent de vârstă. Chiar și atunci când are 84 de ani și vorbește cu un copil.
Băiatul și-a dat seama imediat, fără să-i mai explice nimeni, că ceea ce face devine important și pentru altcineva, nu doar pentru el, așa că a început să lucreze și mai atent decât o făcea înainte, străduindu-se vizibil să execute mișcarea cât mai corect posibil.
Timp de aproape 60 de minute am urmărit fascinată cum o doamna de o vârstă respectabilă s-a concentrat să învețe activ din experiența unui copil de 13-14 ani, responsabilizându-l în același timp. Copilul a simțit seriozitatea cu care i se acordă încredere sinceră din partea adulților și asta l-a făcut să dea ce este mai bun, să-și dorească să facă totul mai bine. Să se autodepășească.
Am fost uimită să aud conversația lor din ce în ce mai naturală, care uniformiza diferența de vârstă în sensul bun, tocmai datorită deschiderii doamnei și energiei pozitive cu care abordase copilul.
La final, doamna i-a spus că a învățat atât de multe de la el și că îi mulțumește, pentru că i-a fost un adevărat mentor ora aceasta. Acesta a fost termenul pe care l-a folosit - ,,mentor"! Și-au dat mâna ca doi buni colaboratori.
Poate nu toți oamenii vor considera că este ceva extraordinar ceea ce am povestit, dar deseori aud cum generația foarte tânără este intens criticată din start, deși noi, generațiile anterioare am contribuit semnificativ la mediul în care ei cresc în prezent și la stilul lor de viață atât de diferit de al nostru.
Așa că, abordarea acestei doamne fantastice de 84 de ani pentru mine a fost ca o apă minerală rece, cu o felie de lămâie, într-o zi de vară.
Am întrebat-o pe prietena mea ce meserie a avut doamna și mi-a spus că a fost asistentă medicală. Nu are pregătire de specialitate cu cei mici, dar iubește oamenii, copiii și face ceea ce simte.
Am mai aflat că de atunci băiatul se interesează mereu ce mai face, o respectă foarte mult și o dată i-a adus o lalea, semn că a fost onorat să-i fie pentru o zi mentor. Într-o zi, i-a arătat pe telefon cum să folosească whatsapp, ca să inițieze un apel video cu nepoata sa, care locuiește în altă țară.
