Poveste pentru dezvoltarea optimismului copiilor.
Mesajul lui Leonardo: Hei, sunt Leonardo, un pui de leopard foarte optimist! Îmi place să mă gândesc mereu la lucruri bune și frumoase. Acest lucru mă face să zâmbesc, de foarte multe ori fără motiv! Ție ți s‑a întâmplat? Mie mi se întâmplă zilnic și știi ce am observat? Că zâmbetul „se ia” cumva, pentru că cei din jurul meu, au zâmbit alături de mine. Încerc mereu să rămân vesel și plin de speranță, în orice situație. De ce? Pentru că am observat cum gândurile pozitive mă ajută să fiu mai calm, mai bun și să mă descurc mai bine. Să îți povestesc ce mi s‑a întâmplat într‑o zi!
Într‑o zi, am stabilit cu prietenul meu Tigrișor să ne întâlnim la joacă în fața blocului său. L‑am așteptat cât l‑am așteptat, dar el nu a venit. Știam la ce apartament stă, pentru că de multe ori ne‑am jucat la el acasă. M‑am gândit că ar fi o idee bună să urc până la el, poate uitase că trebuie să coboare.
Tigrișor stă la etajul doi și de obicei aleg scările, dar acum liftul era deja la parter și am ales să îl folosesc. Cui nu îi place să apese pe butoane? Mie, foarte mult! Atât de mult încât, imediat ce a ajuns la etajul doi, am apăsat din nou butonul pentru parter. Apoi pe cel pentru etajul doi. Și tot așa, de trei ori!
Nu de mai multe ori, pentru că a treia oară liftul s‑a oprit brusc, undeva între etaje. Buum! Ce zgomot, ce zmucitură!
Am încercat butoanele, dar parcă nimic nu mai funcționa, iar ușile erau blocate. Nu puteam lua legătura cu nimeni și mă gândeam, după cinci minute, cum ar fi să rămân singur acolo toată noaptea! Eram gata să încep să plâng, când deodată, prin minte mi‑a trecut rapid un gând plin de speranță: „Bine că funcționează încă lumina!”, și apoi altul: „E mai bine totuși că sunt singur, am mai mult oxigen și voi respira mai ușor.” Și încă unul, foarte optimist: „Cu siguranță, Tigrișor își va da seama că lipsesc. Și dacă nu se va întâmpla așa, domnul Urs care iese la plimbare zilnic, va fi foarte supărat că nu merge liftul și va chema pe cineva să îl repare”.
Pentru că nu m‑am agitat, am putut auzi un zgomot care venea din afara liftului. Atunci am bătut de trei ori în ușă. Am ascultat și zgomotul s‑a auzit de mai aproape, așa că am bătut din nou, strigând scurt:
— Heeei!
Am auzit ecoul din afara liftului: „heeei”. Apoi o voce cunoscută și îngrijorată:
— Leonardo, tu ești?
Era Tigrișor!
— Da, da, eu sunt, Leonardo! Am rămas blocat în lift, urcam la tine.
Tigrișor mi‑a răspuns:
— Nu eram acasă, de la tine vin. Am crezut că acolo trebuie să ne întâlnim.
Ce încurcătură amuzantă!
— Adică în timp ce eu te căutam la tine, tu mă căutai la mine?, am întrebat.
— Da, da, se auzi Tigrișor. Stai liniștit, imediat te scoatem de acolo.
În câteva minute, Tigrișor a revenit. Nu era singur, se auzeau pași și voci în jurul său. Mi‑a spus:
— Leonardo, apasă la parter!
Și liftul a pornit.
Când am coborât din lift m‑au întâmpinat Tigrișor, tatăl lui Tigrișor, domnul Urs, care învârtea zâmbind o cheie mare, și doamna Păuna, administratoarea blocului, care mă privea înfoiată.
Toți zâmbeau și se bucurau pentru ieșirea mea din situație. Dar cel mai mult mă bucuram chiar eu!
Ce important a fost că am rămas optimist! Acest lucru m‑a ajutat să fiu calm și să caut soluții care să mă ajute. Am învățat din această aventură și că nu e bine să te joci cu orice lucru, cum ar fi butoanele liftului.
Despre cartea AVENTURILE LUI LEONARDO, de Roxana Andreea Rusu
Povești educative pentru dezvoltarea „soft-skills”, adică a abilităților soft. Potrivită pentru copii de 4-14 ani. Cartea conține povești educative, activități care se pot desfășura cu întreaga clasă la grădiniță, ciclul primar și ciclul gimnazial și ilustrații ce pot fi colorate de copiii mici.
Ilustrații - Octav Ungureanu.
Prefață - Ana Iorga (Antena 3 CNN), Prof. Florin Colceag și expert Anca Tîrcă.
Cartea ,,Aventurile lui Leonardo" poate fi comandată online de la: Libris, Cărturești, Cartepedia, Librăria Delfin, Librărie net, Emag etc.
Smartbook-ul conține 10 Povești educative cu aventurile micului leopard Leonardo, Activități și multe informații utile pentru părinți și profesori.
Cartea pune accentul pe dezvoltarea abilităților soft (soft skills), cele care se învârt în jurul comunicării, autodisciplinei, capacității emoționale și relaționării cu ceilalți.
Cum îl poate ajuta pe copil dezvoltarea abilităților soft? Îmbunătățindu-i capacitatea de comunicare cu ceilalți, încrederea în sine, adaptarea la mediu, la schimbări și la condițiile cu care se confruntă, viteza de reacție, orientarea către rezolvarea problemelor (și nu mă refer la cele de algebră), flexibilitatea, gândirea obiectivă, empatia, conștiința, chiar și bunul simț.
Poveștile ne aduc în atenție un pui de leopard vesel și isteț, pe nume Leonardo.
Copiii vor fi fascinați de întâmplările și situațiile inedite prin care Leonardo va trece. Mai ales, că și ei se pot confrunta cu ele oricând, pentru că fac parte din lumea reală, chiar dacă personajele sunt niște animăluțe simpatice.
Cu o prefață de excepție, scrisă de Prof. dr. Florin Colceag – antrenorul de genii, Prof. Anca Tîrcă – consultant expert în educație și Ana Iorga – prezentatoare TV și cercetător la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” din cadrul Academiei Române.
Prof.dr. Florin Colceag: ,,Felicitări Andreea, pentru sufletul pe care-l pui și dragostea pentru copii, ce transpare în textele tale! Sper ca această carte să amintească părinților că totdeauna există o soluție, pe care natura a descoperit-o de mult și care dacă este pusă în practică, problemele se rezolvă. Este nevoie să dezvoltăm omul superior din noi, indiferent dacă suntem adulți sau copii.”
Prof. Anca Tîrcă: Mutarea accentului pe lecția în care se lucrează diferențiat, în care a greși înseamnă a învăța, în care copiii creează, în care se acceptă opinii, se adresează întrebări şi există răspunsuri şi soluţii alternative, şi nu „căi optime unice“. Adică tipul acela de învățare în care se dezvoltă abilitățile de tip soft skills, de care vorbește și Roxana Andreea Rusu în această carte și care sunt o condiție pentru o viață de adult de succes.
Dr. Ana Iorga: O carte care să le explice prietenos copiilor cât de importante sunt aceste valori e o idee minunată. Nu trăim singuri, iar felul în care îl preţuim şi îl valorizăm pe celălalt este esenţial. Dacă ne antrenăm copiii la acest capitol, vor fi pregătiţi să facă performanţă în orice domeniu, să nu se teamă de schimbare şi să ţină piept celor mai complicate situaţii. Poveştile sunt prilejul cel mai plăcut să înveţi, să te emoţionezi şi să ţii minte întâmplări care‑ţi vor servi cândva. Personajele senine de care te ataşezi te însoţesc încă multă vreme după ce ai închis cartea.
